În extrasezon … PLIMBĂRELI

În extrasezon … PLIMBĂRELI

Am intrat într-un nou an calendaristic. Au trecut și Sărbătorile, s-a terminat cu cozile din magazine, agitația de pe străzi, nebunia cadourilor. Deși pe site am intrat în vacanță din octombrie, asta nu înseamnă că nu “ne-am mișcat” puțin. Am planificat mare parte din activitățile anului 2016: -ture de cicloturism, mountainbike și trekking, -concursuri de ciclism, -alte evenimente dedicate mișcării, în general, și ciclismului, în special.
Vom continua promovarea ciclismului, în special, prin toate beneficiile ce le aduce, oricui și la orice vârstă.

Împreună cu câțiva prieteni bicheri (Traian, Maria, Sorin și Andrei) am reușit să organizăm câteva PLIMBĂRELI în această perioadă. Eu le zic plimbăreli; în fapt, sunt ture de trekking / hiking (sau drumeții, cum le ziceam când eram în Clubul Micilor Naturaliști, un fel de cercetași ai anilor ’80). Am ales trasee cu nivel de dificultate redus, poate spre mediu în puține porțiuni. Trasee ce pot fi abordate și de drumeți mai puțin experimentați, echipați corespunzător. Echipament corespunzător cred că știe fiecare ce înseamnă … și dacă nu știe, după o ploaie torențială sau o dârdâială la -15C sigur va învăța.

Prima tură a avut loc în 1 noiembrie, în Munții Cindrel, pe traseul Păltiniș – vf.Bătrâna (1911m). Pe o vreme excelentă, cei 25 de plimbăreți ne-am putut bucura de o zi de toamnă superbă. Din parcarea de la telescaun am urcat pe forestier către Cantonul Muncel până la intrarea pe marcaj turistic cruce roșie. Am continuat prin pădure pe poteci turistice marcate până pe Bătrâna, la întoarcere urmând cărări nemarcate. Am luat masa la Hohe Rinne Păltiniș Hotel (vechiul hotel, modernizat), unde “ne-am bucurat” de prețurile occidentale practicate.
cindrel

Pentru a doua tură am ales Munții Făgăraș (15 noiembrie). Ceața deasă ne-a împiedicat însă să parcurgem traseul de creastă planificat. Astfel că am făcut, pe marcaj turistic, traseul Bâlea Cascadă – cabana Bâlea Lac, pe un vânt rece care prevestea venirea iernii. Am avut 2 anotimpuri: toamnă, nu foarte frig și vânt pe urcare / iarnă, cu ceață, îngheț, chiciură și vânt rece pe coborâre. În decurs de maxim o oră, cât am stat la cabană să bem un ceai, s-a schimbat vremea, plafonul a coborât și totul a devenit gheață.
fagaras

6 decembrie – Cheile Siloșului și Cheile Plaiului (Munții Trascăului). Județul Alba, fără a avea vârfuri semețe, se deosebește de alte județe prin fenomene carstice de o frumusețe aparte. Și prin chei, multe chei. Am ales să parcurgem 2 astfel de trasee, din Masivul Bedeleu, legate într-un singur circuit. Am integrat în circuit și Cetatea Trascăului.
chei

28 decembrie – Detunatele (Munții Metaliferi). Cum la o tură de mountainbike doar am trecut prin Bucium, am ales ziua dintre Crăciun și Anul Nou cea mai potrivită pentru o plimbare prin zonă. A fost ultimul weekend cu temperaturi pozitive, încât am putut savura din plin ascensiunea pe Detunata Goală (1048m) și pe Detunata Flocoasă (1265m). 32 de plimbăreți, dintre care 7 copii fericiți de o călduroasă zi de decembrie.
detunate

1 ianuarie – vf.Fetița (Munții Șureanu). Prima zi din an am ales să o petrecem pe trasee montane. Frig, foarte frig, soare, zăpadă, multă zăpadă. Brazi, priveliști superbe (Pătru, Aușel, Șureanu, Cârpa, Munții Parâng, Lacul Oașa). La -16C am parcurs un traseu ușor, cu gândul la niște rachete de zăpadă (bune-ar fi fost) sau schi de tură (cei care se pricep). Soarele din golul alpin a meritat frigul îndurat pe urcare. Iar Irina, mezina grupului, a savurat cel mai mult, probabil, bucuria coborârii prin zăpadă afânată de 40cm.
sureanu

*** Mai multe poze pot fi văzute cu un click aici
*** Mulțumiri pentru poze celor implicați

Fiți sănătoși și fericiți!

Echipa Bicheru Cycling

Drumeții