Pentatlon în Apuseni

Pentatlon în Apuseni

Cicloturism Ture MTB

„Unde suntem?” întreb eu.
„Nu știu, dar e frumos!” îmi răspunde Sorin, cel care a propus această tură.

Și într-adevăr frumoase locurile care ne-au fost scoase în cale! Drumurile din acest sfârșit de săptămână ne-au dus sus, la munte, în Casa de Piatră. Cătunul acesta cu vreo 20 de familii stă pitit între brazii din Apuseni. Am ajuns acolo din Gârda de Sus, unde am lăsat mașinile și a urmat „pentatlonul”. Spun așa pentru că a fost o tură mult mai complexă decât plimbările obișnuite Bicheru. Am avut probă de biking, trekking, caving și, desigur, „push-biking”. Dar să le luăm pe rând.

Biking

Am urcat din Gârda de Sus spre Casa de Piatră pe un drum asfaltat, care după vreo 7 km s-a transformat în macadam prăfuit, de am început să simțim cu adevărat că suntem la munte. Se anunțau vreo 35 km de pedalat, cu aproape 1200 m diferență de nivel.

Trekking

Prima oprire a fost la Izbucul Tăuzului. Dacă ești atent, nu ai cum să ratezi indicatorul roșu care te îndrumă să cobori în vale, spre avenul inundat despre care se spune că are peste 90 de metri. Și nici nu ar trebui ratat, pentru că e o apă de un albastru-turcoaz nebănuit de frumos. Iar plimbarea până acolo: o potecă îngustă care te plimbă prin pădure, apoi te trece apa pe puntea de lemn, ca să te întoarcă apoi pe malul de unde poți vedea cum stânca se reflectă în apă. Pentru cei pasionați de entertainment, e locul unde Bear Grylls și-a filmat o parte dintre aventurile lui prin România.

hdr

hdr

A doua parte a secțiunii de trekking a fost urcarea din Casa de Piatră la Ghețarul Vârtop. Am lăsat bicicletele la pensiunea din drum. Aici găsești de toate: de la suveniruri cu Apusenii, la bere rece, înghețată sau sirop de brad cu apă de izvor (cei mai buni 2 lei cheltuiți pe ziua respectivă!). Din drumul forestier se face o potecă la deal, prin pădure, cu pantă destul de abruptă.  Vreo 40 de minute scrie pe indicator că ar fi plimbarea până la intrarea în peșteră, însă noi ne-am luat cu povești și n-am simțit când a trecut timpul.

JpegJpeg

Caving

Iată acum un ingredient nou în turele Bicheru: peștereala. S-a ales Ghețarul de la Vârtop pentru că niciunul dintre noi nu l-a văzut (sau nu-și mai amintea să-l fi văzut). Sorin a sunat înainte pentru programare. Deși după 15 iunie sunt șanse mari să găsești ghidul acolo, e mai sigur să dai un telefon să nu urci până acolo degeaba. Cu tot cu familia Marin din Turda, eram 16 persoane. Asta desigur, am aflat la intrarea în peșteră, când ni s-a cerut să ne trecem cu toții numele într-un tabel de „declarații pe proprie răspundere”. Dar nu asta ne-a surprins, ci faptul că în vârful muntelui, ghidul a scos din rucsac o casă de marcat mobilă cu care ne-a dat bonul pentru bilete (10 lei/ persoană). Eh, să vină ANAF-ul acolo să vadă cine-i cinstit față de stat!

02

Ne-am echipat cu toate hainele pe care le aveam în rucsac și am pus frontalele pe cap. Turul peșterii durează vreo 30 de minute. Intri prin Sala Ghețarului,  unde te întâmpină o coloană înaltă de gheață (de unde și numele peșterii), iar de acolo urci niște scări spre Sala Domului, numită astfel grație podelei pline de stalactite și a pereților frumoși decorați cu perdele de calcar. Pe un culoar strâmt ajungem în Sala Minunilor pentru a urca apoi spre sala cea mai impresionantă, „Sala Mare”. Acolo admirăm formațiunile, mai ales coloana de 6 metri care tronează în fața noastră. În peșteră sunt vreo 4 grade Celsius, iar podeaua e alunecoasă. Unii dintre noi sunt cu SPD-urile, iar pașii lor se aud ca niște tocuri pe un coridor. Nu ne abținem să nu facem glume. Aflăm că aici s-ar fi găsit primele urme de om din lume, care nu avea semnalmente prea impunătoare. Desigur, urmează alte glume interne pe care, de dragul PR-ului, nu le vom transpune aici.

Coborâm de la Ghețarul Vârtop și trecem pe lângă Coiba Mică. Peștera este inundată și nu se poate vizita fără echipament. În schimb, la Coiba Mare, avem două exploratoare care coboară pe galeriile peșterii, în timp ce restul grupului se mulțumește cu portalul de la intrare și se grăbește spre pauza de masă din Casa de Piatră.

Jpeg

Push Bike

Conform motto-ului neoficial Bicheru Cycling: „orice coborâre începe cu o urcare”. Ah, dar ce urcare a mai fost asta! Pe bolovani, pe ogașe și prin praf. Sub soare arzător și cu puțină apă rămasă, cei aproape 3 kilometri de push bike au fost cea mai provocatoare parte a excursiei. Dar, cu toată osteneala, când am ajuns în Poiana Călineasa am uitat de tot și ne-am întins sub un brad stufos. De acolo, Luci a fost primul care s-a ridicat, în epica confruntare „om vs vițică”. O altă scenă demnă de documentar, pe care însă umilele noastre cuvinte nu o vor putea descrie la adevărata valoare.

Jpeg

Masa

A cincea probă a pentatlonului a fost cea numită tradițional „potolirea pântecelui”. De la Poiana Călineasa am coborât la o mânăstire unde era o mare sărbătoare. Acolo am dat de primele resurse de apă, bere și alte de-ale gurii.

Am coborât apoi pe la Ghețarul Scărișoara, unde primii au prins plăcintă cu urdă și mărar, iar cei din urmă au primit pepene roșu de la Marin, care îl lăsaseră de dimineață la pensiune, în frigider. Regruparea de pe urmă a fost la o pensiune cu „autoservire” de pe traseu, unde le-am epuizat gazdelor toate stocurile.

06

Am ajuns în Alba Iulia aproape de lăsarea întunericului. Toți eram de acord că nu a fost cea mai ușoară tură, dar a fost pe departe una dintre cele mai frumoase!

*** Vezi tura pe bikemap.net

Unde se antrenează bicherii

Unde se antrenează bicherii

Ture MTB

Dacă te plimbi prin Alba Iulia și, în mijlocul săptămânii, îți iese în cale un ciclist cu cască și echipament complet, e foarte posibil să fie unul dintre noi: bicher! Îl recunoști după cum arată: dacă are haine mulate, jambiere de compresie și șaua ridicată, e cel mai probabil pregătit să exploreze potecile Mamutului cu a sa bicicletă MTB. Dacă în schimb pantalonii și bluza îi sunt largi, iar casca e una full face, probabil este tot bicher, însă de la divizia „Downhill”.

Bicherii sunt o specie care nu prea sunt atrași de statul în casă. Așadar evadează. Iar Alba Iulia, orașul lor, le permite să facă ture chiar și într-o zi lucrătoare. Pentru că la doar un kilometru de centru, se deschid nebănuite poteci prin pădure. Sunteți puțini invidioși, recunoașteți!

Dar avem o veste bună: bicherii sunt oameni prietenoși! Așadar dacă ești din Alba Iulia sau ai drum prin oraș, ne-am bucura să ne însoțești la o tură de antrenament.

 

La Cărări

La Cărări

Ture MTB
Nici măcar în duminicile de vot nu a văzut Strungariul atâta vâlvă ca atunci când bicherii au ajuns acolo. Dube, mașini, biciclete, bicicliști: mobilizare maximă pentru a pleca în tură. Eram peste 20, cu copii și cu cățel cu tot!

DSC_0158

Unii au venit pentru traseu, alții pentru pozele pe care urma să le facă președintele Cristi, alții pentru că erau siguri că nu va fi o tură „rupere”, având în vedere că Ștefi (8 ani) era una dintre participante. Un lucru era însă comun pentru toți: cu așa vreme bună, nu avea nimeni chef de stat în casă.

Traseul pornește din Strungari, cu urcare pe Valea Recii, până la troiță. O urcare decentă, de vreo 15 km, care a fost împărțită în porțiuni mici cu pauze lungi, cum îi șade bine unei ture de început de sezon. Desigur, cine a vrut să își testeze limitele, a făcut-o pe o pantă abruptă de pe marginea drumului. Pe cât de imposibil de urcat, pe atât era de inutilă încercarea de a ajunge în vârf. Câștigătorul ar fi primit o scutire pe 3 ani de la plata cotizației, însă nimeni nu a ajuns la această performanță.
DSC_0205
Coborârea a fost pe la Pleși, pe un drum care mai mult cobora decât urca. Peisaje frumoase, care îmi aminteau de copilăria petrecută în acele locuri.
DSC_0392
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această tură:
Viața de sat. O ciurdă de vaci aici, niște oi lățoase într-o curte mai încolo. Un măgar care se uita la noi plictisit și niște câini care erau prea comozi să ne mai latre. Un bătrân stătea în pragul casei, ca în zi de duminică. Căpițele de fân și pomii înfloriți erau semn că sunt oameni gospodari în zonă. Timpul aici, așa cum scria Preda, era răbdător cu oamenii. 
DSC_0384
 
Ce nu mi-a plăcut la această tură:
Gunoaiele. În ultima tură, Buri a spus o vorbă mare „Nu mai încercați să salvați natura. Natura știe să se salveze singură. Încercați să salvați oamenii, că ei sunt tot mai bătuți în cap”. Pe cât erau de frumoase peisajele, pe atât erau de dizgrațioase gropile de gunoi făcute ad-hoc în pădure. Mi-a fost greu să accept cât de puțină educație au cei care aruncă saci întregi de peturi și plastice în mijlocul pădurii. Iar asta în timp ce, pe celălalt deal, se vedeau rănile defrișărilor masive. Amar și trist!
Traseul turei poate fi găsit aici.
Iar, acum, la final, câteva poze cu care Cristi  ne-a bucurat și de această dată:
DSC_0231
DSC_0270
DSC_0274
DSC_0276
DSC_0382
DSC_0390
DSC_0396
Tură MTB pe Godeanu

