Nici măcar în duminicile de vot nu a văzut Strungariul atâta vâlvă ca atunci când bicherii au ajuns acolo. Dube, mașini, biciclete, bicicliști: mobilizare maximă pentru a pleca în tură. Eram peste 20, cu copii și cu cățel cu tot!
Unii au venit pentru traseu, alții pentru pozele pe care urma să le facă președintele Cristi, alții pentru că erau siguri că nu va fi o tură „rupere”, având în vedere că Ștefi (8 ani) era una dintre participante. Un lucru era însă comun pentru toți: cu așa vreme bună, nu avea nimeni chef de stat în casă.
Traseul pornește din Strungari, cu urcare pe Valea Recii, până la troiță. O urcare decentă, de vreo 15 km, care a fost împărțită în porțiuni mici cu pauze lungi, cum îi șade bine unei ture de început de sezon. Desigur, cine a vrut să își testeze limitele, a făcut-o pe o pantă abruptă de pe marginea drumului. Pe cât de imposibil de urcat, pe atât era de inutilă încercarea de a ajunge în vârf. Câștigătorul ar fi primit o scutire pe 3 ani de la plata cotizației, însă nimeni nu a ajuns la această performanță.
Coborârea a fost pe la Pleși, pe un drum care mai mult cobora decât urca. Peisaje frumoase, care îmi aminteau de copilăria petrecută în acele locuri.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această tură:
Viața de sat. O ciurdă de vaci aici, niște oi lățoase într-o curte mai încolo. Un măgar care se uita la noi plictisit și niște câini care erau prea comozi să ne mai latre. Un bătrân stătea în pragul casei, ca în zi de duminică. Căpițele de fân și pomii înfloriți erau semn că sunt oameni gospodari în zonă. Timpul aici, așa cum scria Preda, era răbdător cu oamenii.
Ce nu mi-a plăcut la această tură:
Gunoaiele. În ultima tură, Buri a spus o vorbă mare „Nu mai încercați să salvați natura. Natura știe să se salveze singură. Încercați să salvați oamenii, că ei sunt tot mai bătuți în cap”. Pe cât erau de frumoase peisajele, pe atât erau de dizgrațioase gropile de gunoi făcute ad-hoc în pădure. Mi-a fost greu să accept cât de puțină educație au cei care aruncă saci întregi de peturi și plastice în mijlocul pădurii. Iar asta în timp ce, pe celălalt deal, se vedeau rănile defrișărilor masive. Amar și trist!
Traseul turei poate fi găsit aici.
Iar, acum, la final, câteva poze cu care Cristi ne-a bucurat și de această dată:
