Five Peaks  500 – Hungareasca

Five Peaks 500 – Hungareasca

Bikepacking

Ideea de a participa la un concurs de ultra anduranță a venit acum câteva luni, după câțiva ani de participări la curse de șosea, parcă a venit timpul să schimb direcția și pregătirea pentru turele mai lungi. Am ales cursa Five Peaks  500 cu plecare din Budapesta, datorită unui format atractiv: o cursă de bikepacking desfășurată pe mai multe zile.

Cu motivația ridicată dar cu o formă slabă din cauza lipsei de antrenament m-am pornit la drum, un drum lung datorită schimbării a mai multor trenuri și autocare.

5 peaks 500 by Bikepacking Hungary

Startul prea matinal la ora 6 și am pornit în prima zi pe dealurile din nordul Budapestei, drumurile erau în mare parte drumuri neasfaltate, într-o stare destul de proastă. Am reușit să merg primele două ore cu grupul de frunte, după aceea ceilalți au luat o pauză, eu am ales să continui, având ca obiectiv prinderea unui feribot peste Dunăre la ora 9:45. Mai aveam puțini kilometrii până la obiectiv, când pe o coborâre, undeva la 60 km/h dintr-un viraj, un șofer britanic în vârstă îmi taie fața pe contrasens, am fost foarte aproape de un inpact urât, reușind să evit în ultimul moment situația. Ajuns la feribot priveam cu dezamăgire cum el părasea malul sudic al Dunării și eu nu eram în el „If that ferry leaves the ground and you`re not with him, you`ll regret it. Maybe not today, maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life.„

După patru ore intense, avantajul meu s-a dus, fiind nevoit să mai aștept încă o oră următorul feribot. Odată ajuns pe celalălat mal al Dunării cursa a reînceput, de data asta cu un grup de vreo 12 oameni. Pe urcarea spre primul Checkpoint (la 100km) am reușit să mă desprind de ceilalți, dar am fost prins de alți doi sportivi pe final, ajungând al 3-lea. După un gulaș bine plasat am repornit la drum, alături de alți 4 băieți. Spre al doilea Checkpoint (180km) am atacat încă odată, mi-am dorit foarte mult măcar la un CP să ajung  primul. Am reușit, în vârful dealului am fost primul, dar am consumat multă energie, fapt care avea să mă coste mai târziu. Au urmat 50km valonați spre pensiunea unde aveam cazarea, ultima oră ne-a prins noaptea pe drumuri pline de rădăcini prin pădure, unde mă chinuiam cu farul să văd pe unde merg. Am terminat prima zi la ora 22, după 235km și 16 ore.

A doua zi a început destul de târziu, după un somn lung,  cu o durere de genuchi, care avea să mă însoțească până la sfârșit. O lungă urcare ne-a dus pe cel de-al treilea Checkpoint (256km) aflat în Munții Matra. Oboseală a început să își spună cuvântul în drum spre al patrulea Checkpoint (370km) , pe drumuri de pământ prin frumoase rezervații naturale, la al patrulea CP am ajuns la apus în a treia poziție. Odată cu căderea serii, grupul de frunte din care făceam parte a ales să rămână la o pensiune undeva la 410km. Pentru a mai avea o șansă la victoria finală, am ales să mai continui de unul singur 3 ore prin întuneric, prima experiență de genul, a fost ceva minunat, o liniște deplină pe drumuri puțin circulate. Am ajuns la o cazare, destul de târziu, nu mai erau camere, e timpul să îmi activez modul bikepacking – hamacul. Au urmat cele mai urâte 4 ore, nu am fost deloc pregătit să dorm sub cerul liber, am înghețat rău de tot, în timp ce durerea de genunchi era tot mai puternică. La ora 4 dimineața am realizat că nu am închis nici un ochi și că e mai bine să mă mișc decât să pierd timpul înghețând. Am pornit prin ceață cu obiectivul de a ajunge la ultimul Checkpoint (535km) undeva în jur de 8:30 cu jumătate de oră înainte să se deschidă, pentru a avea timp de un mic dejun și câteva reglaje la bicicletă înainte de finalul rapid al cursei. După 80km matinali am ajuns în timpul dorit în vârful ultimei urcări, al cincelea CP. Sus am avut supriza să nu găsesc pe nimeni, s-a făcut ora nouă când trebuia să primesc ultima ștampilă și să pornesc spre finalul din Tokaji, dar nici un organizator de găsit. La 9:10 apar și organizatorii, odată cu ei și un alt concurent. Primesc ștampila și pornesc, supriză un ceh a ajuns și el în vârf. Mai aveam 45km până la final și parcă cursa a reînceput, eram trei oameni în cursa pentru primul loc. Am pierdut ceva timp cu navigarea pe coborâre, dar am riscat foarte mult în viraje pentru a îmi păstra avantajul. Pe porțiunea plată pedalam aproape de pulsul maxim, după o noapte nedormită, o plăcere mai ales că genunchiul nu mai coopera deloc, se umflase destul de tare și simțeam ceva ligamente care se mișcau pe acolo. M-am întors și am avut parte de un sentiment puternic de spaimă când l-am văzut pe sportivul ceh apropindu-se la sub 500m de mine. Am avut noroc cu buna navigare, nu am greșit drumul în numeroasele intersecții. Odată ajuns pe un drum foarte circulat am și intrat în Tokaji, mă strecuram printre mașinii, riscam în intersecții, orice să nu pierd firavul avantaj.

Finish-ul în față, nimeni în spate, am reușit. Emoții puternice în fața a celei mai importante reușite din scurta carieră, udată corespunzător cu un vin de Tokaji.

Am încălecat pe șa, m-am suit în tren și asta a fost povestea mea.

Câteva date statistice despre succesul la Five Peaks  500:

588 – numărul de kilometrii parcurși

52 ore 34 minute – timpul necesar (din care 7 ore dormite)

9740 metrii – diferența de nivel (puțin peste un vf. Everest)

75 concurenți la start, au terminat 54 din 12 țări

În spatele reușitelor micilor sportivi stau marii oameni – mulțumesc băieților de la Alba Sport Vision pentru că au crezut în mine și tot odată echipei Bicheru Cycling.

