Pentatlon în Apuseni

Pentatlon în Apuseni

Cicloturism Ture MTB

„Unde suntem?” întreb eu.
„Nu știu, dar e frumos!” îmi răspunde Sorin, cel care a propus această tură.

Și într-adevăr frumoase locurile care ne-au fost scoase în cale! Drumurile din acest sfârșit de săptămână ne-au dus sus, la munte, în Casa de Piatră. Cătunul acesta cu vreo 20 de familii stă pitit între brazii din Apuseni. Am ajuns acolo din Gârda de Sus, unde am lăsat mașinile și a urmat „pentatlonul”. Spun așa pentru că a fost o tură mult mai complexă decât plimbările obișnuite Bicheru. Am avut probă de biking, trekking, caving și, desigur, „push-biking”. Dar să le luăm pe rând.

Biking

Am urcat din Gârda de Sus spre Casa de Piatră pe un drum asfaltat, care după vreo 7 km s-a transformat în macadam prăfuit, de am început să simțim cu adevărat că suntem la munte. Se anunțau vreo 35 km de pedalat, cu aproape 1200 m diferență de nivel.

Trekking

Prima oprire a fost la Izbucul Tăuzului. Dacă ești atent, nu ai cum să ratezi indicatorul roșu care te îndrumă să cobori în vale, spre avenul inundat despre care se spune că are peste 90 de metri. Și nici nu ar trebui ratat, pentru că e o apă de un albastru-turcoaz nebănuit de frumos. Iar plimbarea până acolo: o potecă îngustă care te plimbă prin pădure, apoi te trece apa pe puntea de lemn, ca să te întoarcă apoi pe malul de unde poți vedea cum stânca se reflectă în apă. Pentru cei pasionați de entertainment, e locul unde Bear Grylls și-a filmat o parte dintre aventurile lui prin România.

hdr

hdr

A doua parte a secțiunii de trekking a fost urcarea din Casa de Piatră la Ghețarul Vârtop. Am lăsat bicicletele la pensiunea din drum. Aici găsești de toate: de la suveniruri cu Apusenii, la bere rece, înghețată sau sirop de brad cu apă de izvor (cei mai buni 2 lei cheltuiți pe ziua respectivă!). Din drumul forestier se face o potecă la deal, prin pădure, cu pantă destul de abruptă.  Vreo 40 de minute scrie pe indicator că ar fi plimbarea până la intrarea în peșteră, însă noi ne-am luat cu povești și n-am simțit când a trecut timpul.

JpegJpeg

Caving

Iată acum un ingredient nou în turele Bicheru: peștereala. S-a ales Ghețarul de la Vârtop pentru că niciunul dintre noi nu l-a văzut (sau nu-și mai amintea să-l fi văzut). Sorin a sunat înainte pentru programare. Deși după 15 iunie sunt șanse mari să găsești ghidul acolo, e mai sigur să dai un telefon să nu urci până acolo degeaba. Cu tot cu familia Marin din Turda, eram 16 persoane. Asta desigur, am aflat la intrarea în peșteră, când ni s-a cerut să ne trecem cu toții numele într-un tabel de „declarații pe proprie răspundere”. Dar nu asta ne-a surprins, ci faptul că în vârful muntelui, ghidul a scos din rucsac o casă de marcat mobilă cu care ne-a dat bonul pentru bilete (10 lei/ persoană). Eh, să vină ANAF-ul acolo să vadă cine-i cinstit față de stat!

02

Ne-am echipat cu toate hainele pe care le aveam în rucsac și am pus frontalele pe cap. Turul peșterii durează vreo 30 de minute. Intri prin Sala Ghețarului,  unde te întâmpină o coloană înaltă de gheață (de unde și numele peșterii), iar de acolo urci niște scări spre Sala Domului, numită astfel grație podelei pline de stalactite și a pereților frumoși decorați cu perdele de calcar. Pe un culoar strâmt ajungem în Sala Minunilor pentru a urca apoi spre sala cea mai impresionantă, „Sala Mare”. Acolo admirăm formațiunile, mai ales coloana de 6 metri care tronează în fața noastră. În peșteră sunt vreo 4 grade Celsius, iar podeaua e alunecoasă. Unii dintre noi sunt cu SPD-urile, iar pașii lor se aud ca niște tocuri pe un coridor. Nu ne abținem să nu facem glume. Aflăm că aici s-ar fi găsit primele urme de om din lume, care nu avea semnalmente prea impunătoare. Desigur, urmează alte glume interne pe care, de dragul PR-ului, nu le vom transpune aici.

Coborâm de la Ghețarul Vârtop și trecem pe lângă Coiba Mică. Peștera este inundată și nu se poate vizita fără echipament. În schimb, la Coiba Mare, avem două exploratoare care coboară pe galeriile peșterii, în timp ce restul grupului se mulțumește cu portalul de la intrare și se grăbește spre pauza de masă din Casa de Piatră.

Jpeg

Push Bike

Conform motto-ului neoficial Bicheru Cycling: „orice coborâre începe cu o urcare”. Ah, dar ce urcare a mai fost asta! Pe bolovani, pe ogașe și prin praf. Sub soare arzător și cu puțină apă rămasă, cei aproape 3 kilometri de push bike au fost cea mai provocatoare parte a excursiei. Dar, cu toată osteneala, când am ajuns în Poiana Călineasa am uitat de tot și ne-am întins sub un brad stufos. De acolo, Luci a fost primul care s-a ridicat, în epica confruntare „om vs vițică”. O altă scenă demnă de documentar, pe care însă umilele noastre cuvinte nu o vor putea descrie la adevărata valoare.

Jpeg

Masa

A cincea probă a pentatlonului a fost cea numită tradițional „potolirea pântecelui”. De la Poiana Călineasa am coborât la o mânăstire unde era o mare sărbătoare. Acolo am dat de primele resurse de apă, bere și alte de-ale gurii.

Am coborât apoi pe la Ghețarul Scărișoara, unde primii au prins plăcintă cu urdă și mărar, iar cei din urmă au primit pepene roșu de la Marin, care îl lăsaseră de dimineață la pensiune, în frigider. Regruparea de pe urmă a fost la o pensiune cu „autoservire” de pe traseu, unde le-am epuizat gazdelor toate stocurile.

06

Am ajuns în Alba Iulia aproape de lăsarea întunericului. Toți eram de acord că nu a fost cea mai ușoară tură, dar a fost pe departe una dintre cele mai frumoase!

*** Vezi tura pe bikemap.net

Cozia MTB 2017

Cozia MTB 2017

Concursuri Stiri

Primăvara înfloresc grădinile, cântă păsărelele și… se deschide sezonul competițional! Așadar bicherul își scoate bicicleta din garaj, unge lanțul, curăță furca și pornește la drum. Iar în acest weekend, drumul ne-a dus pe Valea Oltului, la Călimănești, acolo unde cei de la Cozia Racing Team au organizat competiția Cozia MTB ediția a VI – a.

01

Am ajuns în stațiune dis de dimineață, să avem timp să ne ridicăm kiturile de participare și să ne facem ultimele ajustări la echipament. Călimănești are un aer aparte, de stațiune din vremuri apuse, cu câteva investiții moderne pe ici pe colo. Nu știi dacă să te bucuri de WiFi-ul gratuit sau să admiri nostalgic reclamele din anii ’70 care încă se mai găsesc pe unele fațade de magazin. La Hotel Central este un contrast mai mare: în restaurant, cicliștii îmbrăcați în echipament mulat se amestecă printre pensionarii ce-și iau micul dejun înainte să intre la băi. Și văzând acest peisaj, nu ai cum să nu te întrebi: „Oare de la care dintre ei vine mirosul puternic de Ben-Gay?”

