Ideea de a participa la un concurs de ultra anduranță a venit acum câteva luni, după câțiva ani de participări la curse de șosea, parcă a venit timpul să schimb direcția și pregătirea pentru turele mai lungi. Am ales cursa Five Peaks 500 cu plecare din Budapesta, datorită unui format atractiv: o cursă de bikepacking desfășurată pe mai multe zile.
Cu motivația ridicată dar cu o formă slabă din cauza lipsei de antrenament m-am pornit la drum, un drum lung datorită schimbării a mai multor trenuri și autocare.
Startul prea matinal la ora 6 și am pornit în prima zi pe dealurile din nordul Budapestei, drumurile erau în mare parte drumuri neasfaltate, într-o stare destul de proastă. Am reușit să merg primele două ore cu grupul de frunte, după aceea ceilalți au luat o pauză, eu am ales să continui, având ca obiectiv prinderea unui feribot peste Dunăre la ora 9:45. Mai aveam puțini kilometrii până la obiectiv, când pe o coborâre, undeva la 60 km/h dintr-un viraj, un șofer britanic în vârstă îmi taie fața pe contrasens, am fost foarte aproape de un inpact urât, reușind să evit în ultimul moment situația. Ajuns la feribot priveam cu dezamăgire cum el părasea malul sudic al Dunării și eu nu eram în el „If that ferry leaves the ground and you`re not with him, you`ll regret it. Maybe not today, maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life.„
După patru ore intense, avantajul meu s-a dus, fiind nevoit să mai aștept încă o oră următorul feribot. Odată ajuns pe celalălat mal al Dunării cursa a reînceput, de data asta cu un grup de vreo 12 oameni. Pe urcarea spre primul Checkpoint (la 100km) am reușit să mă desprind de ceilalți, dar am fost prins de alți doi sportivi pe final, ajungând al 3-lea. După un gulaș bine plasat am repornit la drum, alături de alți 4 băieți. Spre al doilea Checkpoint (180km) am atacat încă odată, mi-am dorit foarte mult măcar la un CP să ajung primul. Am reușit, în vârful dealului am fost primul, dar am consumat multă energie, fapt care avea să mă coste mai târziu. Au urmat 50km valonați spre pensiunea unde aveam cazarea, ultima oră ne-a prins noaptea pe drumuri pline de rădăcini prin pădure, unde mă chinuiam cu farul să văd pe unde merg. Am terminat prima zi la ora 22, după 235km și 16 ore.
A doua zi a început destul de târziu, după un somn lung, cu o durere de genuchi, care avea să mă însoțească până la sfârșit. O lungă urcare ne-a dus pe cel de-al treilea Checkpoint (256km) aflat în Munții Matra. Oboseală a început să își spună cuvântul în drum spre al patrulea Checkpoint (370km) , pe drumuri de pământ prin frumoase rezervații naturale, la al patrulea CP am ajuns la apus în a treia poziție. Odată cu căderea serii, grupul de frunte din care făceam parte a ales să rămână la o pensiune undeva la 410km. Pentru a mai avea o șansă la victoria finală, am ales să mai continui de unul singur 3 ore prin întuneric, prima experiență de genul, a fost ceva minunat, o liniște deplină pe drumuri puțin circulate. Am ajuns la o cazare, destul de târziu, nu mai erau camere, e timpul să îmi activez modul bikepacking – hamacul. Au urmat cele mai urâte 4 ore, nu am fost deloc pregătit să dorm sub cerul liber, am înghețat rău de tot, în timp ce durerea de genunchi era tot mai puternică. La ora 4 dimineața am realizat că nu am închis nici un ochi și că e mai bine să mă mișc decât să pierd timpul înghețând. Am pornit prin ceață cu obiectivul de a ajunge la ultimul Checkpoint (535km) undeva în jur de 8:30 cu jumătate de oră înainte să se deschidă, pentru a avea timp de un mic dejun și câteva reglaje la bicicletă înainte de finalul rapid al cursei. După 80km matinali am ajuns în timpul dorit în vârful ultimei urcări, al cincelea CP. Sus am avut supriza să nu găsesc pe nimeni, s-a făcut ora nouă când trebuia să primesc ultima ștampilă și să pornesc spre finalul din Tokaji, dar nici un organizator de găsit. La 9:10 apar și organizatorii, odată cu ei și un alt concurent. Primesc ștampila și pornesc, supriză un ceh a ajuns și el în vârf. Mai aveam 45km până la final și parcă cursa a reînceput, eram trei oameni în cursa pentru primul loc. Am pierdut ceva timp cu navigarea pe coborâre, dar am riscat foarte mult în viraje pentru a îmi păstra avantajul. Pe porțiunea plată pedalam aproape de pulsul maxim, după o noapte nedormită, o plăcere mai ales că genunchiul nu mai coopera deloc, se umflase destul de tare și simțeam ceva ligamente care se mișcau pe acolo. M-am întors și am avut parte de un sentiment puternic de spaimă când l-am văzut pe sportivul ceh apropindu-se la sub 500m de mine. Am avut noroc cu buna navigare, nu am greșit drumul în numeroasele intersecții. Odată ajuns pe un drum foarte circulat am și intrat în Tokaji, mă strecuram printre mașinii, riscam în intersecții, orice să nu pierd firavul avantaj.
Finish-ul în față, nimeni în spate, am reușit. Emoții puternice în fața a celei mai importante reușite din scurta carieră, udată corespunzător cu un vin de Tokaji.
5 peaks 500 by Bikepacking Hungary 
5 peaks 500 by Bikepacking Hungary 
5 peaks 500 by Bikepacking Hungary 
5 peaks 500 by Bikepacking Hungary 
5 peaks 500 by Bikepacking Hungary
Am încălecat pe șa, m-am suit în tren și asta a fost povestea mea.
Câteva date statistice despre succesul la Five Peaks 500:
588 – numărul de kilometrii parcurși
52 ore 34 minute – timpul necesar (din care 7 ore dormite)
9740 metrii – diferența de nivel (puțin peste un vf. Everest)
75 concurenți la start, au terminat 54 din 12 țări
În spatele reușitelor micilor sportivi stau marii oameni – mulțumesc băieților de la Alba Sport Vision pentru că au crezut în mine și tot odată echipei Bicheru Cycling.
Tot odată felicitări Bikepacking Hungary pentru un eveniment reușit, realizat cu multă dăruire.