Tură MTB pe Godeanu

Ture MTB

Când am auzit că vom pedala în zona Parcului Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina, urmând să ajungem pe vf.Godeanu (1656m), mi-am zis că nu am cum să ratez aşa o tură faină. Nu m-a intimidat nici lungimea de aproximativ 90km, dar nici diferenţa de nivel cumulată de 2600m.

poza.01
traseul de 90km

Practic, am urmat, în mare parte, traseul turistic bandă albastră: Costeşti – Cetatea Blidaru – Leurdana – Tîrsa – Poiana Omului – Vf. Rudii – Culmea Meleia – Vf. Tîmpu – Şaua Steaua Mare – Vf. Godeanu. Ce e drept, Şureanu oferă o suprafaţă foarte întinsă şi frumoasă de pedalat şi ar merita să îţi petreci măcar o săptămână în explorarea lui. Traseul ne-a fost propus de Traian împreună cu băieţii ciclişti din Hunedoara. Ei nu au mai ajuns pe vârful Godeanu, în schimb un grup mic, încăpăţânat, am reuşit să facem tura completă.

Dar povestea mea e ceva mai lungă de atât…

Am început încălzirea pe asfalt, pe urcarea spre Ocolișu Mic … încălzire din toate punctele de vedere, era deja foarte cald de la start, însă, după regruparea cu colegii din Hunedoara, am ajuns destul de repede în zona peşterii Cioclovina şi ne-am bucurat de o cățărare ceva mai răcoroasă, prin pădure.

poza.02
asfalt
poza.03
bucurie… încă…
poza.04
urcările încep să fie tot mai incitante :)

La ieşirea din dumbrava cu mesteceni ne-am bucurat de un platou verde și liniştit de unde am avut ca supriză o privelişte minunată:

poza.05
prima poiană
poza.06
liniște

Urmează o pădure mirifică de fag, ne bucurăm că aici nu au ajuns încă tăietorii de lemne. Din păcate, mai sus, spre vârful Godeanu, nu se mai poate spune acelaşi lucru, versanţii fiind brăzdaţi de drumuri de taf si de exploatări forestiere.

poza.07
pădurea “suspendată”

Traseul ne duce printr-o înlănţuire ameţitoare de poieni si păduri care mai de care mai frumoase, astfel că am avut parte de un profil zimţat de-a dreptul. Când te bucurai de o coborâre mai mult, te şi trezeai brusc forţând la deal. Push bike-ul n-a lipsit, la unii mai mult, la alţii mai puţin. La fiecare urcare era bine să admiri peisajul şi să uiţi că e greu, doar nu eram la concurs! Ne-am întâlnit cu o herghelie de cai superbi, i-am putut admira galopând în toată splendoarea lor. În acel moment, căluțul meu artificial s-a făcut mic și umil… Tot aici am găsit un izvor și un loc perfect de odihnă.

poza.08
libertate

poza.09

poza.10
viața în roz :)

Probleme tehnice apar la niște biciclete și astfel suntem nevoiți să ne oprim pentru ceva mai mult timp, lucru ce face ca atingerea vârfului să fie pusă cu semnul întrebării. Eu îmi doream să fac traseul complet, dar în acest moment nimic nu mai era sigur, iar dinspre golul alpin ne ameninţau fulgerele şi tunetele. Iată că pornim într-un final, ieşim din nou într-o poiană largă de unde vârful părea că se depărtează, în loc să se apropie. Creasta e lungă de fapt şi desenează un arc, iar mulţi dintre noi se gândesc serios deja la vreo scurtătură ce i-ar putea duce mai repede la destinaţie.

poza.11
încă mai avem mult de mers…
poza.12
vârful e ascuns de copac… și totusi e acolo… și e departe

Pentru mine destinaţia era vârful si atingerea golului alpin, doar pentru asta venisem, nu?! După încă un timp considerabil de mers, nici nu îmi dau seama cât, trupa s-a destrămat bine de tot şi am ajuns într-un punct în care cei care eram în faţă am decis să continuăm.

poza.13
se sparge trupa
poza.14
am mai ramas doar 8 și mai avem de urcat încă… tună, fulgeră, dar nu ne lăsăm

Furtuna părea că se îndepărtează, iar după calculele noastre aveam timp destul să finalizăm până apunea soarele. Ne-am gândit că ne ajung din urmă “creatorii” traseului, noi neştiind exact ruta completă. Înţelesesem doar că după ce ajungem sus, în golul alpin, vom găsi apă, ceea ce s-a şi întâmplat, ne cam săturasem de Fata Morgana, ce e drept. Furtuna ne-a mai ameninţat o dată cu fulgere şi tunete, dar apoi s-a stins … iar când am ajuns în golul alpin era o atmosferă caldă, ce prevestea apusul, iar vacile şi oile păşteau în linişte. Ciobanul ne-a îndrumat spre izvor şi ne-a ajutat să ne facem o idee mai clară despre drumul pe care îl mai aveam de parcurs. Urma să ne amintim pe drumul de întoarcere pe care eram aproape siguri că l-am ales corect, că era întradevăr “drumul pe care merg oile”. Dintr-o dată, oboseala nu mai era un impediment, de fapt intrasem toţi pe pilot automat, iar apa ne dăduse suficientă energie pentru a continua cu bucurie – cel puţin eu am fost fascinată de platourile de sus şi simţeam mulţumire că văd în sfârşit ce e “dincolo”.