05Au fost 5 categorii în concurs, iar noi ne-am putut mândri să avem măcar câte un reprezentant la fiecare dintre ele:

- tură scurtă 33km și 1400+ (au participat Luci Deac – 3h36m, Iulian Malcoci – 3h45m, Nelu Cioica – 3h53m, Vlad Sever – 3h53m, Dani Crișan – 3h57m, Cristi Cioroga – 4h15m, Eniko Cioica – 4h31m și Adi Petrescu  – 4h46m)

- tură lungă 53km și 2100+ (reprezentați cu mândrie de Andrei Burnete – 5h45m)

- tură agrement 10km, aceasta din urmă fiind parcursă pe bicicletă (Robert Marian – 0h31m), dar și în alergare (Iulia Guș – 0h58m)

- tură junior (unde Ștefi – loc 5 și Andrei Petrescu – loc 14, au făcut furori)

DSC_0052

 

Startul s-a dat în ordinea de mai sus. La sosire a ajuns însă fiecare după puteri. Recunoaștem că ne-a surprins implicarea autorităților care au închis circulația pe un drum european pentru a face loc cicliștilor și alergătorilor. Nu știm câte primării ar fi avut așa deschidere!

09

Deși s-a plecat pe soare, norii au început să se adune în stațiune, iar gândul la poteci uscate și ciclabile s-a spulberat de la primele pedale. Peisajul a fost frumos, însă traseul destul de greu de parcurs. Push-bike la urcare, carry-bike la coborâre :) Concurenții ajungeau la finish cu cauciucurile încărcate de noroi și fețele transformate de oboseală. Niciodată nu ne-am văzut colegii de echipă atât de epuizați! După cum Eniko a spus: „Cred că cel mai solicitant concurs din viața mea.” Tot ea a fost cea care a terminat pe locul 4 la categoria 36-49 ani, cea mai bună clasare dintre Bicheri, alături de Ștefi (locul 5 la juniori). 

După cursă, ne-am întâlnit la tarabele cu mici și hamsii. Erau „Zilele Călimăneștiului”, așadar ne-am adăpostit de ploaie sub o umbrelă, așteptându-l pe Buri să termine cursa. Am schimbat păreri.

 

          

Mi-a plăcut mult la Cozia MTB 2017, după 2ani de stat pe margine în concursuri. Nu știu cum a fost în anii trecuți, însă în acest an traseul scurt a fost solicitant, cu urcări susținute și coborâri abrupte, peisaje foarte faine, single trail-uri lungi și suficient de rapide pentru cei care au luat mâna de pe frâne. Mi s-a terminat benzina pe la km 25, așa încât am avut timp de puțin studiu :) Am avut și push-bike, unele porțiuni probabil le-aș fi putut pedala cu un antrenament ceva mai bun. Marcaje suficient de evidente, puncte de alimentare cu de toate și voluntari implicați. Semne de exclamare la fiecare coborâre ceva mai periculoasă. Poate o gestionare mai bună a rezultatelor finale ar fi înlăturat și micile nemulțumiri ale unor participanți, auzite la finalul cursei.    Cristi Cioroga

Cea mai bună concluzie: „Bine că nu și-a rupt nimeni nimic… doar Luci și-a rupt ciorapii!”

07

Unde se antrenează bicherii

Unde se antrenează bicherii

Ture MTB

Dacă te plimbi prin Alba Iulia și, în mijlocul săptămânii, îți iese în cale un ciclist cu cască și echipament complet, e foarte posibil să fie unul dintre noi: bicher! Îl recunoști după cum arată: dacă are haine mulate, jambiere de compresie și șaua ridicată, e cel mai probabil pregătit să exploreze potecile Mamutului cu a sa bicicletă MTB. Dacă în schimb pantalonii și bluza îi sunt largi, iar casca e una full face, probabil este tot bicher, însă de la divizia „Downhill”.

Bicherii sunt o specie care nu prea sunt atrași de statul în casă. Așadar evadează. Iar Alba Iulia, orașul lor, le permite să facă ture chiar și într-o zi lucrătoare. Pentru că la doar un kilometru de centru, se deschid nebănuite poteci prin pădure. Sunteți puțini invidioși, recunoașteți!

Dar avem o veste bună: bicherii sunt oameni prietenoși! Așadar dacă ești din Alba Iulia sau ai drum prin oraș, ne-am bucura să ne însoțești la o tură de antrenament.

 

La Cărări

La Cărări

Ture MTB
Nici măcar în duminicile de vot nu a văzut Strungariul atâta vâlvă ca atunci când bicherii au ajuns acolo. Dube, mașini, biciclete, bicicliști: mobilizare maximă pentru a pleca în tură. Eram peste 20, cu copii și cu cățel cu tot!

DSC_0158

Unii au venit pentru traseu, alții pentru pozele pe care urma să le facă președintele Cristi, alții pentru că erau siguri că nu va fi o tură „rupere”, având în vedere că Ștefi (8 ani) era una dintre participante. Un lucru era însă comun pentru toți: cu așa vreme bună, nu avea nimeni chef de stat în casă.

Traseul pornește din Strungari, cu urcare pe Valea Recii, până la troiță. O urcare decentă, de vreo 15 km, care a fost împărțită în porțiuni mici cu pauze lungi, cum îi șade bine unei ture de început de sezon. Desigur, cine a vrut să își testeze limitele, a făcut-o pe o pantă abruptă de pe marginea drumului. Pe cât de imposibil de urcat, pe atât era de inutilă încercarea de a ajunge în vârf. Câștigătorul ar fi primit o scutire pe 3 ani de la plata cotizației, însă nimeni nu a ajuns la această performanță.
DSC_0205
Coborârea a fost pe la Pleși, pe un drum care mai mult cobora decât urca. Peisaje frumoase, care îmi aminteau de copilăria petrecută în acele locuri.
DSC_0392
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această tură:
Viața de sat. O ciurdă de vaci aici, niște oi lățoase într-o curte mai încolo. Un măgar care se uita la noi plictisit și niște câini care erau prea comozi să ne mai latre. Un bătrân stătea în pragul casei, ca în zi de duminică. Căpițele de fân și pomii înfloriți erau semn că sunt oameni gospodari în zonă. Timpul aici, așa cum scria Preda, era răbdător cu oamenii. 
DSC_0384
 
Ce nu mi-a plăcut la această tură:
Gunoaiele. În ultima tură, Buri a spus o vorbă mare „Nu mai încercați să salvați natura. Natura știe să se salveze singură. Încercați să salvați oamenii, că ei sunt tot mai bătuți în cap”. Pe cât erau de frumoase peisajele, pe atât erau de dizgrațioase gropile de gunoi făcute ad-hoc în pădure. Mi-a fost greu să accept cât de puțină educație au cei care aruncă saci întregi de peturi și plastice în mijlocul pădurii. Iar asta în timp ce, pe celălalt deal, se vedeau rănile defrișărilor masive. Amar și trist!
Traseul turei poate fi găsit aici.
Iar, acum, la final, câteva poze cu care Cristi  ne-a bucurat și de această dată:
DSC_0231
DSC_0270
DSC_0274
DSC_0276
DSC_0382
DSC_0390
DSC_0396
La sfârșit de sezon ne dăm … ENDURO!

La sfârșit de sezon ne dăm … ENDURO!

