Bicherii la “Infernul Muntelui”
Duminică, 14 iunie 2015, a avut loc la Sinaia competiția “Infernul muntelui”, a doua etapă din cadrul circuitului Road Grand Tour. Un circuit de 7.3 km pe străzile care urcă spre Cota 1400, din care 3.3km în urcare cu înclinaţii uneori și peste 15%, iar restul de 4km în coborâre, o coborâre foarte tehnică cu nu mai puțin de 8 serpentine, starea drumului foarte proastă, în anuminte porțiuni apărând și nisip pe viraje. Circuitul trebuia parcurs de 9 ori, iar după ce primul concurent termina cele 9 tururi de circuit, toată lumea urma să se oprească la următoarea trecere pe sub linia de Finish.
Echipa Bicheru Cycling a fost reprezentată de tinerii Chismorie Almond Edgar și Tămaș Beniamin, susținuți de Deac Lucian , care s-a aflat pe tot parcursul competiției pe circuit cu bidoane cu apă și batoane energizante pregătit să îi înarmeze pe cei doi concurenți în fiecare tură. Datorită temperaturilor de peste 30 de grade concurenții trebuiau să se hidrateze foarte bine.
Printre cei aproximativ 200 de participanți s-a aflat și Eduard Grosu, aflat la prima competiție după ce a încheiat Turul Italiei, una din cele mai grele competiții cicliste de 3 săptămâni din lume. La start s-a aflat și Eduard Novak, ciclist medaliat cu aur în cadrul Jocurilor Paralimpice – Londra 2012 și preşedintele Federaţii Române de Ciclism, însoțit de singura echipa continentală din România – Tușnad Cycling Team.
Startul a fost unul foarte puternic, urcându-se într-un ritm infernal, rutierii forțau pe urcare și se odihneau pe coborâre. Starea drumului și temperatura a adăugat un grad de dificultate în plus circuitului. Nivelul concurenților a fost foarte ridicat, fiind prezenți aproape 40 de sportivi profesioniști. Competiția a fost câștigată de marele favorit Eduard Grosu fiind urmat pe podium de Crista Daniel și de Pleşea Valentin. Bicherii noștri au reușit să completeze 7 tururi de circuit: Beniamin Tămaș – locul 56 (timp obținut 02h:09m:48s), Chismorie Almond – locul 72 (timp obținut 02h:14m:25s).
Almond
A fost o competiție infernală. Sunt mulțumit de rezultat și că am reușit să termin cursa în ciuda unei căzături suferite acum 5 zile din care a rezultat o rană infectată la șold. Porțiunile în care panta urca peste 15% au fost deosebit de dureroase pentru mine, iar coborârea foarte tehnică și rapidă a făcut ca această competiție să fie foarte dificilă. Împreună cu Beniamin și alți colegi vom începe pregătirea pentru următorul concurs: King of the Mountain de la Păltiniș.
Beni
Acesta este primul concurs la care particip ca și rutier și a fost o experință foarte bună! Traseul a fost dificil dar m-am bucurat tare mult de partea de coborare care a fost una destul de rapidă și tehnică unde puteai atinge viteze mari. Mă bucur că în urma acestei experiențe am venit mai motivat de a mă antrena pentru concursurile ce vor urma.
*** Poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în eveniment!
Concursuri Stiri