poza.15
fericiți că am gasit apă!
poza.16
mulțumim ciobanului care ne-a îndrumat. salvarea noastră :)

Am ajuns şi pe vârf, am încercat să nu zăbovim căci apusul era pe cale să ne încheie distracţia şi trebuie să recunosc, cred ca era prima dată când am plecat într-o tură lungă fără frontală, iar sursele de lumină pe care le aveam toţi nu ne-ar fi ajutat prea mult. De fapt, ultimii 20 de kilometri i-am coborât pe semi-întuneric, poate că era deja chiar întuneric când am ajuns la “birtul” mult visat, dar uite că omul se mai adaptează din când în când la mediul natural, mai ales atunci când este nevoit. Iar de mai zăboveam mult, ne dădeau prietenii noştri dispăruţi şi cine ştie ce grozăvie se mai isca.

poza.17
mai avem puțin și atingem vârful
poza.18
curcubeul :)

Nu o să uităm niciodată vorbele ciobanului la auzul suspinelor unora dintre noi:

Pă’ mă copii mă, da’ voi când v-aţ gândit să ajungeţ aici, nu vă gândirăţ şi la cât aveţ de urcat?! că eu urc tătă ziua şi nu mă plâng… Mai bine v-aţ bucura de aerul curat şi că mai ardeţ nişte calorii

Că adevăr grăişi, domnule!

Eu personal am fost încântată de ieşirea asta şi da, am simţit o oarecare oboseală la un moment dat, dar eram departe de extenuare şi experienţa pe munte m-a făcut să nu am nici cea mai mică grijă că nu ne-am descurca. Multă energie am pierdut încercând să ţinem motivaţia sus şi să luăm deciziile corecte în ceea ce priveşte ruta aleasă, dar a meritat efortul şi toţi ştim bine ce mult am  învăţat dintr-o astfel de aventură.

*** Restul pozelor pot fi văzute aici

*** Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,894,934 – powered by www.bikemap.net
Narcisele de la Tecșești, 2015

Narcisele de la Tecșești, 2015

Ture MTB

Există momente când fiecare dintre noi caută solitudinea în liniștea pădurii. În cele mai multe zile, însă, suntem învățați să socializăm. Să ne petrecem timpul alături de alții, familie și prieteni, chiar și de necunoscuți cu care împărtășim aceleași pasiuni. Pornind de la această idee am anunțat prima tură deschisă, în urmă cu mai bine de un an, în octombrie 2013. De la aceste ture deschise s-a născut ideea Bicheru Cycling … și turele acestea vor avea în continuare o importanță aparte. Sunt ture de socializare, pentru amatori, suficient de grele însă pentru a-ți aminti că nu-i vorba de plimbări cu bicicleta prin parc.

Anul trecut, în aceeași perioadă a anului, s-a desfășurat prima ediție “Narcisele de la Tecșești”. Cum participarea a fost destul de numeroasă, ne-am gândit să păstrăm și în calendarul 2015 evenimentul. Ne-am gândit să diversificăm puțin, oferind posibilitatea parcurgerii întregului traseu pe bicicletă (81km și 1300m diferență de nivel) sau scurtarea acestuia, prin deplasarea în alte 2 locații intermediare (Cricău – 52km și Benic – 40km). Tura propusă fiind una de MTB, zonele “scoase” la traseele scurte au fost zone de asfalt, partea de off-road rămânând comună, indiferent de opțiunea aleasă. Pe lângă traseele de pedalat, am oferit și posibilitatea de a ajunge perpedes la locație, plimbăreții urmând să se deplaseze cu mașinile până în Modolești, pe Valea Gălzii. Traseul de drumeție din Modolești nu este unul foarte greu, fiind traseu turistic marcat (triunghi roșu).