Concursuri Stiri

Salutare tuturor Bicherilor și tuturor celor care pun bucuria între picioare! (știți voi, treaba aia cu … “put the fun between your legs”) .

Anul ăsta m-am dat mai mult ca anu’ trecut și în ultima lună am fost la trei evenimente de gen organizate de oameni diferiți. În consecință, aș vrea să fac un review, din perspectiva unuia care nu se dă nici prea bine nici prea rău și care participă pentru distracție, voie bună și oameni faini.

Primul dintre concursurile la care am fost e cel de la BRAȘOV – OFF-CAMBER ENDURO – 26, 27 septembrie.
Zona, traseele speciale și transferurile au fost super faine, însă ploaia a stricat puțin din farmec. Unora le-a prins bine (vezi Pascu Sergiu) și per total a fost distractiv. Oamenii care au fost în zonele de start și finish au rezistat eroic pe o vreme pe care, vorba aia “Nici mâța n-o scoți afară din casă!” Jos pălăria în fața lor, în special fetelor de la start PS3 și PS4. :) Pe probele speciale nu am întampinat probleme, în schimb la semnalizarea transferurilor a fost dezastru. M-am pierdut între PS1 și PS2, în condițiile în care cu o zi înainte am fost pe acolo. Dacă eram singurul, mai ziceam că-s eu bou, dar se pare că am fost o ciurdă mai mare. Atmosfera în zona de start nu a fost prea friendly. Din punctul meu de vedere, lumea a fost cam nervoasă, încordată și de departe părea un eveniment exclusivist adresat doar celor cu “denumire cu origine controlată”. Nu m-am simțit ca între prieteni, sau măcar ca între oameni care împart aceeași pasiune. S-a văzut mai degrabă ca un One man show, sau ca o “încordare degeaba de mușchi” ca să citez un concurent cu care parcurgeam transferurile.

offcamber_01

Pachetul de start a fost dezamăgitor, în sensul că nu cred că am pretenții prea mari când pretind un număr de concurs care să stea pe bitză chiar dacă plouă, timp de 2 zile cât ține evenimentul. La 85 de lei taxă de participare se putea un număr dintr-un material mai bun. Știu eu pe unii care au reușit, deci, se poate. Am auzit comentarii cum că “Pai de ce ți-ai pus și tu numărul de azi? Trebuia să îl pui doar mâine, la concurs”. În condițiile în care în ziua respectivă se făceau calificări, un subiect delicat de asemenea. Calificări în care, te dădeai sau nu, oricum nu prea era important, dovadă fiind faptul că nume importante de pe primele locuri au preferat să facă altceva în timpul acela. O chestie destul de nasoală a fost faptul că nu am putut forma grupe cu ordinea de start. Adică, dacă eu m-am dus cu 5-6 prieteni acolo și aș fi vrut să mă dau pe transferuri cu ei, nu s-a putut. Așa a fost regulamentul, l-am respectat, dar ar fi fain ca la anul să ne putem da cum vrem. Și știm că se poate și că-i fain din alte locuri.

04

Biletul cu timpii de start a fost rupt dintr-o coală A4 sec, evident. Cronometrarea (rezultatele) au lăsat de asemenea de dorit. Am plecat din poiană și de abia mai apoi au început să apară pe Facebook, în condițiile în care există sisteme de cronometrare care, când treci pe la finish, iți scot bon cu timpi și alte cele. Să nu-mi spuneți că-i scump, sau greu să faci așa ceva, că nu vă cred. Clasamentul s-a făcut cu pixul pe o foaie, iar premierea s-a strigat de pe un șervețel. Am dovezi dacă insistă careva.
A fost fain ca experiență, dar mă așteptam la mai mult. Mă duc și la anu’ pentru că toată lumea merită o a 2-a șansă.

*** Rezultate Off-Camber Enduro 2015, categoria Hobby: Sergiu Pascu – locul 2 (21m:32s), Mihai Lazăr – locul 21 (29m:06s), Andrei Burnete – locul 45 (37m:46s), Martin Nicoldi – locul 50 (43m:01s)

Al 2-lea concurs a fost organizat o săptămână mai târziu – BĂIȘOARA ENDURO – 3, 4 octombrie.
Experiența de aici a fost mult mai bună decât cea de la Brașov, din toate punctele de vedere. Poate și aici prea multa competivitate, dar e totuși concurs, și oamenii și-au dat interesul ca participanții să se simta bine primiți. Traseele au fost faine, atât specialele, cât și transferurile. PS1 și PS2 s-au suprapus în câteva porțiuni cu traseul de la Maratonul Băișorii din vară. Bolovani la greu, porțiuni de dat la pedală, apă și noroi, adică ENDURO. Eu, dacă aș fii în locul organizatorilor, aș fi mândru și nu aș pleca urechea la gura lumii (vezi problema cu startul în urcare). Traseele și transferurile au fost marcate bine spre foarte bine. Eu nu am avut dificultăți în găsirea punctelor de start, și nici nu am auzit pe alții să aibă.

bai1_01

Pachetul de start a fost de asemenea mult mai bine pus la punct decât la Brașov. Numărul de concurs era dintr-un material de puteai să iți faci mudguard din el și nu s-ar fi stricat nici într-un an, iar la prețul de 90 de lei aveai incluse 2 zile de dat cu telescaunul pentru a ajunge la PS3 și PS4.
Cronometrarea a fost la alt nivel, de asemenea. Când predai cipul puteai să iți vezi timpul și poziția în clasament în timp real, pe un monitor de pe mașina RED BULL.
Bottom line, a fost super și la anul mă duc cu siguranță, pentru că a fost fain!

bai_02

*** Rezultate Băișoara Enduro 2015, categoria Seniori: Mihai Lazăr – locul 20 (27m:34s), Andrei Burnete – locul 32 (31m:55s), Sergiu Pascu – locul 41 (37m:37s), Martin Nicoldi – DNF

Al 3-lea concurs a fost cel de la REȘIȚA – METAL ENDURO – 17, 18 octombrie. Pentru ei nu aș putea să găsesc o piesă mai potrivita decât : https://www.youtube.com/watch?v=hSTivVclQQ0 .
Aici am fost și anul trecut și pot să spun că totul a fost mult mai bine!
A fost cel mai fain, cel mai bine organizat și cel mai user friendly eveniment de genul.

metal01

Transferurile au fost aceleași, dar traseele PS1, PS3 și PS4 s-au schimbat și sunt mult mai fun. Oamenii (organizatorii) au fost la fel de prietenoși ca anul trecut și m-am simțit ca între colegii de la Bicheru. Am fost întrebat de sănătate, deși nu sunt nici măcar între primii 10, iar dacă am avut nevoie de ceva, s-a rezolvat fără tam tam și alte chestii.
Trasee și transferuri marcate impecabil.

metal_02

Pachetul de start a fost de asemenea super fain, tricou și număr faine, plus grafic cu specialele și transferurile, precum și stickere numa’ bune de împodobit cadre sau căști.
Cronometrarea a fost pe măsura așteptărilor, fără greșeli, evenimente sau pixuri, cu bon la sfârșit pentru fiecare concurent, plus clasament intermediar listat destul de des.
Mulți voluntari și organizatori, foarte prietenoși și implicați cu sufletul. Asta a facut diferența aici!

*** Rezultate Metal Enduro 2015: Sergiu Pascu – locul 8 (20m:16s), Ștefan Cioica – locul 17 (21m:37s), Mihai Lazăr – locul 22 (22m:55s), Andrei Burnete – locul 30 (23m:32s), Martin Nicoldi – locul 58 (26m:41s)

comparatie

CEL MAI FAIN EVENIMENT ENDURO AL ANULUI merge la . . . METAL ENDURO REȘIȚA! Mulțumesc baieților de acolo! Ne vedem la anul!

Eu cred că 80% dintre oamenii care merg la genul ăsta de concursuri merg pentru atmosferă, pentru oameni faini, pentru amintiri (un număr de concurs, tricou sau medalie) și pentru experiența în sine. Premiile contează pentru primii de pe podium … și poate nici pentru ei, iar ca să reușeșsti să organizezi așa ceva, trebuie să conștientizezi că fără cei 80% nu ai nicio șansă. Și nici fără voluntari sau oameni care fac asta din suflet, și nu din orgolii.

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizerea acestor evenimente, sper să ne revedem la anul, iar dacă am supărat pe cineva, îmi cer de pe acum scuze!
Zi faină tuturor !!!

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri fotografilor implicați!

Race report – Banat Epic BE, un frate mai mic

Concursuri Stiri

Vineri 18 septembrie, ora 22:00. Mă hotărăsc pe ultima sută de metri să particip la tura scurtă organizată sub formă de concurs în cadrul mai marelui eveniment MTB desfăşurat pe două etape, 2BE, anunţat încă de la începutul verii de Alex şi Elena Fodor pentru weekendul 20-21 septembrie.  Aşa cum se anunţa, cele două curse au fost dure, ba chiar foarte dure, ce au pretins multă anduranţă, dar mai ales experienţă în MTB-ul adevărat, pentru că ideea de la care pornise 2BE, pe care o găsiţi expusă de către iniţiatorii ei aici, s-a materializat întocmai, ba chiar pot spune că s-a însufleţit şi că va creşte armonios, cu siguranţă.  Mai multe despre traseul ce a cuprins atingerea vârfului Ţarcu vă pot spune colegii mei, Ionuţ şi Andrei, care au terminat cu brio cursa din prima zi, lăsând parcurgerea integrală a etapelor pentru data viitoare.

Aşadar, de când auzisem de această cursă dură, încolţise şi în sufletul meu dorinţa de a lua parte la o asemenea experienţă, însă raţiunea mi-a atras atenţia că nu sunt nici pe departe pregătită fizic pentru a termina un astfel de traseu la timp. Tura scurtă se dorea a fi una  de recunoaştere prietenească a zonei de către cei care nu se simţeau pregătiţi pentru durul 2BE. Văzând că şi acest traseu capătă interes, Alex Fodor anunţă că tura de o zi s-a transformat în concurs cu premii, astfel se naşte şi fratele mai mic, BE,  nu foarte iertător nici el, zic eu…

Am simţit, fără nici o îndoială, că merită să mă trezesc la ora 5:00 pentru a porni la drum spre Slatina-Timiş, curiozitatea fiindu-mi răsplătită de o zi memorabilă. Mi s-a alăturat şi Gabi, un prieten din grupul de bicicliști hunedoreni, care își dorea să vină în tură, fără a participa la competiţie. Ajungem la limită pentru înscriere, atmosfera este relaxată deoarece sunt destul de puţini participanţi … aşadar îmi zic că am destul timp să mă pregătesc şi să ajung la start, care era la 5 minute de pedalat de punctul de bază. Zis şi aproape făcut, pe când să o luăm spre start, toţi plecaseră deja şi mai erau vreo 15 minute până la ora 10:00. Nu am verificat harta primită, gândindu-ne că e indicat, iar după ce am fost îndrumaţi greşit de două persoane la rând, am pedalat în grabă spre presupusul start, ocazie cu care mi-am făcut şi eu încălzirea, pedalând vreo câţiva kilometri buni în direcţia opusă  în timp ce se dădea startul la BE. Am apreciat  gestul lui Alex de a-mi răspunde rapid la telefon şi de a-mi explica cu răbdare unde ar trebui să ajungem.

Pornim pe traseu cu 7 minute întârziere, timp de vreo jumătate de oră negăsind nici fir de praf de la ceilalţi, ceea ce mă face să forţez pe urcare, cum n-am făcut-o niciodată la început de cursă.  Ştiam ca nu suntem mai mult de 3 fete înscrise, aşa că nu era miză neapărat, dar parcă nu voiam să ajung chiar ultima. Căţărarea devine din ce în ce mai serioasă, pe un drum cu dune de nisip şi o pantă dulce-amară, exact cum îmi imaginasem, dar priveliştile sunt  superbe şi se anunţă un traseu şi mai şi. Încep să depăşesc participanţi  şi parcă încep să prind puteri. Partenerul meu de tură, Gabi, rămâne în urmă destul de mult şi decid să nu îl mai aştept, depăşesc trei fete, deci mă gândesc că poate suntem mai multe şi încep să cresc viteza pe urcare … dar ce urcare! Ajung într-un punct unde efectiv abia împingeam bicicleta la deal fără să o răstorn, întrebându-mă totuşi unde e acel procent de 90% ciclabil anunţat. Per ansamblu a fost totuşi o căţărare frumoasă unde nu puteai să o laşi moale, ori forjai, ori te dădeai jos. Mie mi-a plăcut şi pot spune că m-a motivat să trag tare şi să scap cât mai repede de ea.

În momentul în care am ajuns în punctul maxim al traseului şi am putut admira peisajul alpin în bătaia vântului răcoritor, pot spune că aşteptările mi-au fost depăşite şi am simţit o mare bucurie. Încercam, în acelaşi timp, să imi imaginez cum ar trebui să fie pentru cei de la tura lungă, care au mai avut de mers cel puţin încă pe atât şi care erau undeva acolo sus… Înainte de primul punct de alimentare mi-am exersat calităţile de downhiller pe o coborâre epică printre bolovani, specifici zonelor mai înalte, dar, deşi mă aşteptasem la lespezi, au fost cam “mingi de fotbal”, cum a descris şi Ionuţ. M-am ales cu nişte mici lovituri de la pedale şi o şa înfiptă în zona lombară într-unul din salturile de pe bicicletă. Am parcurs mare parte din această coborâre pe bicicletă, însă am fost nevoită să mă dau jos pe o porţiune extremă, cu atât mai mult cu cât nu merita niciun risc.

La PA1 am primit glucoză şi m-am  bucurat să aud cum greul cel mare a cam trecut, dar mai ales că sunt prima fată aici. Nu mă simţeam deloc obosită aşa că de aici până la final am pedalat singură în cea mai mare parte a timpului. Coborârile au fost lungi, la un moment dat îmi amorţiseră degetele pe frâne, cât despre plăcuţele de frână… ei bine, ele au avut de lucru. Nu voiam să exagerez, ştiind că mai important decât orice e să ajung cu bine la finish. Undeva după PA2, cu aproximativ 8 kilometri rămaşi, am ratat schimbarea de direcţie, banda era puţin ascunsă de către vântul puternic şi am mai urcat cel puţin 5 minute pe drumul principal, până când am ajuns la o intersecţie ce m-a făcut să realizez că nu mai am niciun marcaj. Pe când să o iau la vale,  mă gândesc totuşi să verific trackul ce îl aveam pornit pe gps în buzunar aşa că mă întorc totuşi la timp şi cresc viteza pe una dintre ultimele coborâri.

