Mamut Bike Race 2015

Concursuri Proiecte

Acum e liniște, a trecut aproape o săptămână, și pot scrie câteva cuvinte …

Sâmbătă, 12 septembrie 2015, a avut loc la Alba Iulia competiția de ciclism Mamut Bike Race 2015. Presa a fost prezentă la evenimentul organizat de către noi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, și apreciez mult acest aspect. Au fost primii care au scris despre concurs, inclusiv poze, clasamente, interviuri etc. Am văzut la fața locului Alba24.ro, ZiarulUnirea și ProTv; poate au fost și alți reporteri prezenți la eveniment … țin să le MULȚUMESC tuturor. Mult ne-au mai ușurat munca 🙂

Nu aveam niciun chef să ajung acasă și să dau comunicate, să transmit clasamente și date oficiale. Nu că nu aș fi vrut, însă oboseala și-a spus cuvântul; niciunul din echipă nu avem experiență în organizarea evenimentelor de acest gen și stresul a fost prezent peste tot. Cu 2 zile înainte am schimbat locația zonei de înscrieri și socializare, iar în ziua premergătoare concursului au fost modificate mici porțiuni din traseu din cauza ploilor căzute. Ne-a dat ceva emoții ploaia, însă terenul s-a zvântat destul de mult, astfel încât în ziua concursului nu au fost probleme deosebite. Ne-am pregătit, totuși, cu mai multă apă la final (3mc, pentru spălarea bicicletelor) și perii de curățat și ulei pentru lanț la punctele de alimentare. În ziua concursului, toate s-au derulat cu repeziciune, însă fiecare a știut ce și cum să facă, fiecare s-a făcut util cum a putut. Ne-am bazat pe foarte mulți oameni în ziua concursului, la organizarea acestuia, atât pe traseu, la punctele de alimentare, cât și în zona de agrement, unde am petrecut mare parte a timpului. Și am fost într-adevăr mulți, în jur de 60 de persoane … colegi bicheri, prieteni și prietene, soții, copii … de la mic la mare, fiecare a pus mâna și a făcut tot ce a putut ca să fie bine.

Ne-am întâlnit de câteva ori și am împărțit sarcini dinainte, fiecare având un rol bine stabilit. Nu au fost impuneri … însă rolurile au fost luate foarte în serios. Atât de Nelu, probabil cel mai “experimentat” dintre noi – în parcare, cât și de mezina Ana – la PA2. Poate o decizie controversată a fost restricționarea accesului auto în parcarea din zona de agrement și parcarea mașinilor în zona Parcului Dendrologic. Am dezbătut mult, fiind păreri pro și contra. Personal, aș face la fel și acum …

Anul trecut am tot pregătit și curățat un traseu prin pădure … vreo 4km, pe care ne doream să facem un mic concurs local. Să ne dăm vreo 4 ture pe el, cu niște premii simbolice. Probabil nu am fost suficient de motivați. Din noiembrie am început să ne gândim la concursul acesta. Cumva, nu știu exact cum, ideile noastre au prins contur și când ne-am trezit … s-a și terminat deja. Nu puteam face nimic din toate astea fără implicarea partenerilor, sponsorilor și colaboratorilor. Am primit sprijin din foarte multe părți și LE MULȚUMIM tuturor celor implicați în vreun fel în organizarea și buna desfășurare a evenimentului.

Ne-am bucurat să vedem în prima linie la Start și cicliști experimentați, membri ai diverselor cluburi sportive din țară. Le mulțumim că ne-au onorat cu prezența. Statistic vorbind, m-aș fi așteptat să fie o prezență mai mare din partea bicicliștilor din localitate. Totodată, o prezență mai mare din partea publicului la evenimente de acest gen ar fi binevenită. Dar astea sunt lucruri pe care nu le putem controla, va mai trece mult timp până ca lumea să participe de pe margine pentru susținerea sportivilor la genul acesta de evenimente outdoor.

În cifre, Mamut Bike Race 2015 arată cam așa: 158 participanți înscriși online până în 09.septembrie, 130 participanți confirmați în 12.septembrie, 115 concurenți aliniați la Start, 33 concurenți din Alba Iulia (dintre care 7 – membri Bicheru Cycling).