Toate detaliile le-am prezentat în evenimentul creat pe pagina de facebook astfel încât alți bicicliști să ni se poată alătura în parcurgerea unui traseu ghidat, fără posibilitatea de a te rătăci. Alături de membrii propri și de bicicliști din zonă își anunțau participarea colegi din grupurile prietene: Plan-B Cycling Club Aiud, Turdeni.ro, Ciclosibiu. Se anunța o tură faină, cu o participare numeroasă, vremea fiind singura care ar putea să ne dea ceva bătăi de cap. Toată săptămâna site-urile meteo au prezentat o vreme schimbătoare, cu ploi și probabilitate de furtună. Rămânea de văzut … am editat puțin prognoză, făcând-o ceva mai optimistă :)
DSCN0058
De dimineață, am ajuns pe la 9 la OMV Cetate, unde erau deja sosiți primii pedalaci. Rând pe rând a început să crească numărul acestora, astfel încât pe la 9:15 era deja plin de biciclete în parcarea de unde încep majoritatea turelor noastre. Am plecat în grupuri, următoarea oprire fiind programată la Cricău. La terenul de fotbal – regrupare.
DCIM100MEDIA
Din Cricău în Benic scurtăm pe offroad, pe drumul de pământ, evitând astfel deranjarea șoferilor foarte grăbiți pentru o zi de duminică (calcă frâna, ia mâna de pe claxon, prietene automobilist). În Benic – pauză de hidratare și realimentare la MiniMarketul local și completarea grupului nostru cu colegi din Turda, Aiud și Târgu Mureș. Suntem mulți, neașteptat de mulți … nu mă gândeam, sincer, la o interjudețeană. Nu zăbovim foarte mult, strângeri de mână, povestioare, niște poze de grup și-i dăm drumul. Avem cale lungă de pedalat și nu știm cât va mai sta soarele pe cer.
DSCN0083
Pe cățărare – drum de pământ, uscat … cald afară, soare dogoritor pentru perioada asta a anului. Pedalăm liniștit, în grupuri mici sau perechi-perechi … mai putem schimba câte-o vorbă. Marin: “Fain afară, puțin însă prea uscat drumul … s-a întărit pământul și-au rămas urmele de tractor.” No’ asta da! Nu-i bai că-i tare pământul … fiindcă, după câteva cățărări și mici pauze de regrupare, la intrarea în pădure pământul să se înmoaie și noroiul începe să-și facă simțită prezența.
DSCN0127
Pe niște coborâri nu foarte lungi, mici derapaje și apar primele căzături. Ușoare, nimic grav, din fericire.
Traseul nu este unul tehnic, de dificultate ridicată. Doar noroiul îngreunează deplasarea, pe unele porțiuni. Până la Muntele Cetii urci mult și destul de solicitant, chiar înainte de final nu se mai pedala. Puțin push-bike nu strică, terenul este plin de pietre, noroios, nu reușește nimeni cățărarea pe biclă.
DSCN0147
Am ajuns cu bine la întâlnirea cu trekkerii, care au urcat pe jos din Cheile Întregalde. Am ajuns la poiană la 13:45, parcurgând traseul într-un timp puțin mai scurt decât anul trecut. Luăm pauza binemeritată, scoatem fiecare ce avem prin rucsac de mâncare, povestim … este fain, foarte fain. Câmpul este plin de biciclete, narcise – destul de puține. Probabil, de la an la an vor fi tot mai puține … din păcate, mai sunt și culegători care parcurg traseul cu jipanele pentru a-și umple brațele. Este motivul pentru care nu-mi place la Negrileasa, că a devenit tămbălău – nu știu de ce se numește Sărbătoarea Narciselor, când narcisele sunt cele sacrificate … în fine.
DSCN0161
Nu poposim prea mult că apar primii stropi de ploaie. În câteva minute suntem toți în pădure, la adăpost. Plouă mărunt, din ce în ce mai tare. Avem foițe de ploaie, însă temperatura scade, soarele nemaifiind pe cer. Nu mai putem zăbovi prea mult. Facem câteva poze, pe fugă, și-o luăm pe drumul de întoarcere. Ploaia s-a mai oprit puțin, însă, în câteva minute traseul a devenit mult mai noroios. Coborâm majoritatea dintre noi spre Modolești, despărțindu-ne de grupul care decide să se întoarcă pe traseul de urcare, pentru evitarea noroiului. Până în Modolești avem parte de una dintre cele mai faine coborâri din ultima perioadă. Ajungem la intersecția cu Întregalde plini de noroi … însă toată lumea cu un rânjet de satisfacție pe față. Cei care practică tipul ăsta de ciclism cred că înțeleg perfect motivele și senzația. Pentru alții probabil arătam ca niște ciudați …
DSCN0181
Unii nu mai zăbovesc, coborând în continuare, pe drumul de pe Valea Gălzii. Alții urcăm puțin până la birtul din sat. Am curățat biclele, am mai stat la o poveste, ne-am schimbat hainele ude leoarcă (cine-o mai avut) … și dă-i la vale. Cât stăteam noi la popas a reînceput ploaia. Și-a plouat … și-a plouat … pe tot drumul de întoarcere a turnat cu găleata. Am coborât pe asfalt cât de repede a putut fiecare, șansele să se însenineze au dispărut complet. La Benic ne-am oprit doar câteva minute, ne-am despărțit pe fugă … sibienii au coborât primii, pe turdeni, aiudeni și târgmureșenii au rămas Ioana și Sorin să-i salute și să-și ia la revedere. Până în Alba Iulia i-am dat cât am putut de tare, cu vânt din față pe unele zone. Claudiu: “astea-s momentele alea când te întrebi – de ce facem asta?”.


Scopul turei noastre a fost de promovare a CICLISMULUI MONTAN, de promovare a cicloturismului în TRASCĂU … de promovare a mișcării. Ne-am bucurat să constatăm că au răspuns invitației noastre atât de mulți participanți. Mulțumim tuturor! Îndeosebi celor care au venit cu mașinile din Târgu Mureș, Aiud, Cugir, Turda și Sibiu.


