Fecioreasca de noiembrie

Ture MTB

A trecut și Revelionul Bicherilor, însă vremea încă mai ține cu bicicliștii. Așa încât, pe sfârșit de sezon, fiecare mai are unele planuri și dorințe. Pe unde mai putem pedala? Ce a mai rămas neparcurs?

Cum nu am parcurs niciodată o creastă chiar din apropierea orașului nostru, vreo câțiva am hotărât să rămânem în zonă, să lăsăm mașinile în garaje și să facem o tură clasică, plecând pe bicicletă de-acasă.

În proiectarea turei am folosit harta acăsenilor (le mulțumim lui Cristi și Vlad), am mai deviat noi pe traseu, c-așa suntem, dar a fost frumos. CHIAR FAIN TARE.

Am urcat pe Valea Ampoiței și-am parcurs creasta pe soare, am avut timp de povești ca-ntre bicheri (de data asta fiind fără fete), i-am cunoscut pe nea Gligor și pe tanti Livia, oameni simpli, dornici de a schimba o vorbă pe munte. În privința traseului, îl recomandăm a fi parcurs, toamna mai ales. Singurul impediment ar putea fi măceșii – așa încât ai grijă la spini!
Continue reading

Revelionul Bicherilor 2014

Ture MTB

Știam că va fi frig, însă trebuia musai să facem și tura asta. Doar am făcut rezervare de pe la începutul lunii. Așa că ne-am echipat corespunzător prognozei meteo și-am pedalat pe un traseu asemănător celui de anul trecut. Diferența a fost temperatura – vreo 15 celsius mai puțin, și-am tot sperat la o rază de soare, dar nu și-a făcut făcut simțită prezența. Și am avut și ceva noroaie suplimentar, așa să știm de ce am venit.

Dar a A MERITAT!!! Față de celelalte ture din 2014 am avut și After-Bike Party, cu energizare, hidratare și gazde primitoare. Doar că energizarea a fost, doar de data asta, cu virșli, zamă și sarmale, iar hidratarea cu vin, țuică și afinată. Cu tot tacâmu’.

Și-am încheiat oficial sezonul, am povestit despre ture și concursuri, evenimente trecute și planuri viitoare. Va mai fi timp și de pedalat, nu s-a încheiat anul “pe bune”, acum a fost doar așa “oficial”.

Bicheru Cycling mulțumește celor care ne-au susținut inițiativele și MULȚUMIM, în primul rând gazdei noastre de azi: CASA DIVES.

Cheile Turzii

Ture MTB

La invitația prietenilor Turdeni – Marin și Eugen, ne-am adunat, împreună cu Aiudenii și Clujenii, peste 40 de cicliști la tura în Cheile Turzii. Ne-am bucurat de-o vreme excelentă și am încercat să surprindem atmosfera plăcută. Puteam să organizăm și un concurs, având în vedere numărul impresionant de participanți, fiind cea mai “aglomerată” tură de până acum.
Continue reading

Creasta Cindrelului

Ture MTB

Tura pe scurt: Păltiniș – Creasta Cindrelului – Cabana Oașa – Alba Iulia.

Am plecat de la OMV 14 bicicliști, având ca obiectiv declarat parcurgerea integrală a Crestei Cindrelului, coborârea la Cabana Oașa și continuarea pe asfalt până în Alba Iulia. Am beneficiat de sprijinul soțiilor/prietenilor ce ne-au asigurat transport auto până în Păltiniș. Vremea a fost prielnică biciclitului, cu vânt destul de puternic însă în zonele deschise.

Trebuie parcurs traseul (marcaj – bandă roșie), peisajele deosebite făcând să merite efortul depus. În caz că te încumeți, vei vedea Vf. Bătrâna (1911m), Vf. Rozdești (1954m), Vf. Cindrel (2244m), Vf. Frumoasa (2168m), Vf. Șerbota Mare (2007m), Vf. Oașa Mare (1731m), cireașa de pe tort fiind lacurile glaciare Iezerul Mare și Iezerul Mic.

Recomand modificarea traseului de coborâre la Oașa, căderile de brazi și poteca necurățată făcând imposibil ciclismul în această porțiune.
Continue reading

Coasta Porumbelului

Ture MTB

În echipă de 12 bicheri ne-am îmbarcat în mașini la OMV cu destinația Coasta Porumbelului. Deși am parcurs tura aceasta şi anul trecut, am redeschis traseele din Cindrel cu ruta asta, unii fiind aici pentru prima dată. Încântarea a fost maximă și consider că orice pasionat de MTB ar trebui să parcurgă traseul acesta, fiind una din preferatele noastre.
Continue reading