Tot odată felicitări Bikepacking Hungary pentru un eveniment reușit, realizat cu multă dăruire.

Sălaj Velo Tur 2016

Sălaj Velo Tur 2016

Concursuri Stiri

Sâmbătă – 14 mai, echipa Bicheru Cycling a participant cu 3 cicliști la cursa de șosea Sălaj Velo Tur 2016, organizată de către Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu ADI Sălaj Plus și AS Instinct Team.

Participanții au avut de ales între două trasee: traseul scurt de 80km (categoriile Feminin și Juniori) și traseul lung de 120km (categoriile Elite și Amatori Masculin), cu o diferență de nivel de cca.1100m, cu startul din Zalău și sosirea în Grădina Botanică din Jibou. La start s-au prezentat în jur de 150 de cicliști din toată țara, printre care rutieri profesioniști și multiplii campioni naționali.

13262593_1010240312405714_1347312275_o

După o cursă foarte intensă, dominată de vântul puternic, la categoria 15-18 ani, Chismorie Almond David a reușit să termine cursa de 80km în 02h:10m:31s ocupând locul 5 la final, fiind primul dintre sportivii amatori. La categoria 30-39ani, Samuel Medrea a reușit să obțină un loc pe podium, ocupând cea de-a treia poziție cu timpul de 03h:15m:59s. Supriza a venit la categoria 19-29ani unde albaiulianul Beniamin Tămaș a reușit să obțină victoria cu timpul de 03h:14m:59s, caștigând astfel și premiul de 900 de lei. Echipa Bicheru Cycling a ajuns astfel la cea de-a treia victorie în cursele de șosea în acest sezon, după ce, în data de 8 mai, Beniamin și Samuel au reușit să obțină poziția fruntașă la categoriile de vârstă în Turul Municipiului Deva.

Samuel:

M-am bucurat să pot participa la această cursă frumos organizată. În prima parte am avut dificultăți din cauza picioarelor obosite, iar în a doua jumătate m-am simțit destul de comfortabil, pedalând într-un ritm constant. Doresc să mulțumesc colegilor Beniamin și Almond pentru încurajarea lor și sprijinul acordat.

04

Beniamin:

Prin câștigarea acestei competiții, m-am bucurat de rezultatul pregătirii mele. Chiar dacă la început am pierdut contactul cu grupul fruntaș, am reușit să revin alături de alți trei rutieri din nou în grup. Apoi restul cursei am lucrat împreună cu ceilalți și la sprintul final m-am impus. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea de a participa la aceste competiții.

03

David:

A fost o cursă foarte intensă, am suferit de la început până la sfârșit, pe urcări m-am simțit foarte bine, antrenamentele intense cu echipa au dat roade. Am reușit să obțin locul 5 după un atac în ultimii 2 km. Per total sunt foarte mulțumit de rezultat, mulțumesc mult echipei pentru susținere.

01

*** Mulțumim tuturor celor care ne susțin !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Spring Classic Challenge 2016

Spring Classic Challenge 2016

Concursuri Stiri

Duminică – 3 aprilie, cei 4 tineri cicliști ai echipei au început sezonul competițional în ciclismul de șosea cu cursa Spring Classic Challenge, desfășurată în județul Sibiu, cu startul si finish-ul în comuna Micăsasa.

Participanții au avut de ales între două trasee: tura scurtă de 41km, cu o diferență de nivel de cca.280m și tura lungă de 140km cu o diferență de nivel de cca.940m. Băieții noștri s-au împărțit doi câte doi, Andrei împreună cu Almond participând la tura scurtă, în timp ce Ionuț și Beni au ales să concureze în tura lungă.

Traseele alese de organizatori au fost destul de dificile, cu unele porțiuni de drum destul de rău, 3km chiar neasfaltați și câteva dealuri abrupte.

spring_03

Concurența a fost puternică, mulți sportivi profesioniști prezentându-se la start. În ciuda gradului destul de ridicat de dificultate, rutierii albaiulieni au terminat cu bine cursa, obținând niște clasări remarcabile:

-la tura scurtă: Andrei Rusu – locul 13 (timp 1h:14m:12s), iar Chismorie Almond Edgar – locul 5 (timp 1h:11m03s) dintr-un total de 41 de sportivi.

spring_05

-la tura lungă: Cioica Ioan Ștefan – locul 14 (timp 4h15m45s), iar Beniamin Tămaș – locul 4 (timp 3h54m32s) dintr-un total de 49 de sportivi.

Almond:

spring_04

A fost un concurs cu un ritm intens, m-am simțit foarte bine, din păcate am pierdut grupul fruntaș pe porțiunea de drum neasfaltată, nefiind obișnuit cu astfel de drumuri, așa că am pierdut podiumul. Sunt puțin dezamăgit, dar totuși bucuros cu forma actuală, am dat tot ce am avut și mă bucur că antrenamentul cu echipa a dat roade.

Beni:

spring_02

M-am bucurat să încep acest nou sezon cu concursul de la Micăsasa și am putut să văd un progres al meu personal față de anul trecut în ceea ce privește evoluția pe parcursul cursei, să am o rezistență mai bună. Cursa mi-a plăcut, complexă și cațărările frumoase, drumul a fost diversificat ca și suprafață de rulaj, însă nu am fost intimidat de acest lucru. Am învățat să fiu mai atent în concursurile viitoare cu evadările și să risc mai mult. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut accidente pe drum, știu că mulți au abandonat și că mi-a dat putere să fac față drumului. Abia aștept concursul urmator!

*** FELICITĂRI, BICHERI !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Geiger MTB Challenge – 2015

Geiger MTB Challenge – 2015

Concursuri Stiri

Duminică – 23 august, la Sibiu s-a desfășurat ultima etapă a Triadei MTB 2015.

“Geiger MTB Challenge” se află la cea de-a 8-a ediție și rămâne unul din cele mai importante și apreciate evenimente de gen din România. Dificultatea competițiilor organizate de C.S. PRO CYCLING este recunoscută, astfel că la traseul lung se aliniază la start unii dintre cei mai buni cicliști.