Traseul BICICLIȘTILOR : Alba Iulia – Șard – Ighiu – Cricău – Benic – Răicani – Modolești – Poiana Galdei – … – Alba Iulia.
Traseul PLIMBĂREȚILOR : auto până în Modolești – traseu triunghi roșu până în poiană.


Premiul special Bicheru Cycling se acordă celor doi copii (Ana și Vlăduț) care au parcurs întreg traseul off-road (Benic – Tecșești – Modolești – Benic).

Să ne vedem cu bine, în număr și mai mare la Reuniunea Anuală de MTB a Trascăului!
Până atunci … s-aveți SPOR LA PEDALAT și vreme bună !

*** Restul pozelor pot fi văzute aici

Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,894,934 – powered by www.bikemap.net

Creasta Ampoiței

Ture MTB

Vremea s-a mai încălzit așa că ne-am propus să facem o tură adevărată offroad. Obiectivul turei a fost să coborâm în Ampoița de la Iezerul Ighielului pe creasta din partea stângă geografic a Văii Ampoiței, în Trascău.

Traseul a fost așa: Alba Iulia – Șard – Ighiu – Valea Ighielului – Iezerul Ighielului – Vf. Prislopului – Piatra Bulzului – Dealu Dumbroșii – Ampoița – Alba Iulia.

Am plecat din Alba Iulia un grup destul de numeros – 14 cicliști și, chiar dacă uneori e destul de greu să te deplasezi offroad în număr mare, acum ritmul impus până în Ighiel a fost foarte alert. Din Ighiel începem să urcăm deja clasica vale până la Iezer. Pe ultima parte a cățărării, înainte să ajungem la lac, ne-am adus aminte ce grea este urcarea mai ales pe ultimele serpentine. Altă dată părea mult mai ușor, dar se pare că uităm destul de repede.

Ajungem în sfârșit la Iezer, unde facem prima pauză mai serioasă de hidratare si alimentare. Unii dintre noi decid să se întoarcă acasă tot pe vale, ceilalți continuăm traseul prestabilit. Începem să urcăm de la Iezer sus pe creastă, de fapt e doar pushbike, drumul fiind total impracticabil din cauza tăietorilor de lemne. Până să ajungem pe creastă mai trecem printr-o pădure, alt pushbike pe o scurtătură pe care nu o recomandăm (am și modificat track-ul în acea zonă să nu ne înjure alții care vor să ne urmeze ruta).

Sus pe creastă dăm de un drum perfect pentru mountainbike și începem să-l parcurgem admirând în dreapta Valea Ampoiței. Avem parte de una dintre cele mai frumoase coborâri pe creastă, drumul este perfect uscat, pământ și iarbă. Trecem pe lângă Piatra Bulzului pe care nu o poți rata fiind cea mai ascuțită formă de relief din calea ta. Ajungem pe Dealul Dumbroșii unde se află și o stână. Când am trecut noi nu era nimeni, dar e bine să știi că s-ar putea să dai de câini acolo. De pe deal în dreapta se văd Cheile Ampoiței. Avem parte și de câteva pene de cauciuc drumul fiind presărat din loc în loc cu măceși. E recomandat să ai presiune mai mare în cauciucuri pentru a reduce riscul de pană. Noi am “reușit” să adunăm vreo patru pene în total, dar nu s-a plâns nimeni, ba din contră chiar ne bucurăm că mai facem câte o pauză de-o poveste.

Într-un final ajungem la o casă părăsită unde inițial trebuia să mergem tot înainte dar cu toate că avem la noi harta “reușim” din nou să facem dreapta pe langă casă și să ratăm traseul propus. Drumul e întrerupt la un moment dat de doi brazi tăiați sau căzuți în drum, dar trecem de ei și continuăm aventura. Nu ne-a părut rău pentru că avem parte de o coborâre adevărată. Pe alocuri traseul seamănă cu porțiuni dintr-o cursă de downhill, încercăm să stăm unii pe biciclete, alții avem probleme să ne ținem chiar pe picioare, dar reușim și ajungem toți teferi jos, chiar în centrul satului.

Ajunși în Ampoița nu puteam rata oprirea la plăcinte pe care le visam încă de la Iezer.

Alte câteva poze de pe traseu vezi aici

Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,942,966 – powered by www.bikemap.net

Pe la Piatra Tomii

Ture MTB

Ziua de ieri a fost una dedicată mișcării. Alba Iulia City Race a ajuns la a II-a ediție și ne-am bucurat să putem participa și de această dată, atât ca și sportivi (felicitări colegilor noștri, care sunt astăzi în recuperare și au învoire de la pedalat), cât și ca susținători ai participanților. Din cele discutate cu prietenii noștri care au participat terenul a fost destul de dificil, în mare parte datorită noroiului care încă persistă în pădure.