Am încercat, cum am știut mai bine, să facem lumea să se simtă bine. Nu știm în ce măsură am reușit; ne cerem scuze pentru eventualele poticniri și greșeli, inerente și omenești. Avem state de plată în cu totul alte domenii de activitate, astfel încât acest gen de acțiuni le practicăm voluntar, în puținul timp liber care ne mai rămâne.

Am coordonat evenimentul: Cristian Cioroga – concurs MBR2015, Claudiu Crișan – website, promovare, baze de date, foto/video, Sorin Toma – traseu, amplasare voluntari, marcaje, Ionuț Cioica – marcaje, Florin Cotoară – zonă agrement și start/sosire, Răzvan Pandor – PA1, Maria Miclea – PA2.

Ar mai fi foarte multe de spus … acum însă mă bucur că totul s-a terminat cu bine. Ne putem bucura de toamnă și continua turele de duminică, ture de socializare, alături de prietenii bicheri, aiudeni, turdeni, sibieni și alții care mai sunt 🙂

Ce a fost CEL MAI interesant lucru la acest concurs ?

Față de altele … la MBR2015 unii am fost cu organizarea, alți colegi de-ai noștri au fost concurenți. Cred că e interesant să concurezi acasă, în fața propriilor suporteri, colegi și prieteni. Cred că e un sentiment plăcut să te direcționeze un cunoscut pe traseu, să-ți dea apă sau să te-mbie cu o bucată de banană la punctul de alimentare, să-ți atârne medalia de gât la sosire, să te premieze sau să te servească la masă.

Tocmai din acest motiv am lăsat la latitudinea fiecăruia să aleagă unde dorește să fie: în echipa de organizare sau printre concurenți. Așa încât am avut bicheri peste tot … chiar și pe podium. Îmi plac implicarea și dăruirea oamenilor, spiritul de echipă și devotamentul. NU tolerez egoismul și nesimțirea.

Nu mai am ce să zic. S-a zis destul. Să mai și facem ceva.

MBR2015 … un concurs organizat de clubul din care fac parte, Bicheru Cycling … ce să zic? de data asta, eu nu am fost voluntar, ci concurent … organizarea a fost impecabilă … atmosfera a fost grozavă … felicitări tuturor. Ce mi-a plăcut și m-a impresionat a fost atitudinea tuturor, dar mai ales a voluntarilor de pe traseu, care au fost extraordinar de drăguți. La ultima urcare, pe vf.Mamut, am avut și galerie … Cireașa de pe tort a fost podiumul, la care sincer nu mă așteptam, mai ales că a fost categorie F30+ și traseul a fost și un pic noroios. În concluzie, o zi perfectă … felicitări încă o dată tuturor: organizatorilor, voluntarilor și, bineînțeles, concurenților! (Eniko)

Au concurat colegii noștri:

Beni Tămaș – 1h:24m:50s (loc 2, M19-29), Ionuț Cioica – 1h:29m:39s (loc3, M19-29), Almond Chismorie – 1h:43m:44s (loc 5, M14-18), Tudor Pîclișan – 1h:46m:01s (loc 8, M19-29), Eniko Cioica – 2h:29m:11s (loc 3, F30+), Iulia Cioica – 2h:22m:49s (loc 5, F14-29), Mihai Florea – 2h:45m:49s (loc 14, M40+), Iulia Guș – 3h:16m:14s (loc 10, F14-29)

FELICITĂRI TUTUROR CONCURENȚILOR! Vă mulțumim pentru participare!

Fiți sănătoși și fericiți!

Echipa Bicheru Cycling

*** Clasament MBR2015

*** Cum a fost

Despre JBR2015

Despre JBR2015

Proiecte Stiri

01

Voi începe povestea Junior Bike Race 2015 cu sfârșitul acestei prime ediții. Suntem fericiți că primul concurs de mountain-bike pentru copii din județul Alba a adus pe terenul de la Ciugud nu mai puțin de 168 de participanți. Pentru cei mai mulți dintre copii știu cu certitudine că a fost primul concurs de acest gen: înscrieri online, pachet de înscriere cu număr plastificat, traseu off-road cu iarbă și pământ, cronometrare prin soft propriu pentru fiecare participant, tombolă, alimentare / hidratare la sosire și premii pentru primele 3 locuri la fiecare categorie. Deși marea majoritate a concurenților au fost din județul Alba, am avut câteva prezențe și din județele limitrofe: Bihor, Cluj, Timiș și Sibiu.

