Primăvara înfloresc grădinile, cântă păsărelele și… se deschide sezonul competițional! Așadar bicherul își scoate bicicleta din garaj, unge lanțul, curăță furca și pornește la drum. Iar în acest weekend, drumul ne-a dus pe Valea Oltului, la Călimănești, acolo unde cei de la Cozia Racing Team au organizat competiția Cozia MTB ediția a VI – a.
Am ajuns în stațiune dis de dimineață, să avem timp să ne ridicăm kiturile de participare și să ne facem ultimele ajustări la echipament. Călimănești are un aer aparte, de stațiune din vremuri apuse, cu câteva investiții moderne pe ici pe colo. Nu știi dacă să te bucuri de WiFi-ul gratuit sau să admiri nostalgic reclamele din anii ’70 care încă se mai găsesc pe unele fațade de magazin. La Hotel Central este un contrast mai mare: în restaurant, cicliștii îmbrăcați în echipament mulat se amestecă printre pensionarii ce-și iau micul dejun înainte să intre la băi. Și văzând acest peisaj, nu ai cum să nu te întrebi: „Oare de la care dintre ei vine mirosul puternic de Ben-Gay?”
Au fost 5 categorii în concurs, iar noi ne-am putut mândri să avem măcar câte un reprezentant la fiecare dintre ele:
– tură scurtă 33km și 1400+ (au participat Luci Deac – 3h36m, Iulian Malcoci – 3h45m, Nelu Cioica – 3h53m, Vlad Sever – 3h53m, Dani Crișan – 3h57m, Cristi Cioroga – 4h15m, Eniko Cioica – 4h31m și Adi Petrescu – 4h46m)
– tură lungă 53km și 2100+ (reprezentați cu mândrie de Andrei Burnete – 5h45m)
– tură agrement 10km, aceasta din urmă fiind parcursă pe bicicletă (Robert Marian – 0h31m), dar și în alergare (Iulia Guș – 0h58m)
– tură junior (unde Ștefi – loc 5 și Andrei Petrescu – loc 14, au făcut furori)
Startul s-a dat în ordinea de mai sus. La sosire a ajuns însă fiecare după puteri. Recunoaștem că ne-a surprins implicarea autorităților care au închis circulația pe un drum european pentru a face loc cicliștilor și alergătorilor. Nu știm câte primării ar fi avut așa deschidere!
Deși s-a plecat pe soare, norii au început să se adune în stațiune, iar gândul la poteci uscate și ciclabile s-a spulberat de la primele pedale. Peisajul a fost frumos, însă traseul destul de greu de parcurs. Push-bike la urcare, carry-bike la coborâre 🙂 Concurenții ajungeau la finish cu cauciucurile încărcate de noroi și fețele transformate de oboseală. Niciodată nu ne-am văzut colegii de echipă atât de epuizați! După cum Eniko a spus: „Cred că cel mai solicitant concurs din viața mea.” Tot ea a fost cea care a terminat pe locul 4 la categoria 36-49 ani, cea mai bună clasare dintre Bicheri, alături de Ștefi (locul 5 la juniori).
După cursă, ne-am întâlnit la tarabele cu mici și hamsii. Erau „Zilele Călimăneștiului”, așadar ne-am adăpostit de ploaie sub o umbrelă, așteptându-l pe Buri să termine cursa. Am schimbat păreri.
Mi-a plăcut mult la Cozia MTB 2017, după 2ani de stat pe margine în concursuri. Nu știu cum a fost în anii trecuți, însă în acest an traseul scurt a fost solicitant, cu urcări susținute și coborâri abrupte, peisaje foarte faine, single trail-uri lungi și suficient de rapide pentru cei care au luat mâna de pe frâne. Mi s-a terminat benzina pe la km 25, așa încât am avut timp de puțin studiu 🙂 Am avut și push-bike, unele porțiuni probabil le-aș fi putut pedala cu un antrenament ceva mai bun. Marcaje suficient de evidente, puncte de alimentare cu de toate și voluntari implicați. Semne de exclamare la fiecare coborâre ceva mai periculoasă. Poate o gestionare mai bună a rezultatelor finale ar fi înlăturat și micile nemulțumiri ale unor participanți, auzite la finalul cursei. Cristi Cioroga
Cea mai bună concluzie: „Bine că nu și-a rupt nimeni nimic… doar Luci și-a rupt ciorapii!”
Sunt în gara Caransebeș; e marți 4 octombrie, ora 11:13 AM. Aștept trenul spre Lugoj, iar acolo o să-l schimb cu unul spre Alba Iulia. Aproape am terminat excursia pe bicicletă în zona Banatului și a Dunării.
Aveam acest plan în minte de mult timp, și nu aș fi vrut să îl amân pentru anul viitor. … Că nu poți amâna bucuria! Trebuia să plec sâmbătă, dar din cauza prognozei meteo pe duminică și luni, am pornit mai repede cu o zi. Asta a fost una din acele decizii inspirate zilele trecute. Așadar, după luni întregi în care m-am visat în Semmeringul Bănățean și la Cazanele Dunării, am pornit la drum.
Nu știu cum fac, dar întârzii de multe ori. Puteam să pierd trenul spre Simeria, dacă nu întârzia la rândul său. Și îmi repet des: “Andrei, dacă nici pentru lucruri pe care le faci de plăcere nu te străduiești să ajungi la timp…” Doamne ține CFR-ul, cu tot cu întârzieri! Și asta nu e tot. În Simeria, din cauza întârzierii trenului, a grabei, am reușit să mă urc în trenul spre Arad, pentru că văzusem eu, in fugă, destinația notată: “Simeria – Petroșani – Arad”. Iarăși, noroc că nu s-a grăbit mecanicul să plece. La urmă, după ce am luat trenul bun, am coborât în Subcetate, lângă Hațeg, și am plecat pe bicicletă spre Anina. … sau Oravița! Nu eram decis!
ANINATUNELUL DRAGOSTEI
Traseul a fost unul frumos, nu extraordinar de solicitant, dar nici ușor, având multiple cățărări. Odată trecut de Porțile de Fier ale Transilvaniei, așteptam cu nerăbdare primul obiectiv, Tunelul Dragostei. E chiar ca în pozele fotografilor profesioniști, nu ca în ale mele! Într-un final, am ajuns în Oravița, înainte să apună soarele.
A doua zi, cea pe care o așteptam cu nerăbdare, a început lejer. Trenul spre Anina pleacă la 11:20, așa că am plecat odihnit, fiind cazat în apropiere. Urma să mă întorc în Oravița la 15:30.