Urmează o mică urcare pe iarbă unde îmi dau seama că am cam rămas fără puteri, iar vântul puternic din faţă nu mă ajută deloc. Mă încăpăţânez totuşi să nu mă înec la mal şi nu las garda jos, ştiind că am pierdut destul timp cu mica rătăcire. Ajung la asfalt şi pe când mă entuziasmez că totul a luat sfârşit, mi se deschide în faţă o urcare la care nu îi zăresc nici urmă de capăt. Linia de sosire a devenit bine-cunoscuta fata morgana timp de 2 kilometri în care am simţit că o să leşin de căldură şi că rămân în curând fără oxigen, afară fiind cel puţin 30 de grade, după o apreciere  indulgentă. Drumul de întoarcere în “base camp” a fost excelent pentru refacerea de după cursă,  iar atmosfera de aici extrem de caldă şi prietenoasă ce te făcea să te simţi ca acasă, iar masajul pus la dispoziţie de organizatori s-a dovedit a fi o idee mai mult decât strălucită. După cele două rătăciri, am reuşit să termin cu un timp de 4h şi 27 min, situându-mă pe primul loc din patru la feminin şi pe locul 5 din totalul de 18 participanţi care au luat startul la BE.

Experienţa acestei zile mi-a trezit dorinţa de a mă pregăti fizic şi psihic pentru următoarea cursă 2BE, care s-a anunţat a fi regândită şi a oferi ciclabilitate în proporţie mult mai mare, păstrându-şi caracterul cu care a luat naştere.

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Geiger MTB Challenge – 2015

Geiger MTB Challenge – 2015

Concursuri Stiri

Duminică – 23 august, la Sibiu s-a desfășurat ultima etapă a Triadei MTB 2015.

“Geiger MTB Challenge” se află la cea de-a 8-a ediție și rămâne unul din cele mai importante și apreciate evenimente de gen din România. Dificultatea competițiilor organizate de C.S. PRO CYCLING este recunoscută, astfel că la traseul lung se aliniază la start unii dintre cei mai buni cicliști.

În acest an au fost propuse 3 trasee, de diverse lungimi și grade de dificultate:

Traseu A: Lung – 93 km – cu o diferență de nivel de 3.500 m
Traseu B: Scurt – 50 km – cu o diferență de nivel de 1.350 m
Traseu C: Începători – 23 km - cu o diferență de nivel de 300 m

Ionuț este colegul nostru cel mai experimentat (alți bicheri îl pot provoca … dacă vor), este campionul nostru :) A evoluat mult … foarte mult chiar, de când l-am cunoscut. Să fie vreo 2 ani de atunci … S-a antrenat intens, constant și rezultatele au început să apară. După ce a concurat mult timp la diverse competiții pe traseele scurte ale acestora, anul acesta s-a produs o schimbare. A trecut la trasee lungi, de anduranță … “pentru cei puternici”.

2

Anul trecut a concurat la Geiger la traseul scurt … anul acesta a vrut mai mult. S-a înscris la traseul lung și ne-am bucurat să aflăm la telefon, în timp ce eram în tură, rezultatul extraordinar pe care l-a obținut. Meritul este al lui … și îi aparține în totalitate. Bucuria lui, exprimată sincer la telefon, este însă și a noastră. Și ne bucurăm alături de el la fiecare concurs pe care reușește să-l termine cu bine.

4

Cioica Ioan Ștefan – timp 06h:17m:36s (locul 5/18 la categorie M19-29 și locul 21/49 la general)

3

Cam așa a fost …

Maraton Geiger Sibiu tura lungă – cel mai greu maraton la ora actuala care se organizează în România. Un traseu de 93 de km cu diferență de nivel 3500 m.
Ce să zic, după tot ce am citit despre acest traseu pe multe forumuri m-am cam speriat, toți ziceau că e horor și groaznic de greu. Părerea la care am rămas eu e aceea că e greu … DA, e greu dar e frumos. E cel mai frumos traseu de MTB pe care l-am parcurs în cadrul unei competiții.
Dimineața la START am avut emoții mari pentru că nu știam la ce să mă aștept, cum va decurge, cât de tare să trag?

Până la acest traseu cel mai greu ca și diferență de nivel cumulată și lungime a fost Cozia – 61 km cu 1700 de m – după care știu că am fost rupt la final. Așa că am luat startul și mi-am propus să îmi mențin ritmul meu, să nu forțez, pentru că nu știu cât rezist dacă merg în ritm forțat, așa că am mers cu un puls intre 150 si 160bpm, mai mic decât merg de obicei la alte concursuri. Am pornit bine, am intrat bine pe traseu și am început ușor să bobinez, am văzut că în față am oameni pe care nu îi aveam de obicei, dar am știut că am timp … mai am 80 de km si 3500 de m.

Ajuns pe Măgura m-am minunat cât de ușor a fost și cât de rapid am ajuns față de anul trecut, când am participat la tura scurtă. Nu simțeam nicio durere în picioare, pulsul era okay, mă simțeam bine , știam că mai am încă de 2 ori atât. Este timp!
Pe coborârea de pe Măgura (o coborâre lungă cu panta medie de 25 %) rămâi fără frane … am dat și eu o căzătură, am pierdut ceva timp, am umflat roata față care era cam moale … m-am descurajat un pic cu partea de coborâre așa că am lasat-o mai moale până ce am ajuns în Valea Sadului, parcurgând o parte din traseu cu 2 băieți de la HPM.
A urmat de pe valea Sadului a 2-a urcare, despre care am auzit că e monstru, urci 20 de km până la Releul din varful pârtiei de la Păltiniș. Am luat-o ușor, în ritmul meu; am văzut că cei cu care am rulat până acolo au rămas în urmă, am continuat singur o mare parte și am început să ajung din urmă alți concurenți și chiar să îi depășesc până la finalul urcării. Am câștigat multe poziții până la releu, în ritmul meu.

Ajuns la releu, coborârea o știam: rockgarden-urile, toate singletrail-urile tehnice. Le-am mai facut odată în vară. Erau solicitante pentru mâini, grele, dar aveai o plăcere când vedeai că ai trecut cu bine. Partea nasoală e că mi s-a defectat maneta frână spate – când aveam frână, când nu aveam … cam nasol pe atâta coborâre cu o singura frână bună. Am pierdut mult timp pe coborâri … Dar am ajuns cu bine la Prislop și știam că greul a trecut și sunt întreg … și eu și bicicleta. Mai urmau două urcări scurte după care “blană” spre zona de finish.
Înainte de ultima urcare pe șosea, una destul de scurtă dar după atâta urcat … dar picioarele mă ascultau foarte bine, încă mai puteau duce. Am intrat în forță pe ea și am mai câștigat o poziție, l-am lăsat în urmă cu vreo 200 de m până în vârf pe ocupantul locului 6 la categorie, care m-a întrecut pe coborâre nu cu mult timp în urmă. După aceea au urmat 10 km de singletrail în coborâre prin pădurea Dumbravei, pe unde am mers ca un bezmetic până la final.

Am ajuns cu zâmbetul pe buze că am reușit să termin cel mai greu traseu de MTB din România și am aflat că ocup poziția 5, la 12 minute de primul la categorie. Am rămas surprins de cât de bine am mers și asta mi-a dat un boost de motivație pentru a continua să mă antrenez. Având în vedere că multe din concursurile la care am participat m-au cam lăsat rece, din diverse motive.