În acest an au fost propuse 3 trasee, de diverse lungimi și grade de dificultate:

Traseu A: Lung – 93 km – cu o diferență de nivel de 3.500 m
Traseu B: Scurt – 50 km – cu o diferență de nivel de 1.350 m
Traseu C: Începători – 23 km – cu o diferență de nivel de 300 m

Ionuț este colegul nostru cel mai experimentat (alți bicheri îl pot provoca … dacă vor), este campionul nostru 🙂 A evoluat mult … foarte mult chiar, de când l-am cunoscut. Să fie vreo 2 ani de atunci … S-a antrenat intens, constant și rezultatele au început să apară. După ce a concurat mult timp la diverse competiții pe traseele scurte ale acestora, anul acesta s-a produs o schimbare. A trecut la trasee lungi, de anduranță … “pentru cei puternici”.

2

Anul trecut a concurat la Geiger la traseul scurt … anul acesta a vrut mai mult. S-a înscris la traseul lung și ne-am bucurat să aflăm la telefon, în timp ce eram în tură, rezultatul extraordinar pe care l-a obținut. Meritul este al lui … și îi aparține în totalitate. Bucuria lui, exprimată sincer la telefon, este însă și a noastră. Și ne bucurăm alături de el la fiecare concurs pe care reușește să-l termine cu bine.

4

Cioica Ioan Ștefan – timp 06h:17m:36s (locul 5/18 la categorie M19-29 și locul 21/49 la general)

3

Cam așa a fost …

Maraton Geiger Sibiu tura lungă – cel mai greu maraton la ora actuala care se organizează în România. Un traseu de 93 de km cu diferență de nivel 3500 m.
Ce să zic, după tot ce am citit despre acest traseu pe multe forumuri m-am cam speriat, toți ziceau că e horor și groaznic de greu. Părerea la care am rămas eu e aceea că e greu … DA, e greu dar e frumos. E cel mai frumos traseu de MTB pe care l-am parcurs în cadrul unei competiții.
Dimineața la START am avut emoții mari pentru că nu știam la ce să mă aștept, cum va decurge, cât de tare să trag?

Până la acest traseu cel mai greu ca și diferență de nivel cumulată și lungime a fost Cozia – 61 km cu 1700 de m – după care știu că am fost rupt la final. Așa că am luat startul și mi-am propus să îmi mențin ritmul meu, să nu forțez, pentru că nu știu cât rezist dacă merg în ritm forțat, așa că am mers cu un puls intre 150 si 160bpm, mai mic decât merg de obicei la alte concursuri. Am pornit bine, am intrat bine pe traseu și am început ușor să bobinez, am văzut că în față am oameni pe care nu îi aveam de obicei, dar am știut că am timp … mai am 80 de km si 3500 de m.

Ajuns pe Măgura m-am minunat cât de ușor a fost și cât de rapid am ajuns față de anul trecut, când am participat la tura scurtă. Nu simțeam nicio durere în picioare, pulsul era okay, mă simțeam bine , știam că mai am încă de 2 ori atât. Este timp!
Pe coborârea de pe Măgura (o coborâre lungă cu panta medie de 25 %) rămâi fără frane … am dat și eu o căzătură, am pierdut ceva timp, am umflat roata față care era cam moale … m-am descurajat un pic cu partea de coborâre așa că am lasat-o mai moale până ce am ajuns în Valea Sadului, parcurgând o parte din traseu cu 2 băieți de la HPM.
A urmat de pe valea Sadului a 2-a urcare, despre care am auzit că e monstru, urci 20 de km până la Releul din varful pârtiei de la Păltiniș. Am luat-o ușor, în ritmul meu; am văzut că cei cu care am rulat până acolo au rămas în urmă, am continuat singur o mare parte și am început să ajung din urmă alți concurenți și chiar să îi depășesc până la finalul urcării. Am câștigat multe poziții până la releu, în ritmul meu.

Ajuns la releu, coborârea o știam: rockgarden-urile, toate singletrail-urile tehnice. Le-am mai facut odată în vară. Erau solicitante pentru mâini, grele, dar aveai o plăcere când vedeai că ai trecut cu bine. Partea nasoală e că mi s-a defectat maneta frână spate – când aveam frână, când nu aveam … cam nasol pe atâta coborâre cu o singura frână bună. Am pierdut mult timp pe coborâri … Dar am ajuns cu bine la Prislop și știam că greul a trecut și sunt întreg … și eu și bicicleta. Mai urmau două urcări scurte după care “blană” spre zona de finish.
Înainte de ultima urcare pe șosea, una destul de scurtă dar după atâta urcat … dar picioarele mă ascultau foarte bine, încă mai puteau duce. Am intrat în forță pe ea și am mai câștigat o poziție, l-am lăsat în urmă cu vreo 200 de m până în vârf pe ocupantul locului 6 la categorie, care m-a întrecut pe coborâre nu cu mult timp în urmă. După aceea au urmat 10 km de singletrail în coborâre prin pădurea Dumbravei, pe unde am mers ca un bezmetic până la final.

Am ajuns cu zâmbetul pe buze că am reușit să termin cel mai greu traseu de MTB din România și am aflat că ocup poziția 5, la 12 minute de primul la categorie. Am rămas surprins de cât de bine am mers și asta mi-a dat un boost de motivație pentru a continua să mă antrenez. Având în vedere că multe din concursurile la care am participat m-au cam lăsat rece, din diverse motive.

În concluzie, dacă ești antrenat și te simți în stare mental … merita făcut, parcurs chiar și într-o zi traseul, înveți multe și ai parte de panorame adevărate … 🙂
Eu anul trecut, în februarie, aveam 98 kg și abia redescopeream pedalatul după o pauză de aproape 4 ani în care nu am mai făcut niciun sport, fiind la facultate. Mulțumesc Bicheru Cycling pentru asta.
Felicitări organizatorilor pentru marcajul traseului (care a fost perfect), precum și pentru organizarea foarte bună a concursului. Sper să reușească să mențină Triada MTB în continuare mulți ani!
Mulțumesc Squeezy pentru produsele de calitate care au alimentat motorul.