Despre tren nu o să povestesc prea multe, trebuie parcurs traseul. Și, mai ales, trebuie să fii un entuziast al tipului acesta de transport, altfel te vei plictisi. Un pont: trebuie să fiu sincer, nu vei vedea mai nimic din imaginile găsite pe internet cu această cale ferată … pentru că EȘTI ÎN TREN!
TRENUL ÎN GARA ANINA
O să vezi doar pădurea și stâncile din jur. Mergi în ultimul vagon, să vezi prin geamul din spate viaductele și traseul săpat în stâncă. Altfel, legănatul trenului, bancheta de lemn, pădurea, peisajele, tunelurie, gările, o să te transpună într-o altă lume. M-aș întoarce la iarnă să merg cu trenul. Vagonul are un spațiu în mijloc, credeam că e toaletă, dar, spre surprinderea mea, acolo era o sobă pe cărbuni. Să-l întrebi pe domnul controlor orice, pentru că e un om minunat. Mie mi-a spus atâtea despre tren, calea ferată, zonă și atracțiile turistice. Dar s-a terminat într-un final și această relaxare, pe tren. Am pornit din nou la drum, spre Moldova Nouă. Aveam de parcurs puțini kilometri și mi-am îngăduit să plec destul de târziu din Oravița, aproape de ora 17. Eram puțin neliniștit, din cauza drumului, nu a distanței. Speram să fie asfalt bun și să ajung pe zi la Dunăre. Nu pot descrie momentul ăla când am trecut dealul și am văzut apusul reflectat în Dunăre. Estimând încă puțini kilometri de pedalat pe lumină, am trecut de Moldova Nouă, și m-am oprit în Coronini, aproape de stânca Baba Caia.
Ce loc! Am uitat de foame, de tot, și am stat o oră pe pontonul pensiunii ca să privesc apa și malul sârbesc. Am încheiat ziua cu o porție de somn. Somn din Dunăre, cu mămăligă și mujdei!
BORA BORA NU! BERZASCA!
Dacă pentru prima și pentru a doua zi nu-mi făceam prea multe griji, uite că a venit a treia. Cea cu mulți kilometri, cu prognoză meteo nefavorabilă…
Am pornit la ora 7:30 de la pensiune, știam că e nevoie să mă grăbesc, ca să cuprind toate obiectivele propuse. Chiar și înainte să plec aveam o idee clară, aflându-mă în Clisura Dunării, și văzând malul sârbesc atât de aproape, eu credeam că imediat va fi un viaduct, sau se va termina golful în care mă aflu, și că drumul continuă pe partea cealaltă, pe la cetatea aceea de pe stâncă. Dar nu era un râu, sau un golf mai mic, era chiar atât de îngustă Dunărea. Mi-au trebuit vreo 15 kilometri ca să îmi dau seama că nu o să trec niciodată pe malul celălalt! Nici aici nu sunt multe de povestit, trebuie să fii acolo ca să înțelegi. Să vezi apele Dunării argintii sub razele soarelui de dimineață, negura, să vezi norii care se îngrămădeau ca oile când iasă pe poarta țarcului, între cele două maluri impunătoare, stâncoase, să vezi lebedele ce-și văd liniștite de treabă…
DUNĂREA LA CAZANE
Drumul e foarte bun, lat, și puțin circulat. Vremea se menținea frumoasă, și am ajuns destul de repede la Orșova. Mi-a păcut orașul. Este pistă pentru biciclete pe faleza Dunării, paralel cu drumul principal. E singura pistă pe care am mers cu plăcere și în viteză!
ORȘOVAGARA BĂILE HERCULANE
Fiind în drum, nu puteam să nu opresc și la gara Băile Herculane. Cât de frumoasă e și această gară!
Într-un final am ieșit de pe drumul aglomerat și m-am îndreptat spre Bozovici, un alt traseu ideal pentru cicloturism, cu toate satele, văile și dealurile de acolo. Drumul urcă, nu are pantă mare, și te simți bine. Nu am spus nimic de Chipul lui Decebal, și nu o să spun nici despre Cascada Bigăr, nu pentru că nu m-au impresionat, dar sunt atâția care au povestit în articole pe internet mult mai frumos decât o pot face eu.
CHIPUL LUI DECEBALCASCADA BIGĂR
Am ajuns în Anina. Finalul călătoriei din acea zi, îmi propusesem eu. Am ajuns bine, vremea nu s-a înrăutățit. Dar mă gândeam: “Dacă mâine nu o să mai am atât de mult noroc, și o să mă plouă pe cei 34 de kilometri până la Reșița? De acolo mai pot pleca cumva, este tren. Mai bine caut cazare acolo.” Și am făcut-o, am plecat spre Reșița cu puțin timp înainte să se întunece. Credeam că e doar coborâre, chiar îmi confirmase asta un băiat pe care l-am întrebat în Anina. E coborâre … și urcare … și coborâre … și urcare! E o senzație nemaipomenită să pedalezi pe beznă, prin pădure, la lumina lanternei frontale, în coborâre. În Reșița, savurând o șaorma cu de toate, căutam cazare prin toate mijloacele posibile. Hotelurile erau cam scumpe, dar, din fericire mi-a răspuns Ionuț pe Couchsurfing și mi-a zis că mă primește el. Să vezi aventură până la el acasă, în Cuptoare, la 15 kilometri de Reșița. Am luat un taxi, m-am străduit împreună cu șoferul să băgăm cumva și bicicleta; s-a stricat taxiul pe la jumătatea drumului! Dar am ajuns.
SATUL CUPTOARELE
Luni a venit și ploaia. Măruntă, rece, a ținut toată ziua. Dar nu ne-a împiedicat să ieșim din casă. Cu pelerinele de ploaie pe noi, am plecat spre peștera Gaura Turcului, din apropiere. Se poate explora pe o distanță foarte mare și fără echipament pentru speologie. Acolo l-am cunoscut pe Mihai, prietenul lui Ionuț. Mi-au arătat moara de apă, am adunat nuci, am vizitat Văliug, Gărâna, Brebu Nou, și am povestit atâtea. Chiar sunt norocos! Am întâlnit doi oameni excepționali, cu atâtea experiențe fascinante pentru mine și atât de prietenoși.
PEȘTERA GAURA TURCULUI
Ei mi-au spus să mai rămân, chiar și Ibu, cățelușa jucăușă părea să spună asta! Dar am decis să plec, pentru că vremea nu dădea semne de îmbunătățire nici în zilele următoare, să mai fi făcut măcar traseul spre Semenic și să cobor la Slatina-Timiș, cum îmi recomandase Ionuț.
