Duminică – 23 august, la Sibiu s-a desfășurat ultima etapă a Triadei MTB 2015.

“Geiger MTB Challenge” se află la cea de-a 8-a ediție și rămâne unul din cele mai importante și apreciate evenimente de gen din România. Dificultatea competițiilor organizate de C.S. PRO CYCLING este recunoscută, astfel că la traseul lung se aliniază la start unii dintre cei mai buni cicliști.

În acest an au fost propuse 3 trasee, de diverse lungimi și grade de dificultate:

Traseu A: Lung – 93 km – cu o diferență de nivel de 3.500 m
Traseu B: Scurt – 50 km – cu o diferență de nivel de 1.350 m
Traseu C: Începători – 23 km – cu o diferență de nivel de 300 m

Ionuț este colegul nostru cel mai experimentat (alți bicheri îl pot provoca … dacă vor), este campionul nostru 🙂 A evoluat mult … foarte mult chiar, de când l-am cunoscut. Să fie vreo 2 ani de atunci … S-a antrenat intens, constant și rezultatele au început să apară. După ce a concurat mult timp la diverse competiții pe traseele scurte ale acestora, anul acesta s-a produs o schimbare. A trecut la trasee lungi, de anduranță … “pentru cei puternici”.

Anul trecut a concurat la Geiger la traseul scurt … anul acesta a vrut mai mult. S-a înscris la traseul lung și ne-am bucurat să aflăm la telefon, în timp ce eram în tură, rezultatul extraordinar pe care l-a obținut. Meritul este al lui … și îi aparține în totalitate. Bucuria lui, exprimată sincer la telefon, este însă și a noastră. Și ne bucurăm alături de el la fiecare concurs pe care reușește să-l termine cu bine.

Cioica Ioan Ștefan – timp 06h:17m:36s (locul 5/18 la categorie M19-29 și locul 21/49 la general)

Cam așa a fost …

Maraton Geiger Sibiu tura lungă – cel mai greu maraton la ora actuala care se organizează în România. Un traseu de 93 de km cu diferență de nivel 3500 m.
Ce să zic, după tot ce am citit despre acest traseu pe multe forumuri m-am cam speriat, toți ziceau că e horor și groaznic de greu. Părerea la care am rămas eu e aceea că e greu … DA, e greu dar e frumos. E cel mai frumos traseu de MTB pe care l-am parcurs în cadrul unei competiții.
Dimineața la START am avut emoții mari pentru că nu știam la ce să mă aștept, cum va decurge, cât de tare să trag?

Până la acest traseu cel mai greu ca și diferență de nivel cumulată și lungime a fost Cozia – 61 km cu 1700 de m – după care știu că am fost rupt la final. Așa că am luat startul și mi-am propus să îmi mențin ritmul meu, să nu forțez, pentru că nu știu cât rezist dacă merg în ritm forțat, așa că am mers cu un puls intre 150 si 160bpm, mai mic decât merg de obicei la alte concursuri. Am pornit bine, am intrat bine pe traseu și am început ușor să bobinez, am văzut că în față am oameni pe care nu îi aveam de obicei, dar am știut că am timp … mai am 80 de km si 3500 de m.

Ajuns pe Măgura m-am minunat cât de ușor a fost și cât de rapid am ajuns față de anul trecut, când am participat la tura scurtă. Nu simțeam nicio durere în picioare, pulsul era okay, mă simțeam bine , știam că mai am încă de 2 ori atât. Este timp!
Pe coborârea de pe Măgura (o coborâre lungă cu panta medie de 25 %) rămâi fără frane … am dat și eu o căzătură, am pierdut ceva timp, am umflat roata față care era cam moale … m-am descurajat un pic cu partea de coborâre așa că am lasat-o mai moale până ce am ajuns în Valea Sadului, parcurgând o parte din traseu cu 2 băieți de la HPM.
A urmat de pe valea Sadului a 2-a urcare, despre care am auzit că e monstru, urci 20 de km până la Releul din varful pârtiei de la Păltiniș. Am luat-o ușor, în ritmul meu; am văzut că cei cu care am rulat până acolo au rămas în urmă, am continuat singur o mare parte și am început să ajung din urmă alți concurenți și chiar să îi depășesc până la finalul urcării. Am câștigat multe poziții până la releu, în ritmul meu.

Ajuns la releu, coborârea o știam: rockgarden-urile, toate singletrail-urile tehnice. Le-am mai facut odată în vară. Erau solicitante pentru mâini, grele, dar aveai o plăcere când vedeai că ai trecut cu bine. Partea nasoală e că mi s-a defectat maneta frână spate – când aveam frână, când nu aveam … cam nasol pe atâta coborâre cu o singura frână bună. Am pierdut mult timp pe coborâri … Dar am ajuns cu bine la Prislop și știam că greul a trecut și sunt întreg … și eu și bicicleta. Mai urmau două urcări scurte după care “blană” spre zona de finish.
Înainte de ultima urcare pe șosea, una destul de scurtă dar după atâta urcat … dar picioarele mă ascultau foarte bine, încă mai puteau duce. Am intrat în forță pe ea și am mai câștigat o poziție, l-am lăsat în urmă cu vreo 200 de m până în vârf pe ocupantul locului 6 la categorie, care m-a întrecut pe coborâre nu cu mult timp în urmă. După aceea au urmat 10 km de singletrail în coborâre prin pădurea Dumbravei, pe unde am mers ca un bezmetic până la final.

Am ajuns cu zâmbetul pe buze că am reușit să termin cel mai greu traseu de MTB din România și am aflat că ocup poziția 5, la 12 minute de primul la categorie. Am rămas surprins de cât de bine am mers și asta mi-a dat un boost de motivație pentru a continua să mă antrenez. Având în vedere că multe din concursurile la care am participat m-au cam lăsat rece, din diverse motive.

În concluzie, dacă ești antrenat și te simți în stare mental … merita făcut, parcurs chiar și într-o zi traseul, înveți multe și ai parte de panorame adevărate … 🙂
Eu anul trecut, în februarie, aveam 98 kg și abia redescopeream pedalatul după o pauză de aproape 4 ani în care nu am mai făcut niciun sport, fiind la facultate. Mulțumesc Bicheru Cycling pentru asta.
Felicitări organizatorilor pentru marcajul traseului (care a fost perfect), precum și pentru organizarea foarte bună a concursului. Sper să reușească să mențină Triada MTB în continuare mulți ani!
Mulțumesc Squeezy pentru produsele de calitate care au alimentat motorul.

*** FELICITĂRI, IONUȚ !

*** Rezultate și poze preluate de la organizatori. Mulțumiri celor implicați în organizarea evenimentului!