Ziua de ieri a fost una dedicată mișcării. Alba Iulia City Race a ajuns la a II-a ediție și ne-am bucurat să putem participa și de această dată, atât ca și sportivi (felicitări colegilor noștri, care sunt astăzi în recuperare și au învoire de la pedalat), cât și ca susținători ai participanților. Din cele discutate cu prietenii noștri care au participat terenul a fost destul de dificil, în mare parte datorită noroiului care încă persistă în pădure.
Cum ieri a fost soare … speram să ne putem bucura de razele sale și astăzi la pedalat. De dimineață însă, nici vorbă de așa ceva. Azi nu a mai apărut. Deloc. Am programat o tură la Piatra Tomii și eram curios cam câți participanți vor fi, cu ploile din ultima săptămână și temperaturile destul de scăzute față de anul trecut. Pe Facebook se anunța o prezență destul de numeroasă. Însă Facebooku’ e ficțiune de cele mai multe ori … 🙂 La OMV ne-am strâns 12 participanți, chiar mai mulți decât se anunțau pe Fațăcarte. Cum spuneam de multe ori : pedalatul e un efort individual, fiecare face și dă tot ce poate. Un concurs cu noi înșine. Este bine că sunt din ce în ce mai mulți concurenți.
Traseul Alba Iulia – Blandiana este asfaltat, cu excepția unei scurte porțiuni dintre Pâclișa și Vurpăr. S-a pedalat grupat, cu doar o scurtă pauză de regrupare. Vântul din spate a ușurat mult munca noastră. La pod, unde se termină asfaltul, facem a doua pauză. Hidratare, windstopperele la rucsac că de-aici începe urcarea. Traseul din Blandiana spre Piatra Tomii nu este unul foarte greu, nici tehnic. Este însă solicitant, urcarea fiind constantă și obositoare, iar noroiul o face mai dificilă.
De ce am ales Piatra Tomii ??!! Știam din anii trecuți că, indiferent de vremea de afară traseul este ciclabil integral. Sau pe-aproape. Poate mai sunt unele porțiuni cu foarte mult noroi ce te face să descaleci, însă solul este pietros / nisipos, încât nicăieri nu se întâlnește argila ce dă bătăi de cap oricărui biciclist. Chiar și fără soare ne-am încălzit suficient pe cățărare, sus ne-am schimbat hainele cu altele uscate, am mai stat la o poveste și, îmbrăcați corespunzător, am început coborârea.
Inițial am dorit un alt traseu de coborâre, pe Ceru Băcăinți. Nu am fost pe traseul respectiv până în prezent și aș fi vrut să urmez ruta acăsenilor. Știam că pe partea nordică a versantului este exclus să fie drumuri practicabile în această perioadă. Am încercat în anii trecuți și cărările respective nu sunt ciclabile în perioadele ploioase. Am ales cu unanimitate de voturi să ne întoarcem pe exact același traseu.
Zona de asfalt a părut mult mai lungă la întoarcere, cu vântul bătând din față. Fiecare kilometru parcurs părea parcă mai greu. Asta a fost o tură de test. Fiecare dintre noi și-a testat propriile capacități, în prima tură pe off-road din anul acesta. 1, 2, 3 … kilograme în plus și o iarnă fac prima tură de primăvară mult mai grea decât ultima tură din toamnă.
Vezi tura pe bikemap.net