2

Acum, la rece, totul pare simplu și, cumva, natural. Însă nu a fost. Am avut mari emoții, fiind la prima experiență de acest gen. Ideea unui concurs dedicat copiilor a încolțit la sfârșitul anului trecut, imediat după ce Bicheru Cycling a trecut de la grup de bicicliști la club sportiv. Am ales locația din două motive principale: în primul rând noi avem sediul social în Șeușa (sat care aparține de Ciugud) și Ciugudul este prima comună din România care are o pistă de biciclete.

De ce un concurs MTB pentru copii? Voi răspunde simplu: vrem să încurajăm copiii să petreacă mai mult timp în aer liber, în natură. Copiii trebuie îndrumați spre natură și spre sport și consider că fiecare dintre noi îi poate influența, în mod pozitiv.

03

Totul a fost posibil prin semnarea unor parteneriate, colaborări și sponsorizări. Sunt cuvinte pe care orice organizator de evenimente, oricât de mici sau mari ar fi aceste evenimente, le cunoaște. În urmă cu vreo câteva luni poate nu credeam nici eu că totul se va materializa cum mi-am propus. Însă ideile expuse de noi au prins contur și am găsit susținere.

În primul rând mulțumesc partenerului nostru principal în organizarea evenimentului – Primăria Comunei Ciugud – și, în mod special, domnului primar Gheorghe Damian. Am pornit de la o idee și ideea aceasta a fost materializată printr-un parteneriat, primul semnat de către Asociația Bicheru Cycling. Au avut încredere în noi și sperăm că nu am dezamăgit. Un alt partener de încredere în organizarea evenimentului este Direcția Județeană de Sport și Tineret Alba. Prin implicarea lor au dovedit că susțin promovarea sportului pe două roți în rândul copiilor. Ca și ramură sportivă, ciclismul montan în România este departe de ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Consider că nu poți ajunge niciodată la un anumit nivel fără să-i încurajezi pe cei mici să practice sport.

Pe parcurs ni s-au alăturat firme din județ: Cora Trade Center, Alpin 57 Lux, Alba Sport Vision, Dacia Market. Au contribuit la buna desfășurare a evenimentului cu produse oferite în pachetele de înscriere și premiere sau în zona de hidratare / alimentare. Ping și Pong au asigurat toate cele necesare bunei dispoziții și cred că fiecare copil a apreciat faptul că diploma de participare i-a fost înmânată de către Mickey Mouse sau Hello Kitty.

Alături de aceștia avem susținere în decursul acestui an din partea sponsorilor clubului nostru: Elis Pavaje, Tobimar, Dacia Market și Stromtech. Colaboratorii noștri de la Metropolis Sibiu (echipamente personalizate ciclism) ne fac să arătăm ca o echipă. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat. Indiferent de natura ajutorului primit. Alba24.ro este partener media Bicheru Cycling, încă de la apariția noastră ca și grup de bicicliști. Au promovat activitatea noastră sportivă de-a lungul timpului și țin să le mulțumesc pentru asta.

Consider însă că cel mai important este că am avut susținerea oamenilor. Cred și sper că oamenii fac lucrurile să devină posibile. Și mai cred că oamenii își doresc să vadă copii fericiți. Unii părinți vrem copii sportivi, alții ne dorim să fie cei mai buni la învățătură. Unii ne dorim să câștige concursuri, alții vrem coronițe și olimpiade. Toți părinții ne dorim copii sănătoși și fericiți. Cam asta vrem, în primul rând, pentru copiii noștri. Sănătate nu pot oferi, indiferent ce aș face … visez frumos, însă mă trezesc zilnic la cruda realitate. Fericire însă cred că pot oferi uneori. Și zâmbetele copiilor ne fac să mergem înainte. Și, atunci când ne este mai greu, ne uităm la o poză în care ne vedem copilul fericit. Uităm, pe moment, de toate celelalte probleme și ne rămâne doar această imagine în minte. Cu copilul zâmbind. A fost un scurt paragraf pe care prietenii sigur îl vor înțelege.