Am uitat să zic: Pronunță Anina și Moldova Nouă cu accent pe prima vocală! Așa fac localnicii.
M-aș întoarce în zonă, când o să am ocazia, pentru oameni, locuri, tren, vapoare.
S-a terminat cu bine. Asta e bine!
Sâmbătă – 14 mai, echipa Bicheru Cycling a participant cu 3 cicliști la cursa de șosea Sălaj Velo Tur 2016, organizată de către Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu ADI Sălaj Plus și AS Instinct Team.
Participanții au avut de ales între două trasee: traseul scurt de 80km (categoriile Feminin și Juniori) și traseul lung de 120km (categoriile Elite și Amatori Masculin), cu o diferență de nivel de cca.1100m, cu startul din Zalău și sosirea în Grădina Botanică din Jibou. La start s-au prezentat în jur de 150 de cicliști din toată țara, printre care rutieri profesioniști și multiplii campioni naționali.
După o cursă foarte intensă, dominată de vântul puternic, la categoria 15-18 ani, Chismorie Almond David a reușit să termine cursa de 80km în 02h:10m:31s ocupând locul 5 la final, fiind primul dintre sportivii amatori. La categoria 30-39ani, Samuel Medrea a reușit să obțină un loc pe podium, ocupând cea de-a treia poziție cu timpul de 03h:15m:59s. Supriza a venit la categoria 19-29ani unde albaiulianul Beniamin Tămaș a reușit să obțină victoria cu timpul de 03h:14m:59s, caștigând astfel și premiul de 900 de lei. Echipa Bicheru Cycling a ajuns astfel la cea de-a treia victorie în cursele de șosea în acest sezon, după ce, în data de 8 mai, Beniamin și Samuel au reușit să obțină poziția fruntașă la categoriile de vârstă în Turul Municipiului Deva.
Samuel:
M-am bucurat să pot participa la această cursă frumos organizată. În prima parte am avut dificultăți din cauza picioarelor obosite, iar în a doua jumătate m-am simțit destul de comfortabil, pedalând într-un ritm constant. Doresc să mulțumesc colegilor Beniamin și Almond pentru încurajarea lor și sprijinul acordat.
Beniamin:
Prin câștigarea acestei competiții, m-am bucurat de rezultatul pregătirii mele. Chiar dacă la început am pierdut contactul cu grupul fruntaș, am reușit să revin alături de alți trei rutieri din nou în grup. Apoi restul cursei am lucrat împreună cu ceilalți și la sprintul final m-am impus. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea de a participa la aceste competiții.
David:
A fost o cursă foarte intensă, am suferit de la început până la sfârșit, pe urcări m-am simțit foarte bine, antrenamentele intense cu echipa au dat roade. Am reușit să obțin locul 5 după un atac în ultimii 2 km. Per total sunt foarte mulțumit de rezultat, mulțumesc mult echipei pentru susținere.
*** Mulțumim tuturor celor care ne susțin !
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Duminică – 3 aprilie, cei 4 tineri cicliști ai echipei au început sezonul competițional în ciclismul de șosea cu cursa Spring Classic Challenge, desfășurată în județul Sibiu, cu startul si finish-ul în comuna Micăsasa.
Participanții au avut de ales între două trasee: tura scurtă de 41km, cu o diferență de nivel de cca.280m și tura lungă de 140km cu o diferență de nivel de cca.940m. Băieții noștri s-au împărțit doi câte doi, Andrei împreună cu Almond participând la tura scurtă, în timp ce Ionuț și Beni au ales să concureze în tura lungă.
Traseele alese de organizatori au fost destul de dificile, cu unele porțiuni de drum destul de rău, 3km chiar neasfaltați și câteva dealuri abrupte.
Concurența a fost puternică, mulți sportivi profesioniști prezentându-se la start. În ciuda gradului destul de ridicat de dificultate, rutierii albaiulieni au terminat cu bine cursa, obținând niște clasări remarcabile:
-la tura scurtă: Andrei Rusu – locul 13 (timp 1h:14m:12s), iar Chismorie Almond Edgar – locul 5 (timp 1h:11m03s) dintr-un total de 41 de sportivi.
-la tura lungă: Cioica Ioan Ștefan – locul 14 (timp 4h15m45s), iar Beniamin Tămaș – locul 4 (timp 3h54m32s) dintr-un total de 49 de sportivi.
Almond:
A fost un concurs cu un ritm intens, m-am simțit foarte bine, din păcate am pierdut grupul fruntaș pe porțiunea de drum neasfaltată, nefiind obișnuit cu astfel de drumuri, așa că am pierdut podiumul. Sunt puțin dezamăgit, dar totuși bucuros cu forma actuală, am dat tot ce am avut și mă bucur că antrenamentul cu echipa a dat roade.
Beni:
M-am bucurat să încep acest nou sezon cu concursul de la Micăsasa și am putut să văd un progres al meu personal față de anul trecut în ceea ce privește evoluția pe parcursul cursei, să am o rezistență mai bună. Cursa mi-a plăcut, complexă și cațărările frumoase, drumul a fost diversificat ca și suprafață de rulaj, însă nu am fost intimidat de acest lucru. Am învățat să fiu mai atent în concursurile viitoare cu evadările și să risc mai mult. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut accidente pe drum, știu că mulți au abandonat și că mi-a dat putere să fac față drumului. Abia aștept concursul urmator!
*** FELICITĂRI, BICHERI !
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Salutare tuturor Bicherilor și tuturor celor care pun bucuria între picioare! (știți voi, treaba aia cu … “put the fun between your legs”) .
Anul ăsta m-am dat mai mult ca anu’ trecut și în ultima lună am fost la trei evenimente de gen organizate de oameni diferiți. În consecință, aș vrea să fac un review, din perspectiva unuia care nu se dă nici prea bine nici prea rău și care participă pentru distracție, voie bună și oameni faini.
Primul dintre concursurile la care am fost e cel de la BRAȘOV – OFF-CAMBER ENDURO – 26, 27 septembrie.
Zona, traseele speciale și transferurile au fost super faine, însă ploaia a stricat puțin din farmec. Unora le-a prins bine (vezi Pascu Sergiu) și per total a fost distractiv. Oamenii care au fost în zonele de start și finish au rezistat eroic pe o vreme pe care, vorba aia “Nici mâța n-o scoți afară din casă!” Jos pălăria în fața lor, în special fetelor de la start PS3 și PS4. 🙂 Pe probele speciale nu am întampinat probleme, în schimb la semnalizarea transferurilor a fost dezastru. M-am pierdut între PS1 și PS2, în condițiile în care cu o zi înainte am fost pe acolo. Dacă eram singurul, mai ziceam că-s eu bou, dar se pare că am fost o ciurdă mai mare. Atmosfera în zona de start nu a fost prea friendly. Din punctul meu de vedere, lumea a fost cam nervoasă, încordată și de departe părea un eveniment exclusivist adresat doar celor cu “denumire cu origine controlată”. Nu m-am simțit ca între prieteni, sau măcar ca între oameni care împart aceeași pasiune. S-a văzut mai degrabă ca un One man show, sau ca o “încordare degeaba de mușchi” ca să citez un concurent cu care parcurgeam transferurile.
Pachetul de start a fost dezamăgitor, în sensul că nu cred că am pretenții prea mari când pretind un număr de concurs care să stea pe bitză chiar dacă plouă, timp de 2 zile cât ține evenimentul. La 85 de lei taxă de participare se putea un număr dintr-un material mai bun. Știu eu pe unii care au reușit, deci, se poate. Am auzit comentarii cum că “Pai de ce ți-ai pus și tu numărul de azi? Trebuia să îl pui doar mâine, la concurs”. În condițiile în care în ziua respectivă se făceau calificări, un subiect delicat de asemenea. Calificări în care, te dădeai sau nu, oricum nu prea era important, dovadă fiind faptul că nume importante de pe primele locuri au preferat să facă altceva în timpul acela. O chestie destul de nasoală a fost faptul că nu am putut forma grupe cu ordinea de start. Adică, dacă eu m-am dus cu 5-6 prieteni acolo și aș fi vrut să mă dau pe transferuri cu ei, nu s-a putut. Așa a fost regulamentul, l-am respectat, dar ar fi fain ca la anul să ne putem da cum vrem. Și știm că se poate și că-i fain din alte locuri.
Biletul cu timpii de start a fost rupt dintr-o coală A4 sec, evident. Cronometrarea (rezultatele) au lăsat de asemenea de dorit. Am plecat din poiană și de abia mai apoi au început să apară pe Facebook, în condițiile în care există sisteme de cronometrare care, când treci pe la finish, iți scot bon cu timpi și alte cele. Să nu-mi spuneți că-i scump, sau greu să faci așa ceva, că nu vă cred. Clasamentul s-a făcut cu pixul pe o foaie, iar premierea s-a strigat de pe un șervețel. Am dovezi dacă insistă careva.
A fost fain ca experiență, dar mă așteptam la mai mult. Mă duc și la anu’ pentru că toată lumea merită o a 2-a șansă.
*** Rezultate Off-Camber Enduro 2015, categoria Hobby: Sergiu Pascu – locul 2 (21m:32s), Mihai Lazăr – locul 21 (29m:06s), Andrei Burnete – locul 45 (37m:46s), Martin Nicoldi – locul 50 (43m:01s)
Al 2-lea concurs a fost organizat o săptămână mai târziu – BĂIȘOARA ENDURO – 3, 4 octombrie.
Experiența de aici a fost mult mai bună decât cea de la Brașov, din toate punctele de vedere. Poate și aici prea multa competivitate, dar e totuși concurs, și oamenii și-au dat interesul ca participanții să se simta bine primiți. Traseele au fost faine, atât specialele, cât și transferurile. PS1 și PS2 s-au suprapus în câteva porțiuni cu traseul de la Maratonul Băișorii din vară. Bolovani la greu, porțiuni de dat la pedală, apă și noroi, adică ENDURO. Eu, dacă aș fii în locul organizatorilor, aș fi mândru și nu aș pleca urechea la gura lumii (vezi problema cu startul în urcare). Traseele și transferurile au fost marcate bine spre foarte bine. Eu nu am avut dificultăți în găsirea punctelor de start, și nici nu am auzit pe alții să aibă.
Pachetul de start a fost de asemenea mult mai bine pus la punct decât la Brașov. Numărul de concurs era dintr-un material de puteai să iți faci mudguard din el și nu s-ar fi stricat nici într-un an, iar la prețul de 90 de lei aveai incluse 2 zile de dat cu telescaunul pentru a ajunge la PS3 și PS4.
Cronometrarea a fost la alt nivel, de asemenea. Când predai cipul puteai să iți vezi timpul și poziția în clasament în timp real, pe un monitor de pe mașina RED BULL.
Bottom line, a fost super și la anul mă duc cu siguranță, pentru că a fost fain!
*** Rezultate Băișoara Enduro 2015, categoria Seniori: Mihai Lazăr – locul 20 (27m:34s), Andrei Burnete – locul 32 (31m:55s), Sergiu Pascu – locul 41 (37m:37s), Martin Nicoldi – DNF
Al 3-lea concurs a fost cel de la REȘIȚA – METAL ENDURO – 17, 18 octombrie. Pentru ei nu aș putea să găsesc o piesă mai potrivita decât : https://www.youtube.com/watch?v=hSTivVclQQ0 .
Aici am fost și anul trecut și pot să spun că totul a fost mult mai bine!
A fost cel mai fain, cel mai bine organizat și cel mai user friendly eveniment de genul.
Transferurile au fost aceleași, dar traseele PS1, PS3 și PS4 s-au schimbat și sunt mult mai fun. Oamenii (organizatorii) au fost la fel de prietenoși ca anul trecut și m-am simțit ca între colegii de la Bicheru. Am fost întrebat de sănătate, deși nu sunt nici măcar între primii 10, iar dacă am avut nevoie de ceva, s-a rezolvat fără tam tam și alte chestii.
Trasee și transferuri marcate impecabil.
Pachetul de start a fost de asemenea super fain, tricou și număr faine, plus grafic cu specialele și transferurile, precum și stickere numa’ bune de împodobit cadre sau căști.
Cronometrarea a fost pe măsura așteptărilor, fără greșeli, evenimente sau pixuri, cu bon la sfârșit pentru fiecare concurent, plus clasament intermediar listat destul de des.
Mulți voluntari și organizatori, foarte prietenoși și implicați cu sufletul. Asta a facut diferența aici!
*** Rezultate Metal Enduro 2015:Sergiu Pascu – locul 8 (20m:16s), Ștefan Cioica – locul 17 (21m:37s), Mihai Lazăr – locul 22 (22m:55s), Andrei Burnete – locul 30 (23m:32s), Martin Nicoldi – locul 58 (26m:41s)
CEL MAI FAIN EVENIMENT ENDURO AL ANULUI merge la . . . METAL ENDURO REȘIȚA! Mulțumesc baieților de acolo! Ne vedem la anul!