*** FELICITĂRI, IONUȚ !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

On Top of The World – 2015

On Top of The World – 2015

Concursuri Stiri

Sâmbătă – 1 august, la Sinaia a avut loc cea de-a V-a ediție a competiției On Top of The World.

„On Top of the World Bike Fest“ este concursul de mountainbike uphill din cadrul competiției, în care elementul de unicitate și spectaculos este dat de cadrul natural deosebit, traseul de concurs parcurgând o mare parte din Parcul Natural Bucegi.

În acest an, 106 de concurenţi pasionaţi de ciclism şi natură au luat startul la concursul de mountainbike care s-a desfăşurat pe patru trasee cu grade diferite de dificultate, care fac legătura între Sinaia şi Vârful Omu (2.507m). Concurenții s-au putut înscrie la 4 categorii pe 4 trasee diferite, fiecare traseu atribuit unei categorii anume:

EasyRide: Cota 2000 – Babele (7km, 330m diferență de nivel)

HobbyRide: Sinaia – Cota 2000 (12.5km, 1235m diferență de nivel)

ProfiRide: Sinaia – Babele (21km, 1470m diferență de nivel)

EliteRide: Sinaia – Vf.Omu (27km, 1925m diferență de nivel)

Andrei este un entuziast. Cu un zâmbet larg și părul răvășit este persoana lângă care îți dorești să te plimbi pe cărări de munte. Ne-a surprins cu turele de anduranță făcute în acest an, depășind rând pe rând praguri greu de imaginat în urmă cu ceva timp. La Sinaia s-a înscris la cea mai grea probă, nici nu ne așteptam altfel. A concurat la EliteRide, alături de sportivi foarte experimentați și a reușit un rezultat extraordinar, pe deplin meritat.

Cu timpul de 2h:48m s-a clasat pe locul 8 din cei 43 de sportivi participanți la categoria EliteRide B.

Cam așa a fost …

Ziua concursului a început cu sunetul ploii pe acoperișul locației unde am fost cazat. Îmi era teamă să nu fie așa toată ziua, dar când am plecat spre zona de start s-a oprit ploaia. Au rămas norii, pe care i-am străbătut de la Cota 1900 până pe Vârful Omu, numindu-i “o ceață deasă, de nu vezi nimic la 10 metri”. După o încălzire temeinică pe Aleea Peleșului a urmat alinierea la start. Concurenții s-au respectat, nu au fost accidente, chiar dacă aleea e destul de îngustă. Până la Cota 1400 a fost o urcare constantă, pe un drum forestier bine amenajat, unde am făcut cea mai mare parte a depășirilor.

01

Cred că porțiunea de traseu de la Cota 1400 până la Cota 1900 a fost cea mai solicitantă, fiind o diferență de nivel foarte mare. De la Cota 1900 a început un adevărat test de orientare , pe care l-am picat inițial, cu o scurtă abatere de la traseu. Am aflat doar la finalizarea concursului că alți concurenți, destul de mulți dintre ei, au ratat o intersecție și au ajuns pe Vârful Coștila.

03

Am simțit de aici încolo că nu mai trag tare, nu aveam niciun reper vizual mai departe de 10 metri împrejur și voiam să se termine cu bine. Despre traseu … pot spune că e fantastic! Potecile, drumurile cu bolovani, toate îți solicită la maxim îndemânarea și concentrarea. Pedalând pe platou, am început să prind din nou putere, după urcarea istovitoare de mai înainte.

05

Am trecut și de punctul de alimentare de la Babele și traseul nu dădea semne a se îmbunătăți, din contră, bolovanii au devenit mai mari! În cele din urmă am ajuns pe ultima urcare până în vârf, iar acolo m-au impresionat încurajările turiștilor care coborau. Era o galerie ad-hoc până la finish, cam ce vezi pe cățărările din Turul Franței, dar fără un public așa numeros.

06
Am terminat! Gata! S-a sfârșit unul din cele mai frumoase concursuri la care am participat… Dar stai, că trebuie să cobor cumva de aici!
Organizatorii ne-au sfătuit să coborâm în grupuri, că e mai sigur așa, date fiind condițiile meteo. Eu am coborât cu Sorin din Timișoara, concurentul ce a terminat inaintea mea, pe locul 7. Abia ajuns din nou la Cerdac și zărind prin ceață un abis pe partea stângă, mi-am amintit unde sunt! Coborârea a decurs fără incidente. Am ajuns la șosea, după alte 10 minute de coborâre de la Babele, și astfel am avut ocazia să pedalez și pe Transbucegi. Impropriu spus să pedalez, că e o coborâre de basm, o pot compara cu coborârea de la Pasul Urdele la Novaci, pe Transalpina.

Spre seară a urmat festivitatea de premiere, într-o atmosferă la fel de prietenoasă ca și organizarea dinainte de concurs și startul. Nu am simțit agitație, nervozitate, stres, în ziua asta. A fost plină de lucruri plăcute. Știam în ce mă bag, organizatorii au făcut o treabă foarte bună, vremea a fost bună, dacă e să țin cont de prognoza din ziua anterioară.
Am plecat din Sinaia cu dorința de a reveni și în anii următori la On Top of the World.
Trebuie să le mulțumesc și colegilor de club, din Bicheru Cycling pentru că m-au sprijinit și încurajat. La fel și lui Robi, de la Alba Sport Vision, pentru că a mers ca un ceas elvețian bicicleta la concurs!

*** FELICITĂRI, ANDREI !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Cupa “Max Aușnit” – 2015

Cupa “Max Aușnit” – 2015

Concursuri Stiri

Sâmbătă – 25 iulie, la Lugoj a avut loc a IV-a ediție a competiției de ciclism Cupa Max Aușnit, un concurs destinat atât profesioniștilor, cât și amatorilor. La start au fost aliniați în jur de 240 de cicliști români, dar și din alte țări: Ungaria, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii, chiar și Camerun. Echipa Bicheru Cycling a fost reprezentată de tinerii rutieri Beniamin Tămaș și Almond Edgar Chismorie, aflați la prima participare în cadrul acestei competiții.