În concluzie, dacă ești antrenat și te simți în stare mental … merita făcut, parcurs chiar și într-o zi traseul, înveți multe și ai parte de panorame adevărate … :)
Eu anul trecut, în februarie, aveam 98 kg și abia redescopeream pedalatul după o pauză de aproape 4 ani în care nu am mai făcut niciun sport, fiind la facultate. Mulțumesc Bicheru Cycling pentru asta.
Felicitări organizatorilor pentru marcajul traseului (care a fost perfect), precum și pentru organizarea foarte bună a concursului. Sper să reușească să mențină Triada MTB în continuare mulți ani!
Mulțumesc Squeezy pentru produsele de calitate care au alimentat motorul.

*** FELICITĂRI, IONUȚ !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

On Top of The World – 2015

On Top of The World – 2015

Concursuri Stiri

Sâmbătă – 1 august, la Sinaia a avut loc cea de-a V-a ediție a competiției On Top of The World.

„On Top of the World Bike Fest“ este concursul de mountainbike uphill din cadrul competiției, în care elementul de unicitate și spectaculos este dat de cadrul natural deosebit, traseul de concurs parcurgând o mare parte din Parcul Natural Bucegi.

În acest an, 106 de concurenţi pasionaţi de ciclism şi natură au luat startul la concursul de mountainbike care s-a desfăşurat pe patru trasee cu grade diferite de dificultate, care fac legătura între Sinaia şi Vârful Omu (2.507m). Concurenții s-au putut înscrie la 4 categorii pe 4 trasee diferite, fiecare traseu atribuit unei categorii anume:

EasyRide: Cota 2000 – Babele (7km, 330m diferență de nivel)

HobbyRide: Sinaia – Cota 2000 (12.5km, 1235m diferență de nivel)

ProfiRide: Sinaia – Babele (21km, 1470m diferență de nivel)

EliteRide: Sinaia – Vf.Omu (27km, 1925m diferență de nivel)

Andrei este un entuziast. Cu un zâmbet larg și părul răvășit este persoana lângă care îți dorești să te plimbi pe cărări de munte. Ne-a surprins cu turele de anduranță făcute în acest an, depășind rând pe rând praguri greu de imaginat în urmă cu ceva timp. La Sinaia s-a înscris la cea mai grea probă, nici nu ne așteptam altfel. A concurat la EliteRide, alături de sportivi foarte experimentați și a reușit un rezultat extraordinar, pe deplin meritat.

Cu timpul de 2h:48m s-a clasat pe locul 8 din cei 43 de sportivi participanți la categoria EliteRide B.

Cam așa a fost …

Ziua concursului a început cu sunetul ploii pe acoperișul locației unde am fost cazat. Îmi era teamă să nu fie așa toată ziua, dar când am plecat spre zona de start s-a oprit ploaia. Au rămas norii, pe care i-am străbătut de la Cota 1900 până pe Vârful Omu, numindu-i “o ceață deasă, de nu vezi nimic la 10 metri”. După o încălzire temeinică pe Aleea Peleșului a urmat alinierea la start. Concurenții s-au respectat, nu au fost accidente, chiar dacă aleea e destul de îngustă. Până la Cota 1400 a fost o urcare constantă, pe un drum forestier bine amenajat, unde am făcut cea mai mare parte a depășirilor.

01

Cred că porțiunea de traseu de la Cota 1400 până la Cota 1900 a fost cea mai solicitantă, fiind o diferență de nivel foarte mare. De la Cota 1900 a început un adevărat test de orientare , pe care l-am picat inițial, cu o scurtă abatere de la traseu. Am aflat doar la finalizarea concursului că alți concurenți, destul de mulți dintre ei, au ratat o intersecție și au ajuns pe Vârful Coștila.

03

Am simțit de aici încolo că nu mai trag tare, nu aveam niciun reper vizual mai departe de 10 metri împrejur și voiam să se termine cu bine. Despre traseu … pot spune că e fantastic! Potecile, drumurile cu bolovani, toate îți solicită la maxim îndemânarea și concentrarea. Pedalând pe platou, am început să prind din nou putere, după urcarea istovitoare de mai înainte.

05

Am trecut și de punctul de alimentare de la Babele și traseul nu dădea semne a se îmbunătăți, din contră, bolovanii au devenit mai mari! În cele din urmă am ajuns pe ultima urcare până în vârf, iar acolo m-au impresionat încurajările turiștilor care coborau. Era o galerie ad-hoc până la finish, cam ce vezi pe cățărările din Turul Franței, dar fără un public așa numeros.

06
Am terminat! Gata! S-a sfârșit unul din cele mai frumoase concursuri la care am participat… Dar stai, că trebuie să cobor cumva de aici!
Organizatorii ne-au sfătuit să coborâm în grupuri, că e mai sigur așa, date fiind condițiile meteo. Eu am coborât cu Sorin din Timișoara, concurentul ce a terminat inaintea mea, pe locul 7. Abia ajuns din nou la Cerdac și zărind prin ceață un abis pe partea stângă, mi-am amintit unde sunt! Coborârea a decurs fără incidente. Am ajuns la șosea, după alte 10 minute de coborâre de la Babele, și astfel am avut ocazia să pedalez și pe Transbucegi. Impropriu spus să pedalez, că e o coborâre de basm, o pot compara cu coborârea de la Pasul Urdele la Novaci, pe Transalpina.

Spre seară a urmat festivitatea de premiere, într-o atmosferă la fel de prietenoasă ca și organizarea dinainte de concurs și startul. Nu am simțit agitație, nervozitate, stres, în ziua asta. A fost plină de lucruri plăcute. Știam în ce mă bag, organizatorii au făcut o treabă foarte bună, vremea a fost bună, dacă e să țin cont de prognoza din ziua anterioară.
Am plecat din Sinaia cu dorința de a reveni și în anii următori la On Top of the World.
Trebuie să le mulțumesc și colegilor de club, din Bicheru Cycling pentru că m-au sprijinit și încurajat. La fel și lui Robi, de la Alba Sport Vision, pentru că a mers ca un ceas elvețian bicicleta la concurs!

*** FELICITĂRI, ANDREI !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!

Tură MTB pe Godeanu

Tură MTB pe Godeanu

Ture MTB

Când am auzit că vom pedala în zona Parcului Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina, urmând să ajungem pe vf.Godeanu (1656m), mi-am zis că nu am cum să ratez aşa o tură faină. Nu m-a intimidat nici lungimea de aproximativ 90km, dar nici diferenţa de nivel cumulată de 2600m.

poza.01
traseul de 90km

Practic, am urmat, în mare parte, traseul turistic bandă albastră: Costeşti – Cetatea Blidaru – Leurdana – Tîrsa – Poiana Omului – Vf. Rudii – Culmea Meleia – Vf. Tîmpu – Şaua Steaua Mare – Vf. Godeanu. Ce e drept, Şureanu oferă o suprafaţă foarte întinsă şi frumoasă de pedalat şi ar merita să îţi petreci măcar o săptămână în explorarea lui. Traseul ne-a fost propus de Traian împreună cu băieţii ciclişti din Hunedoara. Ei nu au mai ajuns pe vârful Godeanu, în schimb un grup mic, încăpăţânat, am reuşit să facem tura completă.