Eu cred că 80% dintre oamenii care merg la genul ăsta de concursuri merg pentru atmosferă, pentru oameni faini, pentru amintiri (un număr de concurs, tricou sau medalie) și pentru experiența în sine. Premiile contează pentru primii de pe podium … și poate nici pentru ei, iar ca să reușeșsti să organizezi așa ceva, trebuie să conștientizezi că fără cei 80% nu ai nicio șansă. Și nici fără voluntari sau oameni care fac asta din suflet, și nu din orgolii.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizerea acestor evenimente, sper să ne revedem la anul, iar dacă am supărat pe cineva, îmi cer de pe acum scuze!
Zi faină tuturor !!!
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri fotografilor implicați!
Vineri 18 septembrie, ora 22:00. Mă hotărăsc pe ultima sută de metri să particip la tura scurtă organizată sub formă de concurs în cadrul mai marelui eveniment MTB desfăşurat pe două etape, 2BE, anunţat încă de la începutul verii de Alex şi Elena Fodor pentru weekendul 20-21 septembrie. Aşa cum se anunţa, cele două curse au fost dure, ba chiar foarte dure, ce au pretins multă anduranţă, dar mai ales experienţă în MTB-ul adevărat, pentru că ideea de la care pornise 2BE, pe care o găsiţi expusă de către iniţiatorii ei aici, s-a materializat întocmai, ba chiar pot spune că s-a însufleţit şi că va creşte armonios, cu siguranţă. Mai multe despre traseul ce a cuprins atingerea vârfului Ţarcu vă pot spune colegii mei, Ionuţ şi Andrei, care au terminat cu brio cursa din prima zi, lăsând parcurgerea integrală a etapelor pentru data viitoare.
Aşadar, de când auzisem de această cursă dură, încolţise şi în sufletul meu dorinţa de a lua parte la o asemenea experienţă, însă raţiunea mi-a atras atenţia că nu sunt nici pe departe pregătită fizic pentru a termina un astfel de traseu la timp. Tura scurtă se dorea a fi una de recunoaştere prietenească a zonei de către cei care nu se simţeau pregătiţi pentru durul 2BE. Văzând că şi acest traseu capătă interes, Alex Fodor anunţă că tura de o zi s-a transformat în concurs cu premii, astfel se naşte şi fratele mai mic, BE, nu foarte iertător nici el, zic eu…
Am simţit, fără nici o îndoială, că merită să mă trezesc la ora 5:00 pentru a porni la drum spre Slatina-Timiş, curiozitatea fiindu-mi răsplătită de o zi memorabilă. Mi s-a alăturat şi Gabi, un prieten din grupul de bicicliști hunedoreni, care își dorea să vină în tură, fără a participa la competiţie. Ajungem la limită pentru înscriere, atmosfera este relaxată deoarece sunt destul de puţini participanţi … aşadar îmi zic că am destul timp să mă pregătesc şi să ajung la start, care era la 5 minute de pedalat de punctul de bază. Zis şi aproape făcut, pe când să o luăm spre start, toţi plecaseră deja şi mai erau vreo 15 minute până la ora 10:00. Nu am verificat harta primită, gândindu-ne că e indicat, iar după ce am fost îndrumaţi greşit de două persoane la rând, am pedalat în grabă spre presupusul start, ocazie cu care mi-am făcut şi eu încălzirea, pedalând vreo câţiva kilometri buni în direcţia opusă în timp ce se dădea startul la BE. Am apreciat gestul lui Alex de a-mi răspunde rapid la telefon şi de a-mi explica cu răbdare unde ar trebui să ajungem.
Pornim pe traseu cu 7 minute întârziere, timp de vreo jumătate de oră negăsind nici fir de praf de la ceilalţi, ceea ce mă face să forţez pe urcare, cum n-am făcut-o niciodată la început de cursă. Ştiam ca nu suntem mai mult de 3 fete înscrise, aşa că nu era miză neapărat, dar parcă nu voiam să ajung chiar ultima. Căţărarea devine din ce în ce mai serioasă, pe un drum cu dune de nisip şi o pantă dulce-amară, exact cum îmi imaginasem, dar priveliştile sunt superbe şi se anunţă un traseu şi mai şi. Încep să depăşesc participanţi şi parcă încep să prind puteri. Partenerul meu de tură, Gabi, rămâne în urmă destul de mult şi decid să nu îl mai aştept, depăşesc trei fete, deci mă gândesc că poate suntem mai multe şi încep să cresc viteza pe urcare … dar ce urcare! Ajung într-un punct unde efectiv abia împingeam bicicleta la deal fără să o răstorn, întrebându-mă totuşi unde e acel procent de 90% ciclabil anunţat. Per ansamblu a fost totuşi o căţărare frumoasă unde nu puteai să o laşi moale, ori forjai, ori te dădeai jos. Mie mi-a plăcut şi pot spune că m-a motivat să trag tare şi să scap cât mai repede de ea.
În momentul în care am ajuns în punctul maxim al traseului şi am putut admira peisajul alpin în bătaia vântului răcoritor, pot spune că aşteptările mi-au fost depăşite şi am simţit o mare bucurie. Încercam, în acelaşi timp, să imi imaginez cum ar trebui să fie pentru cei de la tura lungă, care au mai avut de mers cel puţin încă pe atât şi care erau undeva acolo sus… Înainte de primul punct de alimentare mi-am exersat calităţile de downhiller pe o coborâre epică printre bolovani, specifici zonelor mai înalte, dar, deşi mă aşteptasem la lespezi, au fost cam “mingi de fotbal”, cum a descris şi Ionuţ. M-am ales cu nişte mici lovituri de la pedale şi o şa înfiptă în zona lombară într-unul din salturile de pe bicicletă. Am parcurs mare parte din această coborâre pe bicicletă, însă am fost nevoită să mă dau jos pe o porţiune extremă, cu atât mai mult cu cât nu merita niciun risc.