Cum ieri a fost soare … speram să ne putem bucura de razele sale și astăzi la pedalat. De dimineață însă, nici vorbă de așa ceva. Azi nu a mai apărut. Deloc. Am programat o tură la Piatra Tomii și eram curios cam câți participanți vor fi, cu ploile din ultima săptămână și temperaturile destul de scăzute față de anul trecut. Pe Facebook se anunța o prezență destul de numeroasă. Însă Facebooku’ e ficțiune de cele mai multe ori … :) La OMV ne-am strâns 12 participanți, chiar mai mulți decât se anunțau pe Fațăcarte. Cum spuneam de multe ori : pedalatul e un efort individual, fiecare face și dă tot ce poate. Un concurs cu noi înșine. Este bine că sunt din ce în ce mai mulți concurenți.

Traseul Alba Iulia – Blandiana este asfaltat, cu excepția unei scurte porțiuni dintre Pâclișa și Vurpăr. S-a pedalat grupat, cu doar o scurtă pauză de regrupare. Vântul din spate a ușurat mult munca noastră. La pod, unde se termină asfaltul, facem a doua pauză. Hidratare, windstopperele la rucsac că de-aici începe urcarea. Traseul din Blandiana spre Piatra Tomii nu este unul foarte greu, nici tehnic. Este însă solicitant, urcarea fiind constantă și obositoare, iar noroiul o face mai dificilă.

De ce am ales Piatra Tomii ??!! Știam din anii trecuți că, indiferent de vremea de afară traseul este ciclabil integral. Sau pe-aproape. Poate mai sunt unele porțiuni cu foarte mult noroi ce te face să descaleci, însă solul este pietros / nisipos, încât nicăieri nu se întâlnește argila ce dă bătăi de cap oricărui biciclist. Chiar și fără soare ne-am încălzit suficient pe cățărare, sus ne-am schimbat hainele cu altele uscate, am mai stat la o poveste și, îmbrăcați corespunzător, am început coborârea.

Inițial am dorit un alt traseu de coborâre, pe Ceru Băcăinți. Nu am fost pe traseul respectiv până în prezent și aș fi vrut să urmez ruta acăsenilor. Știam că pe partea nordică a versantului este exclus să fie drumuri practicabile în această perioadă. Am încercat în anii trecuți și cărările respective nu sunt ciclabile în perioadele ploioase. Am ales cu unanimitate de voturi să ne întoarcem pe exact același traseu.

Zona de asfalt a părut mult mai lungă la întoarcere, cu vântul bătând din față. Fiecare kilometru parcurs părea parcă mai greu. Asta a fost o tură de test. Fiecare dintre noi și-a testat propriile capacități, în prima tură pe off-road din anul acesta. 1, 2, 3 … kilograme în plus și o iarnă fac prima tură de primăvară mult mai grea decât ultima tură din toamnă.

Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,894,934 – powered by www.bikemap.net

Încălzirea

Ture MTB

De când am început turele astea de grup, ce au loc în general duminica, mare lucru nu am schimbat în planificarea lor. Cafeaua de dimineață este, probabil, cea mai bună ocazie pentru discuții. Și pentru planuri. Miercuri – joi – vineri stabilim pe unde am vrea să pedălăm în weekend, ne uităm pe prognoză, iar duminica … pedalăm. Apoi, luni – marți dezbatem, la aceeași cafea de dimineață, pe unde-am fost. Și, din nou, miercuri – joi – vineri și tot așa. Anul 2015 are 52 de duminici, cu iarna asta am irosit deja șapte. Câteva însă, tot ne-au mai rămas.

Ne place cafeaua de dimineață. Nu neapărat cafeaua în sine, ci socializarea. Așa a început totul, cu ceva timp în urmă, la întâlnirile astea matinale.

An de an ne dorim mai mult și am vrea să facem lucrurile altfel. Este ceva perfect normal, omenesc, monotonia nu ne caracterizează. În 2015 am vrea și “Tura de sâmbătă” și antrenamente, concursuri, evenimente. Cam multe vrem. Am vrea zone noi și munți noi.

Destul cu introducerea.

În 2012 – Ampoița, 2013 – Ampoița, 2014 – tot Valea Ampoiței. În acest an, Claudiu și-a dorit să începem altfel – de miercuri ne tot uităm pe prognoză. Va fi vreme numai bună de pedalat. Și, deși s-au mai mișcat unele biciclete în iarna asta care cred că s-a cam terminat, se anunța primul weekend cu temperaturi de +10°C. Lumea vrea să se miște, să se dezmorțească, să iasă din hibernare. Tura propusă este una “de încălzire”, fără urcări și coborâri abrupte, doar pe asfalt și puțin forestier, pe drumuri cunoscute nouă, accesibilă oricărui pasionat de ciclism.

Chiar sperăm să ne bucurăm de cât mai mult de soare, că frig a fost destul. Ieri a fost cald, zi de primăvară, cu soare întreaga zi și temperaturi de peste +10°C. Azi, de dimineață, consult Meteo Blue – maxim +9°C și puțină ploaie între 11:00 – 14:00. Norii observați de la geam îmi confirmă că s-a schimbat puțin vremea față de ieri și este posibil chiar să plouă. Asta este. Nu mai amânăm pe săptămâna viitoare. Doar am avut și grindină în una din primăverile trecute.