Dar povestea mea e ceva mai lungă de atât…

Am început încălzirea pe asfalt, pe urcarea spre Ocolișu Mic … încălzire din toate punctele de vedere, era deja foarte cald de la start, însă, după regruparea cu colegii din Hunedoara, am ajuns destul de repede în zona peşterii Cioclovina şi ne-am bucurat de o cățărare ceva mai răcoroasă, prin pădure.

poza.02
asfalt
poza.03
bucurie… încă…
poza.04
urcările încep să fie tot mai incitante :)

La ieşirea din dumbrava cu mesteceni ne-am bucurat de un platou verde și liniştit de unde am avut ca supriză o privelişte minunată:

poza.05
prima poiană
poza.06
liniște

Urmează o pădure mirifică de fag, ne bucurăm că aici nu au ajuns încă tăietorii de lemne. Din păcate, mai sus, spre vârful Godeanu, nu se mai poate spune acelaşi lucru, versanţii fiind brăzdaţi de drumuri de taf si de exploatări forestiere.

poza.07
pădurea “suspendată”

Traseul ne duce printr-o înlănţuire ameţitoare de poieni si păduri care mai de care mai frumoase, astfel că am avut parte de un profil zimţat de-a dreptul. Când te bucurai de o coborâre mai mult, te şi trezeai brusc forţând la deal. Push bike-ul n-a lipsit, la unii mai mult, la alţii mai puţin. La fiecare urcare era bine să admiri peisajul şi să uiţi că e greu, doar nu eram la concurs! Ne-am întâlnit cu o herghelie de cai superbi, i-am putut admira galopând în toată splendoarea lor. În acel moment, căluțul meu artificial s-a făcut mic și umil… Tot aici am găsit un izvor și un loc perfect de odihnă.

poza.08
libertate

poza.09

poza.10
viața în roz :)

Probleme tehnice apar la niște biciclete și astfel suntem nevoiți să ne oprim pentru ceva mai mult timp, lucru ce face ca atingerea vârfului să fie pusă cu semnul întrebării. Eu îmi doream să fac traseul complet, dar în acest moment nimic nu mai era sigur, iar dinspre golul alpin ne ameninţau fulgerele şi tunetele. Iată că pornim într-un final, ieşim din nou într-o poiană largă de unde vârful părea că se depărtează, în loc să se apropie. Creasta e lungă de fapt şi desenează un arc, iar mulţi dintre noi se gândesc serios deja la vreo scurtătură ce i-ar putea duce mai repede la destinaţie.

poza.11
încă mai avem mult de mers…
poza.12
vârful e ascuns de copac… și totusi e acolo… și e departe

Pentru mine destinaţia era vârful si atingerea golului alpin, doar pentru asta venisem, nu?! După încă un timp considerabil de mers, nici nu îmi dau seama cât, trupa s-a destrămat bine de tot şi am ajuns într-un punct în care cei care eram în faţă am decis să continuăm.

poza.13
se sparge trupa
poza.14
am mai ramas doar 8 și mai avem de urcat încă… tună, fulgeră, dar nu ne lăsăm

Furtuna părea că se îndepărtează, iar după calculele noastre aveam timp destul să finalizăm până apunea soarele. Ne-am gândit că ne ajung din urmă “creatorii” traseului, noi neştiind exact ruta completă. Înţelesesem doar că după ce ajungem sus, în golul alpin, vom găsi apă, ceea ce s-a şi întâmplat, ne cam săturasem de Fata Morgana, ce e drept. Furtuna ne-a mai ameninţat o dată cu fulgere şi tunete, dar apoi s-a stins … iar când am ajuns în golul alpin era o atmosferă caldă, ce prevestea apusul, iar vacile şi oile păşteau în linişte. Ciobanul ne-a îndrumat spre izvor şi ne-a ajutat să ne facem o idee mai clară despre drumul pe care îl mai aveam de parcurs. Urma să ne amintim pe drumul de întoarcere pe care eram aproape siguri că l-am ales corect, că era întradevăr “drumul pe care merg oile”. Dintr-o dată, oboseala nu mai era un impediment, de fapt intrasem toţi pe pilot automat, iar apa ne dăduse suficientă energie pentru a continua cu bucurie – cel puţin eu am fost fascinată de platourile de sus şi simţeam mulţumire că văd în sfârşit ce e “dincolo”.

poza.15
fericiți că am gasit apă!
poza.16
mulțumim ciobanului care ne-a îndrumat. salvarea noastră :)

Am ajuns şi pe vârf, am încercat să nu zăbovim căci apusul era pe cale să ne încheie distracţia şi trebuie să recunosc, cred ca era prima dată când am plecat într-o tură lungă fără frontală, iar sursele de lumină pe care le aveam toţi nu ne-ar fi ajutat prea mult. De fapt, ultimii 20 de kilometri i-am coborât pe semi-întuneric, poate că era deja chiar întuneric când am ajuns la “birtul” mult visat, dar uite că omul se mai adaptează din când în când la mediul natural, mai ales atunci când este nevoit. Iar de mai zăboveam mult, ne dădeau prietenii noştri dispăruţi şi cine ştie ce grozăvie se mai isca.

poza.17
mai avem puțin și atingem vârful
poza.18
curcubeul :)

Nu o să uităm niciodată vorbele ciobanului la auzul suspinelor unora dintre noi:

Pă’ mă copii mă, da’ voi când v-aţ gândit să ajungeţ aici, nu vă gândirăţ şi la cât aveţ de urcat?! că eu urc tătă ziua şi nu mă plâng… Mai bine v-aţ bucura de aerul curat şi că mai ardeţ nişte calorii

Că adevăr grăişi, domnule!

Eu personal am fost încântată de ieşirea asta şi da, am simţit o oarecare oboseală la un moment dat, dar eram departe de extenuare şi experienţa pe munte m-a făcut să nu am nici cea mai mică grijă că nu ne-am descurca. Multă energie am pierdut încercând să ţinem motivaţia sus şi să luăm deciziile corecte în ceea ce priveşte ruta aleasă, dar a meritat efortul şi toţi ştim bine ce mult am  învăţat dintr-o astfel de aventură.

*** Restul pozelor pot fi văzute aici

*** Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,894,934 – powered by www.bikemap.net
Despre JBR2015

Despre JBR2015

Proiecte Stiri

01

Voi începe povestea Junior Bike Race 2015 cu sfârșitul acestei prime ediții. Suntem fericiți că primul concurs de mountain-bike pentru copii din județul Alba a adus pe terenul de la Ciugud nu mai puțin de 168 de participanți. Pentru cei mai mulți dintre copii știu cu certitudine că a fost primul concurs de acest gen: înscrieri online, pachet de înscriere cu număr plastificat, traseu off-road cu iarbă și pământ, cronometrare prin soft propriu pentru fiecare participant, tombolă, alimentare / hidratare la sosire și premii pentru primele 3 locuri la fiecare categorie. Deși marea majoritate a concurenților au fost din județul Alba, am avut câteva prezențe și din județele limitrofe: Bihor, Cluj, Timiș și Sibiu.

2

Acum, la rece, totul pare simplu și, cumva, natural. Însă nu a fost. Am avut mari emoții, fiind la prima experiență de acest gen. Ideea unui concurs dedicat copiilor a încolțit la sfârșitul anului trecut, imediat după ce Bicheru Cycling a trecut de la grup de bicicliști la club sportiv. Am ales locația din două motive principale: în primul rând noi avem sediul social în Șeușa (sat care aparține de Ciugud) și Ciugudul este prima comună din România care are o pistă de biciclete.

De ce un concurs MTB pentru copii? Voi răspunde simplu: vrem să încurajăm copiii să petreacă mai mult timp în aer liber, în natură. Copiii trebuie îndrumați spre natură și spre sport și consider că fiecare dintre noi îi poate influența, în mod pozitiv.