03

Traseul de 111km a fost unul foarte valonat, cu o diferență de nivel de 1400m (puțin mai mică decât echivalentul unei urcări pe Transfăgărașan). Încă de la startul cursei (ora 10:00) temperatura a fost foarte ridicată, înregistrându-se 37°C; după ora 11:00 cicliștii au avut de îndurat temperaturi de peste 42°C. Din cauza vremii caniculare au fost și rutieri care nu au reușit să termine această competiție, din păcate au avut loc și multe căzături datorită concurenților care își asumau prea multe riscuri în viraje.

01.beni 02.beni

Cupa Max Aușnit destinată profesioniștilor a fost câștigată de rutierul Andrei Nechita de la Tușnad Cycling Team, urmat de Eduard Grosu care a pierdut cursa la doar câteva miimi de secundă. Cei doi au reușit să termine cursa în 2h:41m:27s. Cicliștii albaiulieni au reușit să parcurgă traseul dificil fără incidente, reușind să obțină rezultate remarcabile.

06.almond
Beni

Beniamin Tămaș cu timpul obținut de 02h:55m:35s a terminat concursul al 4-lea din 54 de sportivi în categoria sa de vârstă (18-29 amatori), la doar 4 secunde de primul loc.

M-am bucurat să pot să particip la competiția Max Aușnit 2015, am fost plăcut impresionat de organizarea bună și implicarea voluntarilor, traseul complex și echilibrat între urcări și coborâri și de modul în care s-a desfășurat toată activitatea. A fost o adevarată provocare să concurez pe o temperatură așa de ridicată, însă am terminat cu bine. Am fost foarte mulțumit, având în vedere că săptămâna dinaintea concursului am avut ceva probleme de sănătate și antrenamentul a fost întrerupt. Însă, am văzut cum Dumnezeu a fost Cel care mi-a dat puterea necesară să pot concura și chiar să obțin un loc bun. Sunt încurajat de lucrul acesta și îmi doresc să evoluez tot mai mult la viitoarele competiții.

05.almond
Almond

Almond Edgar Chismorie a reușit să termine traseul în 03h:06m:35s, fiind primul sportiv amator sub 18 ani.

Cupa Max Aușnit a fost o competiție deosebit de dificilă, datorită numeroaselor urcări străbătute într-un ritm foarte ridicat datorită sportivilor profesioniști aflați în cursă și a temperaturilor foarte de greu de îndurat timp de 3 ore pe bicicletă. Sunt fericit că am reușit să evit căzăturile și să termin această cursă într-un timp mult mai bun decât mă așteptam.

*** Felicitări bicherilor noștri!

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

King of the mountain – 2015

Concursuri Stiri

Vineri – 3 iulie, la Păltiniș a avut loc cea de-a 5-a ediție a concursului “King of the Mountain”, cu cele două curse destinate cicliștilor: una care s-a desfășurat pe șosea – “King of the Road” și cealaltă care s-a desfășurat pe forestier – “King of the Off-Road“. Genul acesta de concurs este unic în România. Sportivul trebuie să se lupte cu el însuși pentru a obține cel mai bun timp pe o cățărare de 15 km, cu o pantă medie de 5% și cu unele zone de 14%. Concursul s-a desfășurat în paralel cu Turul Ciclist al Sibiului 2015. După ce toți concurenții de la “King of the Mountain” au trecut linia de Finsh, a urmat rândul rutierilor profesioniști în cadrul celei de-a doua etape a Turului Sibiului să termine cursa în același loc: stațiunea Păltiniș.

La concurs ne-au reprezentat tinerii noștri colegi Rusu Andrei, Chismorie Almond Edgar, Cioica Ioan Ștefan și Tămaș Beniamin, însoțiți de Deac Lucian, team managerul echipei de șosea Bicheru Cycling, care le-a oferit tot ajutorul de care au avut nevoie atât înainte, cât și după competiție.

După o încălzire de aproximativ 40 de minute cicliștii echipei s-au aliniat la start. Doi dintre ei au participat la categoria offroad – Andrei și Ionuț, iar ceilalți doi – Beni și Edgar – la categoria de șosea. Startul a fost dat de la Curmătura Ștezii, la aproximativ 2 km de Rășinari, concurenții urmând să înfrunte 15km de urcare spre Păltiniș pe temperaturi ridicate de până la 30°C.

Albaiulienii au reușit să parcurgă cele două trasee într-un timp scurt, întorcându-se acasă cu rezultate foarte bune. Astfel, în cadrul concursului King of the Road, Tămaș Beniamin a terminat traseul în 44m:17s, ocupând locul al 14-lea, iar Chismorie Almond Edgar a terminat în 47m:20s, sosind pe a 22-a poziție din totalul celor 145 de concurenți prezenți la această categorie care au reușit să termine cursa.

Supriza a apărut în cadrul concursului King of the Off-Road unde Cioica Ioan Ștefan a reușit să termine pe a 3-a poziție cu timpul de 1h:00m:08s, aducând astfel încă un loc pe podium echipei. Andrei Rusu a reușit să termine traseul în 1h:06m:41s ocupând locul al 9-lea dintr-un total de 55 de participanți la această categorie.

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Bicherii la “Infernul Muntelui”

Bicherii la “Infernul Muntelui”

Concursuri Stiri

Duminică, 14 iunie 2015, a avut loc la Sinaia competiția “Infernul muntelui”, a doua etapă din cadrul circuitului Road Grand Tour. Un circuit de 7.3 km pe străzile care urcă spre Cota 1400, din care 3.3km în urcare cu înclinaţii uneori și peste 15%, iar restul de 4km în coborâre, o coborâre foarte tehnică cu nu mai puțin de 8 serpentine, starea drumului foarte proastă, în anuminte porțiuni apărând și nisip pe viraje. Circuitul trebuia parcurs de 9 ori, iar după ce primul concurent termina cele 9 tururi de circuit, toată lumea urma să se oprească la următoarea trecere pe sub linia de Finish.

02_01

Echipa Bicheru Cycling a fost reprezentată de tinerii Chismorie Almond Edgar și Tămaș Beniamin, susținuți de Deac Lucian , care s-a aflat pe tot parcursul competiției pe circuit cu bidoane cu apă și batoane energizante pregătit să îi înarmeze pe cei doi concurenți în fiecare tură. Datorită temperaturilor de peste 30 de grade concurenții trebuiau să se hidrateze foarte bine.