La PA1 am primit glucoză şi m-am bucurat să aud cum greul cel mare a cam trecut, dar mai ales că sunt prima fată aici. Nu mă simţeam deloc obosită aşa că de aici până la final am pedalat singură în cea mai mare parte a timpului. Coborârile au fost lungi, la un moment dat îmi amorţiseră degetele pe frâne, cât despre plăcuţele de frână… ei bine, ele au avut de lucru. Nu voiam să exagerez, ştiind că mai important decât orice e să ajung cu bine la finish. Undeva după PA2, cu aproximativ 8 kilometri rămaşi, am ratat schimbarea de direcţie, banda era puţin ascunsă de către vântul puternic şi am mai urcat cel puţin 5 minute pe drumul principal, până când am ajuns la o intersecţie ce m-a făcut să realizez că nu mai am niciun marcaj. Pe când să o iau la vale, mă gândesc totuşi să verific trackul ce îl aveam pornit pe gps în buzunar aşa că mă întorc totuşi la timp şi cresc viteza pe una dintre ultimele coborâri.
Urmează o mică urcare pe iarbă unde îmi dau seama că am cam rămas fără puteri, iar vântul puternic din faţă nu mă ajută deloc. Mă încăpăţânez totuşi să nu mă înec la mal şi nu las garda jos, ştiind că am pierdut destul timp cu mica rătăcire. Ajung la asfalt şi pe când mă entuziasmez că totul a luat sfârşit, mi se deschide în faţă o urcare la care nu îi zăresc nici urmă de capăt. Linia de sosire a devenit bine-cunoscuta fata morgana timp de 2 kilometri în care am simţit că o să leşin de căldură şi că rămân în curând fără oxigen, afară fiind cel puţin 30 de grade, după o apreciere indulgentă. Drumul de întoarcere în “base camp” a fost excelent pentru refacerea de după cursă, iar atmosfera de aici extrem de caldă şi prietenoasă ce te făcea să te simţi ca acasă, iar masajul pus la dispoziţie de organizatori s-a dovedit a fi o idee mai mult decât strălucită. După cele două rătăciri, am reuşit să termin cu un timp de 4h şi 27 min, situându-mă pe primul loc din patru la feminin şi pe locul 5 din totalul de 18 participanţi care au luat startul la BE.
Experienţa acestei zile mi-a trezit dorinţa de a mă pregăti fizic şi psihic pentru următoarea cursă 2BE, care s-a anunţat a fi regândită şi a oferi ciclabilitate în proporţie mult mai mare, păstrându-şi caracterul cu care a luat naştere.
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Duminică – 23 august, la Sibiu s-a desfășurat ultima etapă a Triadei MTB 2015.
“Geiger MTB Challenge” se află la cea de-a 8-a ediție și rămâne unul din cele mai importante și apreciate evenimente de gen din România. Dificultatea competițiilor organizate de C.S. PRO CYCLING este recunoscută, astfel că la traseul lung se aliniază la start unii dintre cei mai buni cicliști.
În acest an au fost propuse 3 trasee, de diverse lungimi și grade de dificultate:
Traseu A: Lung – 93 km – cu o diferență de nivel de 3.500 m Traseu B: Scurt – 50 km – cu o diferență de nivel de 1.350 m Traseu C: Începători – 23 km – cu o diferență de nivel de 300 m
Ionuț este colegul nostru cel mai experimentat (alți bicheri îl pot provoca … dacă vor), este campionul nostru 🙂 A evoluat mult … foarte mult chiar, de când l-am cunoscut. Să fie vreo 2 ani de atunci … S-a antrenat intens, constant și rezultatele au început să apară. După ce a concurat mult timp la diverse competiții pe traseele scurte ale acestora, anul acesta s-a produs o schimbare. A trecut la trasee lungi, de anduranță … “pentru cei puternici”.
Anul trecut a concurat la Geiger la traseul scurt … anul acesta a vrut mai mult. S-a înscris la traseul lung și ne-am bucurat să aflăm la telefon, în timp ce eram în tură, rezultatul extraordinar pe care l-a obținut. Meritul este al lui … și îi aparține în totalitate. Bucuria lui, exprimată sincer la telefon, este însă și a noastră. Și ne bucurăm alături de el la fiecare concurs pe care reușește să-l termine cu bine.
Cioica Ioan Ștefan – timp 06h:17m:36s (locul 5/18 la categorie M19-29 și locul 21/49 la general)
Cam așa a fost …
Maraton Geiger Sibiu tura lungă – cel mai greu maraton la ora actuala care se organizează în România. Un traseu de 93 de km cu diferență de nivel 3500 m.
Ce să zic, după tot ce am citit despre acest traseu pe multe forumuri m-am cam speriat, toți ziceau că e horor și groaznic de greu. Părerea la care am rămas eu e aceea că e greu … DA, e greu dar e frumos. E cel mai frumos traseu de MTB pe care l-am parcurs în cadrul unei competiții.
Dimineața la START am avut emoții mari pentru că nu știam la ce să mă aștept, cum va decurge, cât de tare să trag?
Până la acest traseu cel mai greu ca și diferență de nivel cumulată și lungime a fost Cozia – 61 km cu 1700 de m – după care știu că am fost rupt la final. Așa că am luat startul și mi-am propus să îmi mențin ritmul meu, să nu forțez, pentru că nu știu cât rezist dacă merg în ritm forțat, așa că am mers cu un puls intre 150 si 160bpm, mai mic decât merg de obicei la alte concursuri. Am pornit bine, am intrat bine pe traseu și am început ușor să bobinez, am văzut că în față am oameni pe care nu îi aveam de obicei, dar am știut că am timp … mai am 80 de km si 3500 de m.
Ajuns pe Măgura m-am minunat cât de ușor a fost și cât de rapid am ajuns față de anul trecut, când am participat la tura scurtă. Nu simțeam nicio durere în picioare, pulsul era okay, mă simțeam bine , știam că mai am încă de 2 ori atât. Este timp!
Pe coborârea de pe Măgura (o coborâre lungă cu panta medie de 25 %) rămâi fără frane … am dat și eu o căzătură, am pierdut ceva timp, am umflat roata față care era cam moale … m-am descurajat un pic cu partea de coborâre așa că am lasat-o mai moale până ce am ajuns în Valea Sadului, parcurgând o parte din traseu cu 2 băieți de la HPM.
A urmat de pe valea Sadului a 2-a urcare, despre care am auzit că e monstru, urci 20 de km până la Releul din varful pârtiei de la Păltiniș. Am luat-o ușor, în ritmul meu; am văzut că cei cu care am rulat până acolo au rămas în urmă, am continuat singur o mare parte și am început să ajung din urmă alți concurenți și chiar să îi depășesc până la finalul urcării. Am câștigat multe poziții până la releu, în ritmul meu.