Mulțumesc oamenilor care ne-au fost alături în efortul nostru comun de a oferi zâmbete. Și puțină bucurie copiilor. Nu voi povesti ce s-a întâmplat la concurs … cei care au fost prezenți știu cum a fost. Noi doar am încercat să facem lucrurile cât am știut și cât am putut de bine. Poate am greșit pe alocuri, perfecțiune nu există și nici nu tindem spre așa ceva. Dacă am dat rateuri așteptăm sugestii pentru a progresa. Dacă am reușit, cât de cât, vă așteptăm la următoarele noastre evenimente.

Voi enumera câteva lucruri care poate nu s-au văzut. “Din culise”.

TRASEUL de concurs a fost stabilit încă din 15aprilie și definitivat împreună cu ceilalți bicheri în 16mai. Cei care au fost cu noi în tura de recunoaștere din 30mai au observat, probabil, la data evenimentului unele diferențe. Cu ajutorul utilajelor am cosit iarba în toate zonele (traseu, parcare, înscrieri, scenă, alimentare / hidratare public, alimentare / hidratare participanți). Joi, imediat după ploaie, am putut nivela prin cilindrare traseul Iepurașilor. În zona de Sosire, s-a amenajat doar jumătatea din dreapta, în partea stângă păstrând o zonă cu hopuri pentru cei mai experimentați participanți (categoria 12-14ani). Tot joi s-a realizat traversarea șanțului de la înscrieri la traseu. Vineri am montat stâlpii porții de Start/Sosire, cu ajutorul unei foreze. Tot în preziua concursului s-au montat corturile și scena. În toate aceste lucrări de amenajare am avut susținerea totală a partenerului nostru principal. Și astfel o zonă de păscut a devenit ciclabilă și pentru cei mai mici participanți.

04

Necesitatea CRONOMETRĂRII am decis-o cu circa 2-3 săptămâni înainte de concurs. Poate nu ar fi fost nevoie, însă ne-am dorit să le rămână copiilor în minte, pe lângă locul ocupat în concurs, și timpul în care au reușit parcurgerea traseului. Comparativ cu ceilalți competitori. Decalajul Startului cu circa 20-25 de minute s-a datorat înghesuielii din zona de înscrieri. Deși am anunțat pe toate căile posibile de ce ai nevoie pentru înscriere au venit foarte mulți participanți în jurul orei 9:30. Am decis să continuăm înscrierile și după ora 10:00 pentru a oferi copiilor șansa de a pedala. Zic doar că domnul Bereczki (Oradea) a reușit să ajungă în timp util fără probleme, însă unii albaiulieni nu au reușit să treacă Mureșul decât în jurul orei 11:00. Nu mulți, desigur, dar suficienți. Ca și program, am recuperat pe parcurs, astfel încât premierea și tombola s-au desfășurat înainte de ora anunțată oficial. SOFTUL de cronometrare este unul propriu, produsul colegului nostru Cristi Faur. A fost testat înainte cu o săptămână și credem că a făcut față cu succes. Chipuri RFID la un concurs de copii consider că era cam mult. Sau … eu știu ?! Poate la ediția următoare …

05

VOLUNTARII implicați în ziua evenimentului, cărora nu le știu numărul exact, sunt din familia Bicheru Cycling, membri sau prieteni. Cam toți bicicliști. I-ați văzut cu tricouri personalizate și pot spune că fiecare deține o bicicletă. În concluzie, de aici respectul lor pentru micii bicicliști. Câte un mulțumesc. Cam tot ce înseamnă imaginea acestui concurs (pornind de la logo și site, până la stickere, tricouri și bannere) este munca directorului nostru, cel care a refuzat postul de secretar, CLAUDIU CRIȘAN. Respect!

Cred că multe-ar fi de spus. Însă, ceea ce ne-am dorit cel mai mult a fost să vedem copii fericiți. Au fost mulți copii fericiți. Am văzut și lacrimi … am văzut și zâmbete. Eduard a fost printre cei mai fericiți. La prima extragere … 394 – nu mai era prezent la eveniment. Rebeca, fiica prietenului nostru Robert (Alba Sport Vision) continuă extragerea … și 138. Emoționat, băiețelul de 7 ani urcă pe scenă și se manifestă, fără rezerve, la vederea premiului.

06

Cam asta ne-am dorit …

Felicitările noastre tuturor participanților!

Fiți sănătoși și fericiți!

*** Imaginile sunt mai importante decât cuvintele. Toate pozele și filmările pot fi văzute aici