05_01

Printre cei aproximativ 200 de participanți s-a aflat și Eduard Grosu, aflat la prima competiție după ce a încheiat Turul Italiei, una din cele mai grele competiții cicliste de 3 săptămâni din lume. La start s-a aflat și Eduard Novak, ciclist medaliat cu aur în cadrul Jocurilor Paralimpice – Londra 2012 și preşedintele Federaţii Române de Ciclism, însoțit de singura echipa continentală din România – Tușnad Cycling Team.

06_01

Startul a fost unul foarte puternic, urcându-se într-un ritm infernal, rutierii forțau pe urcare și se odihneau pe coborâre. Starea drumului și temperatura a adăugat un grad de dificultate în plus circuitului. Nivelul concurenților a fost foarte ridicat, fiind prezenți aproape 40 de sportivi profesioniști. Competiția a fost câștigată de marele favorit Eduard Grosu fiind urmat pe podium de Crista Daniel și de Pleşea Valentin. Bicherii noștri au reușit să completeze 7 tururi de circuit: Beniamin Tămaș – locul 56 (timp obținut 02h:09m:48s), Chismorie Almond – locul 72 (timp obținut 02h:14m:25s).

09_01

Almond

A fost o competiție infernală. Sunt mulțumit de rezultat și că am reușit să termin cursa în ciuda unei căzături suferite acum 5 zile din care a rezultat o rană infectată la șold. Porțiunile în care panta urca peste 15% au fost deosebit de dureroase pentru mine, iar coborârea foarte tehnică și rapidă a făcut ca această competiție să fie foarte dificilă. Împreună cu Beniamin și alți colegi vom începe pregătirea pentru următorul concurs: King of the Mountain de la Păltiniș.

10_01

Beni

Acesta este primul concurs la care particip ca și rutier și a fost o experință foarte bună! Traseul a fost dificil dar m-am bucurat tare mult de partea de coborare care a fost una destul de rapidă și tehnică unde puteai atinge viteze mari. Mă bucur că în urma acestei experiențe am venit mai motivat de a mă antrena pentru concursurile ce vor urma.

08_01

*** Poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în eveniment!

Narcisele de la Tecșești, 2015

Narcisele de la Tecșești, 2015

Ture MTB

Există momente când fiecare dintre noi caută solitudinea în liniștea pădurii. În cele mai multe zile, însă, suntem învățați să socializăm. Să ne petrecem timpul alături de alții, familie și prieteni, chiar și de necunoscuți cu care împărtășim aceleași pasiuni. Pornind de la această idee am anunțat prima tură deschisă, în urmă cu mai bine de un an, în octombrie 2013. De la aceste ture deschise s-a născut ideea Bicheru Cycling … și turele acestea vor avea în continuare o importanță aparte. Sunt ture de socializare, pentru amatori, suficient de grele însă pentru a-ți aminti că nu-i vorba de plimbări cu bicicleta prin parc.

Anul trecut, în aceeași perioadă a anului, s-a desfășurat prima ediție “Narcisele de la Tecșești”. Cum participarea a fost destul de numeroasă, ne-am gândit să păstrăm și în calendarul 2015 evenimentul. Ne-am gândit să diversificăm puțin, oferind posibilitatea parcurgerii întregului traseu pe bicicletă (81km și 1300m diferență de nivel) sau scurtarea acestuia, prin deplasarea în alte 2 locații intermediare (Cricău – 52km și Benic – 40km). Tura propusă fiind una de MTB, zonele “scoase” la traseele scurte au fost zone de asfalt, partea de off-road rămânând comună, indiferent de opțiunea aleasă. Pe lângă traseele de pedalat, am oferit și posibilitatea de a ajunge perpedes la locație, plimbăreții urmând să se deplaseze cu mașinile până în Modolești, pe Valea Gălzii. Traseul de drumeție din Modolești nu este unul foarte greu, fiind traseu turistic marcat (triunghi roșu).

