Voluntariatul aduce împreună oameni diverși care împărtășesc credința că prin eforturile lor dezinteresate reușesc să producă o schimbare în bine a comunității din care fac parte.

Voluntariatul în cadrul Asociației Bicheru Cycling înseamnă să oferi din timpul, experiența și energia ta pentru a susține și participa la proiectele și evenimentele sportive organizate de către noi.

Pe parcursul anului 2017 dorim să ne implicăm în continuare în evenimente care au ca scop socializarea și promovarea mersului pe bicicletă ca mijloc de receere și mijloc ecologic de transport (ture de cicloturism și MTB, BikeHour, SkirtBike etc.).  Evenimente sportive programate: Junior Bike Race (iunie), Mamut Bike Race (septembrie). La baza oricărui eveniment reușit stau oameni entuziaști, care fac totul din pură pasiune pentru sport și natură.

Suntem recunoscători celor care se implică, în funcție de aptitudinile și preferințele fiecăruia. Numărul de voluntari este limitat in funcție de necesitățile fiecărei competiții.

Dacă dorești să devii membru Bicheru Cycling, pentru început va trebui să te implici ca și voluntar.

O parte dintre activitățile necesare în cadrul unui concurs MTB:

– Marcare și curățare traseu
– Ecologizare traseu după concurs
– Înscrieri
– Amenajare zone Start/Sosire, PA
– Notare și asistență în PC, dirijare concurenți
– Distribuție alimente și apă
– Asistență în zona Start/Sosire pentru concurenți
– Foto/Video

Ți-am trezit interesul? Dorim să te cunoaștem!

Aplică acum prin completarea formularului de mai jos.

* Am luat cunoștință de scurta INFORMARE. Sunt de acord cu regulile stabilite, am împlinit 18ani și îmi dau acceptul pentru utilizarea datelor personale în scopul stabilit.

[wpgform id=’1924′]

voluntar