Ne strângem 10 bicheri la OMV, nu chiar de la primele ore ale dimineții. Printre participanți – Vlăduț, mezinul nostru, de data asta neînsoțit și Petre, revenit pe biclă după vreo 9 luni. Un ceai, o cafea, câteva povești și gata, hai să-i dăm drumul. Prea cald nu este afară, nicidecum +10°C, cum speram noi.

Imediat ce ieșim din oraș în câmp liber, vântul își face simțită prezența destul de rece. Ne încălzim însă rapid pe cățărarea din Drâmbar către Hăpria. Asfalt proaspăt turnat, nicio mașină – exact ce ne trebuie. Către Dumitra urmează încă o urcare, de data asta fără asfalt. Ne regrupăm, coborâm în Dumitra și de-aici vrem s-ajungem în Straja. Asfalt? De unde așa ceva. Forestier? Știam că nu există. Așa încât o luăm fiecare pe unde putem, noroiul nu avem cum să-l mai ocolim acum. Remarcabil însă cât de mult noroi poate aduna un copil pe roțile unei biciclete. Ne oprim pe iarbă să curățăm roțile, îndeosebi bicla nouă a Vladului, care cred că avea vreo 25 de kile. Upgrade. I-a făcut botezul.

Pe iarbă este OK. Mai pe bicle, mai pe lângă ele, le mai curățăm roțile prin zăpada care încă nu s-a topit. Ajungem, în cele din urmă, în punctul cel mai de sus, de unde începem coborârea. O coborâre foarte faină, pe drum de pământ și iarbă. Ajunși la asfalt ne propunem să nu mai facem multe opriri. E frig când stai pe loc, când ești încălzit simți frigul din plin.

Eram pe cățărare, înainte de Straja când … PAAANĂĂĂ!!! E strigătul auzit din spate. Luci este pe lângă biclă, deci a lui este. Ne oprim toți să-l ajutăm și să ne regrupăm. Nu durează mult și pornim în grup mai departe. Din Straja până în Șeușa știm că este doar asfalt, drumuri faine necirculate de autoturisme. Trecem podul peste Mureș și ajungem la barieră unde ne oprim din nou. Rând pe rând sosesc toți. De aici, fiecare pe scurtătura știută către casă.

Nu a fost soare, dar nici nu a plouat. Și dacă ploua tot nu prea conta. Nu ne obligă nimeni, facem asta din plăcere! Cel care stă acasă și se uită pe geam nu va înțelege niciodată. Unde e plăcerea?! Poate, dacă vei încerca sportul ăsta, vei înțelege.

Vezi tura pe bikemap.net

Route 2,910,642 – powered by www.bikemap.net

Fecioreasca de noiembrie

Ture MTB

A trecut și Revelionul Bicherilor, însă vremea încă mai ține cu bicicliștii. Așa încât, pe sfârșit de sezon, fiecare mai are unele planuri și dorințe. Pe unde mai putem pedala? Ce a mai rămas neparcurs?

Cum nu am parcurs niciodată o creastă chiar din apropierea orașului nostru, vreo câțiva am hotărât să rămânem în zonă, să lăsăm mașinile în garaje și să facem o tură clasică, plecând pe bicicletă de-acasă.

În proiectarea turei am folosit harta acăsenilor (le mulțumim lui Cristi și Vlad), am mai deviat noi pe traseu, c-așa suntem, dar a fost frumos. CHIAR FAIN TARE.

Am urcat pe Valea Ampoiței și-am parcurs creasta pe soare, am avut timp de povești ca-ntre bicheri (de data asta fiind fără fete), i-am cunoscut pe nea Gligor și pe tanti Livia, oameni simpli, dornici de a schimba o vorbă pe munte. În privința traseului, îl recomandăm a fi parcurs, toamna mai ales. Singurul impediment ar putea fi măceșii – așa încât ai grijă la spini!
Continue reading

Revelionul Bicherilor 2014

Ture MTB

Știam că va fi frig, însă trebuia musai să facem și tura asta. Doar am făcut rezervare de pe la începutul lunii. Așa că ne-am echipat corespunzător prognozei meteo și-am pedalat pe un traseu asemănător celui de anul trecut. Diferența a fost temperatura – vreo 15 celsius mai puțin, și-am tot sperat la o rază de soare, dar nu și-a făcut făcut simțită prezența. Și am avut și ceva noroaie suplimentar, așa să știm de ce am venit.

Dar a A MERITAT!!! Față de celelalte ture din 2014 am avut și After-Bike Party, cu energizare, hidratare și gazde primitoare. Doar că energizarea a fost, doar de data asta, cu virșli, zamă și sarmale, iar hidratarea cu vin, țuică și afinată. Cu tot tacâmu’.

Și-am încheiat oficial sezonul, am povestit despre ture și concursuri, evenimente trecute și planuri viitoare. Va mai fi timp și de pedalat, nu s-a încheiat anul “pe bune”, acum a fost doar așa “oficial”.

Bicheru Cycling mulțumește celor care ne-au susținut inițiativele și MULȚUMIM, în primul rând gazdei noastre de azi: CASA DIVES.