Toate detaliile le-am prezentat în evenimentul creat pe pagina de facebook astfel încât alți bicicliști să ni se poată alătura în parcurgerea unui traseu ghidat, fără posibilitatea de a te rătăci. Alături de membrii propri și de bicicliști din zonă își anunțau participarea colegi din grupurile prietene: Plan-B Cycling Club Aiud, Turdeni.ro, Ciclosibiu. Se anunța o tură faină, cu o participare numeroasă, vremea fiind singura care ar putea să ne dea ceva bătăi de cap. Toată săptămâna site-urile meteo au prezentat o vreme schimbătoare, cu ploi și probabilitate de furtună. Rămânea de văzut … am editat puțin prognoză, făcând-o ceva mai optimistă 🙂
DSCN0058
De dimineață, am ajuns pe la 9 la OMV Cetate, unde erau deja sosiți primii pedalaci. Rând pe rând a început să crească numărul acestora, astfel încât pe la 9:15 era deja plin de biciclete în parcarea de unde încep majoritatea turelor noastre. Am plecat în grupuri, următoarea oprire fiind programată la Cricău. La terenul de fotbal – regrupare.
DCIM100MEDIA
Din Cricău în Benic scurtăm pe offroad, pe drumul de pământ, evitând astfel deranjarea șoferilor foarte grăbiți pentru o zi de duminică (calcă frâna, ia mâna de pe claxon, prietene automobilist). În Benic – pauză de hidratare și realimentare la MiniMarketul local și completarea grupului nostru cu colegi din Turda, Aiud și Târgu Mureș. Suntem mulți, neașteptat de mulți … nu mă gândeam, sincer, la o interjudețeană. Nu zăbovim foarte mult, strângeri de mână, povestioare, niște poze de grup și-i dăm drumul. Avem cale lungă de pedalat și nu știm cât va mai sta soarele pe cer.
DSCN0083
Pe cățărare – drum de pământ, uscat … cald afară, soare dogoritor pentru perioada asta a anului. Pedalăm liniștit, în grupuri mici sau perechi-perechi … mai putem schimba câte-o vorbă. Marin: “Fain afară, puțin însă prea uscat drumul … s-a întărit pământul și-au rămas urmele de tractor.” No’ asta da! Nu-i bai că-i tare pământul … fiindcă, după câteva cățărări și mici pauze de regrupare, la intrarea în pădure pământul să se înmoaie și noroiul începe să-și facă simțită prezența.
DSCN0127
Pe niște coborâri nu foarte lungi, mici derapaje și apar primele căzături. Ușoare, nimic grav, din fericire.
Traseul nu este unul tehnic, de dificultate ridicată. Doar noroiul îngreunează deplasarea, pe unele porțiuni. Până la Muntele Cetii urci mult și destul de solicitant, chiar înainte de final nu se mai pedala. Puțin push-bike nu strică, terenul este plin de pietre, noroios, nu reușește nimeni cățărarea pe biclă.
DSCN0147
Am ajuns cu bine la întâlnirea cu trekkerii, care au urcat pe jos din Cheile Întregalde. Am ajuns la poiană la 13:45, parcurgând traseul într-un timp puțin mai scurt decât anul trecut. Luăm pauza binemeritată, scoatem fiecare ce avem prin rucsac de mâncare, povestim … este fain, foarte fain. Câmpul este plin de biciclete, narcise – destul de puține. Probabil, de la an la an vor fi tot mai puține … din păcate, mai sunt și culegători care parcurg traseul cu jipanele pentru a-și umple brațele. Este motivul pentru care nu-mi place la Negrileasa, că a devenit tămbălău – nu știu de ce se numește Sărbătoarea Narciselor, când narcisele sunt cele sacrificate … în fine.
DSCN0161
Nu poposim prea mult că apar primii stropi de ploaie. În câteva minute suntem toți în pădure, la adăpost. Plouă mărunt, din ce în ce mai tare. Avem foițe de ploaie, însă temperatura scade, soarele nemaifiind pe cer. Nu mai putem zăbovi prea mult. Facem câteva poze, pe fugă, și-o luăm pe drumul de întoarcere. Ploaia s-a mai oprit puțin, însă, în câteva minute traseul a devenit mult mai noroios. Coborâm majoritatea dintre noi spre Modolești, despărțindu-ne de grupul care decide să se întoarcă pe traseul de urcare, pentru evitarea noroiului. Până în Modolești avem parte de una dintre cele mai faine coborâri din ultima perioadă. Ajungem la intersecția cu Întregalde plini de noroi … însă toată lumea cu un rânjet de satisfacție pe față. Cei care practică tipul ăsta de ciclism cred că înțeleg perfect motivele și senzația. Pentru alții probabil arătam ca niște ciudați …
DSCN0181
Unii nu mai zăbovesc, coborând în continuare, pe drumul de pe Valea Gălzii. Alții urcăm puțin până la birtul din sat. Am curățat biclele, am mai stat la o poveste, ne-am schimbat hainele ude leoarcă (cine-o mai avut) … și dă-i la vale. Cât stăteam noi la popas a reînceput ploaia. Și-a plouat … și-a plouat … pe tot drumul de întoarcere a turnat cu găleata. Am coborât pe asfalt cât de repede a putut fiecare, șansele să se însenineze au dispărut complet. La Benic ne-am oprit doar câteva minute, ne-am despărțit pe fugă … sibienii au coborât primii, pe turdeni, aiudeni și târgmureșenii au rămas Ioana și Sorin să-i salute și să-și ia la revedere. Până în Alba Iulia i-am dat cât am putut de tare, cu vânt din față pe unele zone. Claudiu: “astea-s momentele alea când te întrebi – de ce facem asta?”.


Scopul turei noastre a fost de promovare a CICLISMULUI MONTAN, de promovare a cicloturismului în TRASCĂU … de promovare a mișcării. Ne-am bucurat să constatăm că au răspuns invitației noastre atât de mulți participanți. Mulțumim tuturor! Îndeosebi celor care au venit cu mașinile din Târgu Mureș, Aiud, Cugir, Turda și Sibiu.


Traseul BICICLIȘTILOR : Alba Iulia – Șard – Ighiu – Cricău – Benic – Răicani – Modolești – Poiana Galdei – … – Alba Iulia.
Traseul PLIMBĂREȚILOR : auto până în Modolești – traseu triunghi roșu până în poiană.


Premiul special Bicheru Cycling se acordă celor doi copii (Ana și Vlăduț) care au parcurs întreg traseul off-road (Benic – Tecșești – Modolești – Benic).

Să ne vedem cu bine, în număr și mai mare la Reuniunea Anuală de MTB a Trascăului!
Până atunci … s-aveți SPOR LA PEDALAT și vreme bună !

*** Restul pozelor pot fi văzute aici

Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,894,934 – powered by www.bikemap.net

2015 – Maratonul Făgetului

Concursuri Stiri

Consider că iarna s-a terminat de-a binelea și pedalatul își reintră pe deplin în drepturi. Pentru cei mai mulți dintre noi Maratonul Făgetului reprezintă primul test. Deși unii dintre noi avem kilometri destul de puțini la activ, hotărâm să mergem la clujeni și în acest an, în număr cât mai mare. Ne-am înscris și am achitat din timp, într-o echipă mai numeroasă decât anul trecut: 9 mașini ticsite cu biciclete, trainnere, scule, cort, bannere și alte cele. Ce mai, suntem ca la nuntă …

Banca Transilvania MTB Marathon powered by Vodafone, redenumit în acest an grație participării unor noi sponsori importanți ai organizatorului (felicitări pentru asta), înseamnă nu doar un concurs Cross-Country pentru noi. Este și un bun prilej de socializare, prima întâlnire din an cu alți prieteni bicicliști – Turdeni.ro, Plan-B Cycling Club Aiud, Ciclosibiu și alți cunoscuți de pe la concursuri sau de prin turele de cicloturism.

Aflăm de la Levi că evenimentul va fi transmis live; până acum am urmărit XCO/XCM pe diverse posturi, însă chiar pe un canal românesc de televiziune – transmisiune live a unui concurs de ciclism montan ??!! Probabil încă o dovadă clară a dezvoltării acestui sport … începe să devină mai interesant 🙂 E fain la Cluj-Napoca; un singur lucru poate nu-i chiar ok la concursul ăsta: zona Start / Sosire. Pentru că poate deveni foarte ușor cel mai scump maraton la care participi, nu atât datorită taxei de înscriere, cât locației – parcarea Polus Center. În timp ce noi tragem tare prin pădure, mă gândesc că șopingăresele trag tare și ele pe culoare. În fine, mai glumim …

Urmărind pe site lista participanților cred că, deși sigur nu suntem cea mai puternică echipă … probabil, vom fi printre cel mai bine reprezentate. Ne-am bucurat să constatăm că mulți alți bicicliști din județul nostru au făcut deplasarea la clujeni. Doar din Alba Iulia figurăm pe lista publicată sâmbătă 29 de participanți, însă cred că am fost mai mulți, cei înscriși la fața locului nemaifiind trecuți pe site.

În acest an STARTUL se anunța decalat, în funcție de tipul traseului și categoriile de vârstă. Primii urmau să plece, la ora 10.00, cei de la traseul lung (55km și 1677m diferență de nivel), având aici 5 participanți. Ceilalți 14 bicheri urma să participăm la traseul scurt (26km și 776m diferență de nivel) și vom lua startul la intervale orare: 11.30 (18-29ani), 12.00 (30-39ani) și 12.30 (ceilalți participanți). Ajunși în parcarea Polus, constatăm că regulamentul s-a modificat (din nou) și toți cei de la tura scurtă vor lua startul în același timp: la ora 11:30. În fine, probabil organizatorii au avut motivele lor, însă a fost aglomerație mare în prima porțiune și anul trecut și știam că așa va fi și în acest an. Modul de comunicare și informare poate fi singura bilă neagră a organizatorilor … în rest, multe bile albe și un eveniment excepțional, la care orice pasionat de MTB ar trebui să participe, cel puțin o dată.

“Pe o vreme excelentă am parcurs un traseu modificat semnificativ față de anul trecut, scurtat destul de mult, însă suficient de solicitant dacă îl parcurgi în regim de concurs. Ca și la fiecare concurs la care am participat până în prezent, nu îmi propun să termin într-un anumit timp și nici pe o anumită poziție. Concursul este doar cu mine și sper, ca de fiecare dată, să mă țină genunchii până la finish.” Cristi

“Experienţa de la acest maraton a fost una placută, alături de colegii Bicheri veseli prezenţi la start, deşi, după momentul înscrierii, începuse să îmi pară puţin rău că am ales tura lungă. Ştiam că va fi destul de dificil şi nu ştiam exact cum voi face faţă, fiind abia început de sezon. Mi-am pus toată voinţa la bătaie să termin într-un timp decent, am avut şi zone în care efectiv am lăsat-o mai moale, pentru că ştiam că nu am ce câştiga, în afară de o posibilă accidentare. Duminica trecută mi-a dovedit încă o dată că lipsa încălzirii de dinaintea cursei îţi creează mari bătăi de cap pe primele urcări şi pierzi timp considerabil. La finish am ajuns cu mulţumire şi cu gândul la viitoarele antrenamente.” Ju Ju

Ne-am făcut simțită prezența și în acest an, atât prin numărul participanților, cât și prin unele rezultate obținute. Vreme foarte bună, trasee excelente, bine marcate … Mulțumim, ÎN PRIMUL RÂND, sponsorilor noștri – Elis Pavaje, Tobimar, Dacia Market, STH. Ca și până acum, nu puteam participa fără Alba Sport Vision, cei care ne-au pregătit bicicletele, asigurând ultimele reglaje și la fața locului. Mulțumim susținătorilor noștri care au făcut deplasarea la clujeni pentru a sărbători împreună. Mulțumim organizatorilor și tuturor celor care au făcut acest eveniment posibil. Nu în ultimul rând, mulțumim Metropolis – producătorul nostru de echipament sportiv.

FELICITĂRI tuturor participanților !

Ziua de azi aparține colegei noastre Ioana Toma – loc III, traseu scurt -categoria F+40 (timp 02h:02m). Premiul Special bicheriței noastre Ana Miclea (10ani), care a reușit parcurgerea integrală a traseului scurt de 26km (însoțită, bineînțeles, de Maria) în timpul de 03h:35m 🙂 Însănătoșire grabnică colegului nostru accidentat !

“Mă bucur mult pentru rezultatul obținut, nu știam cât de bine sunt pregătite celelate fete. Cred că astăzi am câștigat mult timp pe coborâri, am avut încredere… O chestie amuzantă pe o coborâre, când i-am grăbit puțin pe cei din față … mi s-a replicat să mă duc la downhill. Oricum, rezultatul bun mă motivează în continuare. Felicitări celorlalte fete !” Ioana

***Rezultatele celorlalți bicheri, în ordinea sosirii, preluate de pe site-ul organizatorului :
Traseu lung : Andrei Rusu – 02h:59m (loc.10, M18-29), Iulia Cioica – 04h:35m (loc.10, F+18), Claudiu Crișan – 05h:03m (loc.75, M30-39), Florin Cotoară – 05h:27m (loc.42, M+40), Lucian Deac – accidentat (DNF)

Traseu scurt : Ștefan Cioica – 01h:17m (loc.8, M18-29), Sergiu Pascu – 01h:26m (loc.20, M18-29), Andrei Burnete – 01h:46m (loc.57, M18-29), Sorin Toma – 01h:52m (loc.34, M40-49), Cristian Cioroga – 01h:55m (loc.100, M30-39), Constantin Bulgaru – 01h:58m (loc.110, M30-39), Ioan Ștef – 02h:11m (loc.112, M18-29), Bogdan Pop – 02h:13m (loc.114, M18-29), Ioan Cioica – 02h:15m (loc.72, M40-49), Adrian Petrescu – 02h:16m (loc.172, M30-39), Daniel Crișan – 02h:18m (loc.76, M40-49), Eniko Cioica – 02h:23m (loc.6, F+40).

*** Restul pozelor pot fi văzute aici