03

Totul a fost posibil prin semnarea unor parteneriate, colaborări și sponsorizări. Sunt cuvinte pe care orice organizator de evenimente, oricât de mici sau mari ar fi aceste evenimente, le cunoaște. În urmă cu vreo câteva luni poate nu credeam nici eu că totul se va materializa cum mi-am propus. Însă ideile expuse de noi au prins contur și am găsit susținere.

În primul rând mulțumesc partenerului nostru principal în organizarea evenimentului – Primăria Comunei Ciugud – și, în mod special, domnului primar Gheorghe Damian. Am pornit de la o idee și ideea aceasta a fost materializată printr-un parteneriat, primul semnat de către Asociația Bicheru Cycling. Au avut încredere în noi și sperăm că nu am dezamăgit. Un alt partener de încredere în organizarea evenimentului este Direcția Județeană de Sport și Tineret Alba. Prin implicarea lor au dovedit că susțin promovarea sportului pe două roți în rândul copiilor. Ca și ramură sportivă, ciclismul montan în România este departe de ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Consider că nu poți ajunge niciodată la un anumit nivel fără să-i încurajezi pe cei mici să practice sport.

Pe parcurs ni s-au alăturat firme din județ: Cora Trade Center, Alpin 57 Lux, Alba Sport Vision, Dacia Market. Au contribuit la buna desfășurare a evenimentului cu produse oferite în pachetele de înscriere și premiere sau în zona de hidratare / alimentare. Ping și Pong au asigurat toate cele necesare bunei dispoziții și cred că fiecare copil a apreciat faptul că diploma de participare i-a fost înmânată de către Mickey Mouse sau Hello Kitty.

Alături de aceștia avem susținere în decursul acestui an din partea sponsorilor clubului nostru: Elis Pavaje, Tobimar, Dacia Market și Stromtech. Colaboratorii noștri de la Metropolis Sibiu (echipamente personalizate ciclism) ne fac să arătăm ca o echipă. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat. Indiferent de natura ajutorului primit. Alba24.ro este partener media Bicheru Cycling, încă de la apariția noastră ca și grup de bicicliști. Au promovat activitatea noastră sportivă de-a lungul timpului și țin să le mulțumesc pentru asta.

Consider însă că cel mai important este că am avut susținerea oamenilor. Cred și sper că oamenii fac lucrurile să devină posibile. Și mai cred că oamenii își doresc să vadă copii fericiți. Unii părinți vrem copii sportivi, alții ne dorim să fie cei mai buni la învățătură. Unii ne dorim să câștige concursuri, alții vrem coronițe și olimpiade. Toți părinții ne dorim copii sănătoși și fericiți. Cam asta vrem, în primul rând, pentru copiii noștri. Sănătate nu pot oferi, indiferent ce aș face … visez frumos, însă mă trezesc zilnic la cruda realitate. Fericire însă cred că pot oferi uneori. Și zâmbetele copiilor ne fac să mergem înainte. Și, atunci când ne este mai greu, ne uităm la o poză în care ne vedem copilul fericit. Uităm, pe moment, de toate celelalte probleme și ne rămâne doar această imagine în minte. Cu copilul zâmbind. A fost un scurt paragraf pe care prietenii sigur îl vor înțelege.

Mulțumesc oamenilor care ne-au fost alături în efortul nostru comun de a oferi zâmbete. Și puțină bucurie copiilor. Nu voi povesti ce s-a întâmplat la concurs … cei care au fost prezenți știu cum a fost. Noi doar am încercat să facem lucrurile cât am știut și cât am putut de bine. Poate am greșit pe alocuri, perfecțiune nu există și nici nu tindem spre așa ceva. Dacă am dat rateuri așteptăm sugestii pentru a progresa. Dacă am reușit, cât de cât, vă așteptăm la următoarele noastre evenimente.

Voi enumera câteva lucruri care poate nu s-au văzut. “Din culise”.

TRASEUL de concurs a fost stabilit încă din 15aprilie și definitivat împreună cu ceilalți bicheri în 16mai. Cei care au fost cu noi în tura de recunoaștere din 30mai au observat, probabil, la data evenimentului unele diferențe. Cu ajutorul utilajelor am cosit iarba în toate zonele (traseu, parcare, înscrieri, scenă, alimentare / hidratare public, alimentare / hidratare participanți). Joi, imediat după ploaie, am putut nivela prin cilindrare traseul Iepurașilor. În zona de Sosire, s-a amenajat doar jumătatea din dreapta, în partea stângă păstrând o zonă cu hopuri pentru cei mai experimentați participanți (categoria 12-14ani). Tot joi s-a realizat traversarea șanțului de la înscrieri la traseu. Vineri am montat stâlpii porții de Start/Sosire, cu ajutorul unei foreze. Tot în preziua concursului s-au montat corturile și scena. În toate aceste lucrări de amenajare am avut susținerea totală a partenerului nostru principal. Și astfel o zonă de păscut a devenit ciclabilă și pentru cei mai mici participanți.

04

Necesitatea CRONOMETRĂRII am decis-o cu circa 2-3 săptămâni înainte de concurs. Poate nu ar fi fost nevoie, însă ne-am dorit să le rămână copiilor în minte, pe lângă locul ocupat în concurs, și timpul în care au reușit parcurgerea traseului. Comparativ cu ceilalți competitori. Decalajul Startului cu circa 20-25 de minute s-a datorat înghesuielii din zona de înscrieri. Deși am anunțat pe toate căile posibile de ce ai nevoie pentru înscriere au venit foarte mulți participanți în jurul orei 9:30. Am decis să continuăm înscrierile și după ora 10:00 pentru a oferi copiilor șansa de a pedala. Zic doar că domnul Bereczki (Oradea) a reușit să ajungă în timp util fără probleme, însă unii albaiulieni nu au reușit să treacă Mureșul decât în jurul orei 11:00. Nu mulți, desigur, dar suficienți. Ca și program, am recuperat pe parcurs, astfel încât premierea și tombola s-au desfășurat înainte de ora anunțată oficial. SOFTUL de cronometrare este unul propriu, produsul colegului nostru Cristi Faur. A fost testat înainte cu o săptămână și credem că a făcut față cu succes. Chipuri RFID la un concurs de copii consider că era cam mult. Sau … eu știu ?! Poate la ediția următoare …

05

VOLUNTARII implicați în ziua evenimentului, cărora nu le știu numărul exact, sunt din familia Bicheru Cycling, membri sau prieteni. Cam toți bicicliști. I-ați văzut cu tricouri personalizate și pot spune că fiecare deține o bicicletă. În concluzie, de aici respectul lor pentru micii bicicliști. Câte un mulțumesc. Cam tot ce înseamnă imaginea acestui concurs (pornind de la logo și site, până la stickere, tricouri și bannere) este munca directorului nostru, cel care a refuzat postul de secretar, CLAUDIU CRIȘAN. Respect!

Cred că multe-ar fi de spus. Însă, ceea ce ne-am dorit cel mai mult a fost să vedem copii fericiți. Au fost mulți copii fericiți. Am văzut și lacrimi … am văzut și zâmbete. Eduard a fost printre cei mai fericiți. La prima extragere … 394 – nu mai era prezent la eveniment. Rebeca, fiica prietenului nostru Robert (Alba Sport Vision) continuă extragerea … și 138. Emoționat, băiețelul de 7 ani urcă pe scenă și se manifestă, fără rezerve, la vederea premiului.

06

Cam asta ne-am dorit …

Felicitările noastre tuturor participanților!

Fiți sănătoși și fericiți!

*** Imaginile sunt mai importante decât cuvintele. Toate pozele și filmările pot fi văzute aici