Toamna la Bârsana
Sunt acele ultime zile de toamnă când încerci să iei tot ce mai are soarele de dat și să te dai… să te dai cu bicicleta printre cele mai frumoase culori pe care natura le poate avea. Da, știu, sună a clișeu să începem o poveste despre o tură de toamnă lăudându-i pastelul, dar nu avem cum să ne abținem. Urcam pe Valea Sebeșului și rămâneam fără cuvinte la nuanțele în care pădurea era vopsită.
Când am oprit mașinile în Șugag, primul lucru pe care ni l-am spus a fost: „Ați văzut pădurea?”. Iar imediat după aceasta, a urmat o altă întrebare, de această dată retorică: „Pe dealul ăsta la deal, nu??”
Pentru că orice coborâre începe cu o urcare, traseul nostru a debutat cu un push bike de peste 200 m diferență de nivel. Iar apoi tot urcare, de data aceasta pe bicicletă. Așa sunt traseele prin zona aceasta: împingi la deal prima parte, dar apoi te bucuri de peisaj, de drumuri frumoase și, dacă ai noroc, de magazine sătești de unde îți poți cumpăra pufuleți cu 50 de bani.
Am ajuns în Bârsana. Oamenii de aici mergeau cu toții spre un parastas. Îmbrăcați în negru, unul după altul, spre evenimentul social al săptămânii. Cristi, Nelu și Eniko au mers primii, nu i-au prins pentru întrebări. Claudiu a stat la urmă, să facă poze. El a fost cel pe care l-au oprit pe drum. ”De unde sunteți?”, ”Încotro mergeți?”, ”Nu obosiți?” și epica întrebare ”De ce nu mergeți și voi cu un TVA din ăla pe munte?”… Parcă eram niște personaje venite din te miri ce galaxie îndepărtată în care lucrurile se întâmplă altfel. Dar de fapt chiar așa era… Am devenit puțin invidioși pe acești oameni peste care timpul trece cu răbdare. Oare își dau ei seama cât de binecuvântați sunt cu un trai în care nu trebuie să răspundă la zeci de telefoane, nu fac slalom printre mașini și nu sunt vânați de deadline-uri?!
Aveam 2 GPS-uri cu noi, ambele nou-nouțe. Această tură a fost o oportunitate minunată de a le testa. Așa a învățat Cristi că dacă ecranul GPS-ului pâlpâie, e semn că ne-am abătut de la traseu. Desigur, am fi preferat să aflăm asta înainte să bălăurim câțiva kilometri în direcția greșită. Jidoștina asta este un fel de ”Fata Morgana”: cu cât o căutăm mai mult, cu atât se face mai nevăzută.
Într-un final ne-am găsit traseul bun și din Jidoștina am ajuns în Arți, iar de acolo pe lunga coborâre până în Șugag. Iar dacă vreți vreodată să vă antrenați pe o pantă abruptă dar perfect asfaltată, acesta e locul pe care îl recomandăm. Are drumul acesta o înclinare de ne-au amorțit degetele de la cât am pișcat frânele.
Pe la 17:00 am ajuns cu toții în Șugag. Au fost 1700 m diferență de nivel și aproape 40 km obosiți. Nu a fost o tură ușoară, însă a fost cu siguranță una frumoasă.
La cât mai multe astfel de zile de toamnă!
Ture MTB