Ajuns la releu, coborârea o știam: rockgarden-urile, toate singletrail-urile tehnice. Le-am mai facut odată în vară. Erau solicitante pentru mâini, grele, dar aveai o plăcere când vedeai că ai trecut cu bine. Partea nasoală e că mi s-a defectat maneta frână spate – când aveam frână, când nu aveam … cam nasol pe atâta coborâre cu o singura frână bună. Am pierdut mult timp pe coborâri … Dar am ajuns cu bine la Prislop și știam că greul a trecut și sunt întreg … și eu și bicicleta. Mai urmau două urcări scurte după care “blană” spre zona de finish.
Înainte de ultima urcare pe șosea, una destul de scurtă dar după atâta urcat … dar picioarele mă ascultau foarte bine, încă mai puteau duce. Am intrat în forță pe ea și am mai câștigat o poziție, l-am lăsat în urmă cu vreo 200 de m până în vârf pe ocupantul locului 6 la categorie, care m-a întrecut pe coborâre nu cu mult timp în urmă. După aceea au urmat 10 km de singletrail în coborâre prin pădurea Dumbravei, pe unde am mers ca un bezmetic până la final.
Am ajuns cu zâmbetul pe buze că am reușit să termin cel mai greu traseu de MTB din România și am aflat că ocup poziția 5, la 12 minute de primul la categorie. Am rămas surprins de cât de bine am mers și asta mi-a dat un boost de motivație pentru a continua să mă antrenez. Având în vedere că multe din concursurile la care am participat m-au cam lăsat rece, din diverse motive.
În concluzie, dacă ești antrenat și te simți în stare mental … merita făcut, parcurs chiar și într-o zi traseul, înveți multe și ai parte de panorame adevărate … 🙂
Eu anul trecut, în februarie, aveam 98 kg și abia redescopeream pedalatul după o pauză de aproape 4 ani în care nu am mai făcut niciun sport, fiind la facultate. Mulțumesc Bicheru Cycling pentru asta.
Felicitări organizatorilor pentru marcajul traseului (care a fost perfect), precum și pentru organizarea foarte bună a concursului. Sper să reușească să mențină Triada MTB în continuare mulți ani!
Mulțumesc Squeezy pentru produsele de calitate care au alimentat motorul.
*** FELICITĂRI, IONUȚ !
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Sâmbătă – 1 august, la Sinaia a avut loc cea de-a V-a ediție a competiției On Top of The World.
„On Top of the World Bike Fest“ este concursul de mountainbike uphill din cadrul competiției, în care elementul de unicitate și spectaculos este dat de cadrul natural deosebit, traseul de concurs parcurgând o mare parte din Parcul Natural Bucegi.
În acest an, 106 de concurenţi pasionaţi de ciclism şi natură au luat startul la concursul de mountainbike care s-a desfăşurat pe patru trasee cu grade diferite de dificultate, care fac legătura între Sinaia şi Vârful Omu (2.507m). Concurenții s-au putut înscrie la 4 categorii pe 4 trasee diferite, fiecare traseu atribuit unei categorii anume:
EasyRide: Cota 2000 – Babele (7km, 330m diferență de nivel)
HobbyRide: Sinaia – Cota 2000 (12.5km, 1235m diferență de nivel)
ProfiRide: Sinaia – Babele (21km, 1470m diferență de nivel)
EliteRide: Sinaia – Vf.Omu (27km, 1925m diferență de nivel)
Andrei este un entuziast. Cu un zâmbet larg și părul răvășit este persoana lângă care îți dorești să te plimbi pe cărări de munte. Ne-a surprins cu turele de anduranță făcute în acest an, depășind rând pe rând praguri greu de imaginat în urmă cu ceva timp. La Sinaia s-a înscris la cea mai grea probă, nici nu ne așteptam altfel. A concurat la EliteRide, alături de sportivi foarte experimentați și a reușit un rezultat extraordinar, pe deplin meritat.
Cu timpul de 2h:48m s-a clasat pe locul 8 din cei 43 de sportivi participanți la categoria EliteRide B.
Cam așa a fost …
Ziua concursului a început cu sunetul ploii pe acoperișul locației unde am fost cazat. Îmi era teamă să nu fie așa toată ziua, dar când am plecat spre zona de start s-a oprit ploaia. Au rămas norii, pe care i-am străbătut de la Cota 1900 până pe Vârful Omu, numindu-i “o ceață deasă, de nu vezi nimic la 10 metri”. După o încălzire temeinică pe Aleea Peleșului a urmat alinierea la start. Concurenții s-au respectat, nu au fost accidente, chiar dacă aleea e destul de îngustă. Până la Cota 1400 a fost o urcare constantă, pe un drum forestier bine amenajat, unde am făcut cea mai mare parte a depășirilor.
Cred că porțiunea de traseu de la Cota 1400 până la Cota 1900 a fost cea mai solicitantă, fiind o diferență de nivel foarte mare. De la Cota 1900 a început un adevărat test de orientare , pe care l-am picat inițial, cu o scurtă abatere de la traseu. Am aflat doar la finalizarea concursului că alți concurenți, destul de mulți dintre ei, au ratat o intersecție și au ajuns pe Vârful Coștila.
Am simțit de aici încolo că nu mai trag tare, nu aveam niciun reper vizual mai departe de 10 metri împrejur și voiam să se termine cu bine. Despre traseu … pot spune că e fantastic! Potecile, drumurile cu bolovani, toate îți solicită la maxim îndemânarea și concentrarea. Pedalând pe platou, am început să prind din nou putere, după urcarea istovitoare de mai înainte.
Am trecut și de punctul de alimentare de la Babele și traseul nu dădea semne a se îmbunătăți, din contră, bolovanii au devenit mai mari! În cele din urmă am ajuns pe ultima urcare până în vârf, iar acolo m-au impresionat încurajările turiștilor care coborau. Era o galerie ad-hoc până la finish, cam ce vezi pe cățărările din Turul Franței, dar fără un public așa numeros.
Am terminat! Gata! S-a sfârșit unul din cele mai frumoase concursuri la care am participat… Dar stai, că trebuie să cobor cumva de aici!
Organizatorii ne-au sfătuit să coborâm în grupuri, că e mai sigur așa, date fiind condițiile meteo. Eu am coborât cu Sorin din Timișoara, concurentul ce a terminat inaintea mea, pe locul 7. Abia ajuns din nou la Cerdac și zărind prin ceață un abis pe partea stângă, mi-am amintit unde sunt! Coborârea a decurs fără incidente. Am ajuns la șosea, după alte 10 minute de coborâre de la Babele, și astfel am avut ocazia să pedalez și pe Transbucegi. Impropriu spus să pedalez, că e o coborâre de basm, o pot compara cu coborârea de la Pasul Urdele la Novaci, pe Transalpina.
Spre seară a urmat festivitatea de premiere, într-o atmosferă la fel de prietenoasă ca și organizarea dinainte de concurs și startul. Nu am simțit agitație, nervozitate, stres, în ziua asta. A fost plină de lucruri plăcute. Știam în ce mă bag, organizatorii au făcut o treabă foarte bună, vremea a fost bună, dacă e să țin cont de prognoza din ziua anterioară.
Am plecat din Sinaia cu dorința de a reveni și în anii următori la On Top of the World.
Trebuie să le mulțumesc și colegilor de club, din Bicheru Cycling pentru că m-au sprijinit și încurajat. La fel și lui Robi, de la Alba Sport Vision, pentru că a mers ca un ceas elvețian bicicleta la concurs!
*** FELICITĂRI, ANDREI !
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Sâmbătă – 25 iulie, la Lugoj a avut loc a IV-a ediție a competiției de ciclism Cupa Max Aușnit, un concurs destinat atât profesioniștilor, cât și amatorilor. La start au fost aliniați în jur de 240 de cicliști români, dar și din alte țări: Ungaria, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii, chiar și Camerun. Echipa Bicheru Cycling a fost reprezentată de tinerii rutieri Beniamin Tămaș și Almond Edgar Chismorie, aflați la prima participare în cadrul acestei competiții.
Traseul de 111km a fost unul foarte valonat, cu o diferență de nivel de 1400m (puțin mai mică decât echivalentul unei urcări pe Transfăgărașan). Încă de la startul cursei (ora 10:00) temperatura a fost foarte ridicată, înregistrându-se 37°C; după ora 11:00 cicliștii au avut de îndurat temperaturi de peste 42°C. Din cauza vremii caniculare au fost și rutieri care nu au reușit să termine această competiție, din păcate au avut loc și multe căzături datorită concurenților care își asumau prea multe riscuri în viraje.
Cupa Max Aușnit destinată profesioniștilor a fost câștigată de rutierul Andrei Nechita de la Tușnad Cycling Team, urmat de Eduard Grosu care a pierdut cursa la doar câteva miimi de secundă. Cei doi au reușit să termine cursa în 2h:41m:27s. Cicliștii albaiulieni au reușit să parcurgă traseul dificil fără incidente, reușind să obțină rezultate remarcabile.
Beni
Beniamin Tămaș cu timpul obținut de 02h:55m:35s a terminat concursul al 4-lea din 54 de sportivi în categoria sa de vârstă (18-29 amatori), la doar 4 secunde de primul loc.
M-am bucurat să pot să particip la competiția Max Aușnit 2015, am fost plăcut impresionat de organizarea bună și implicarea voluntarilor, traseul complex și echilibrat între urcări și coborâri și de modul în care s-a desfășurat toată activitatea. A fost o adevarată provocare să concurez pe o temperatură așa de ridicată, însă am terminat cu bine. Am fost foarte mulțumit, având în vedere că săptămâna dinaintea concursului am avut ceva probleme de sănătate și antrenamentul a fost întrerupt. Însă, am văzut cum Dumnezeu a fost Cel care mi-a dat puterea necesară să pot concura și chiar să obțin un loc bun. Sunt încurajat de lucrul acesta și îmi doresc să evoluez tot mai mult la viitoarele competiții.
Almond
Almond Edgar Chismorie a reușit să termine traseul în 03h:06m:35s, fiind primul sportiv amator sub 18 ani.
Cupa Max Aușnit a fost o competiție deosebit de dificilă, datorită numeroaselor urcări străbătute într-un ritm foarte ridicat datorită sportivilor profesioniști aflați în cursă și a temperaturilor foarte de greu de îndurat timp de 3 ore pe bicicletă. Sunt fericit că am reușit să evit căzăturile și să termin această cursă într-un timp mult mai bun decât mă așteptam.
*** Felicitări bicherilor noștri!
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Vineri – 3 iulie, la Păltiniș a avut loc cea de-a 5-a ediție a concursului “King of the Mountain”, cu cele două curse destinate cicliștilor: una care s-a desfășurat pe șosea – “King of the Road” și cealaltă care s-a desfășurat pe forestier – “King of the Off-Road“. Genul acesta de concurs este unic în România. Sportivul trebuie să se lupte cu el însuși pentru a obține cel mai bun timp pe o cățărare de 15 km, cu o pantă medie de 5% și cu unele zone de 14%. Concursul s-a desfășurat în paralel cu Turul Ciclist al Sibiului 2015. După ce toți concurenții de la “King of the Mountain” au trecut linia de Finsh, a urmat rândul rutierilor profesioniști în cadrul celei de-a doua etape a Turului Sibiului să termine cursa în același loc: stațiunea Păltiniș.
La concurs ne-au reprezentat tinerii noștri colegi Rusu Andrei, Chismorie Almond Edgar, Cioica Ioan Ștefan și Tămaș Beniamin, însoțiți de Deac Lucian, team managerul echipei de șosea Bicheru Cycling, care le-a oferit tot ajutorul de care au avut nevoie atât înainte, cât și după competiție.
După o încălzire de aproximativ 40 de minute cicliștii echipei s-au aliniat la start. Doi dintre ei au participat la categoria offroad – Andrei și Ionuț, iar ceilalți doi – Beni și Edgar – la categoria de șosea. Startul a fost dat de la Curmătura Ștezii, la aproximativ 2 km de Rășinari, concurenții urmând să înfrunte 15km de urcare spre Păltiniș pe temperaturi ridicate de până la 30°C.
Albaiulienii au reușit să parcurgă cele două trasee într-un timp scurt, întorcându-se acasă cu rezultate foarte bune. Astfel, în cadrul concursului King of the Road, Tămaș Beniamin a terminat traseul în 44m:17s, ocupând locul al 14-lea, iar Chismorie Almond Edgar a terminat în 47m:20s, sosind pe a 22-a poziție din totalul celor 145 de concurenți prezenți la această categorie care au reușit să termine cursa.
Supriza a apărut în cadrul concursului King of the Off-Road unde Cioica Ioan Ștefan a reușit să termine pe a 3-a poziție cu timpul de 1h:00m:08s, aducând astfel încă un loc pe podium echipei. Andrei Rusu a reușit să termine traseul în 1h:06m:41s ocupând locul al 9-lea dintr-un total de 55 de participanți la această categorie.
*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!
Au fost 5 categorii în concurs, iar noi ne-am putut mândri să avem măcar câte un reprezentant la fiecare dintre ele:
