Toamna la Bârsana

Toamna la Bârsana

Ture MTB

Sunt acele ultime zile de toamnă când încerci să iei tot ce mai are soarele de dat și să te dai… să te dai cu bicicleta printre cele mai frumoase culori pe care natura le poate avea. Da, știu, sună a clișeu să începem o poveste despre o tură de toamnă lăudându-i pastelul, dar nu avem cum să ne abținem. Urcam pe Valea Sebeșului și rămâneam fără cuvinte la nuanțele în care pădurea era vopsită.

Când am oprit mașinile în Șugag, primul lucru pe care ni l-am spus a fost: „Ați văzut pădurea?”. Iar imediat după aceasta, a urmat o altă întrebare, de această dată retorică: „Pe dealul ăsta la deal, nu??”

Pentru că orice coborâre începe cu o urcare, traseul nostru a debutat cu un push bike de peste 200 m diferență de nivel. Iar apoi tot urcare, de data aceasta pe bicicletă. Așa sunt traseele prin zona aceasta: împingi la deal prima parte, dar apoi te bucuri de peisaj, de drumuri frumoase și, dacă ai noroc, de magazine sătești de unde îți poți cumpăra pufuleți cu 50 de bani.

barsana-04
Am ajuns în Bârsana. Oamenii de aici mergeau cu toții spre un parastas. Îmbrăcați în negru, unul după altul, spre evenimentul social al săptămânii. Cristi, Nelu și Eniko au mers primii, nu i-au prins pentru întrebări. Claudiu a stat la urmă, să facă poze. El a fost cel pe care l-au oprit pe drum. ”De unde sunteți?”, ”Încotro mergeți?”, ”Nu obosiți?” și epica întrebare ”De ce nu mergeți și voi cu un TVA din ăla pe munte?”… Parcă eram niște personaje venite din te miri ce galaxie îndepărtată în care lucrurile se întâmplă altfel. Dar de fapt chiar așa era… Am devenit puțin invidioși pe acești oameni peste care timpul trece cu răbdare. Oare își dau ei seama cât de binecuvântați sunt cu un trai în care nu trebuie să răspundă la zeci de telefoane, nu fac slalom printre mașini și nu sunt vânați de deadline-uri?!

barsana-06
Aveam 2 GPS-uri cu noi, ambele nou-nouțe. Această tură a fost o oportunitate minunată de a le testa. Așa a învățat Cristi că dacă ecranul GPS-ului pâlpâie, e semn că ne-am abătut de la traseu. Desigur, am fi preferat să aflăm asta înainte să bălăurim câțiva kilometri în direcția greșită. Jidoștina asta este un fel de ”Fata Morgana”: cu cât o căutăm mai mult, cu atât se face mai nevăzută.

barsana-05
Într-un final ne-am găsit traseul bun și din Jidoștina am ajuns în Arți, iar de acolo pe lunga coborâre până în Șugag. Iar dacă vreți vreodată să vă antrenați pe o pantă abruptă dar perfect asfaltată, acesta e locul pe care îl recomandăm. Are drumul acesta o înclinare de ne-au amorțit degetele de la cât am pișcat frânele.

barsana-08
Pe la 17:00 am ajuns cu toții în Șugag. Au fost 1700 m diferență de nivel și aproape 40 km obosiți. Nu a fost o tură ușoară, însă a fost cu siguranță una frumoasă.

La cât mai multe astfel de zile de toamnă!

Pentatlon în Apuseni

Pentatlon în Apuseni

Cicloturism Ture MTB

„Unde suntem?” întreb eu.
„Nu știu, dar e frumos!” îmi răspunde Sorin, cel care a propus această tură.

Și într-adevăr frumoase locurile care ne-au fost scoase în cale! Drumurile din acest sfârșit de săptămână ne-au dus sus, la munte, în Casa de Piatră. Cătunul acesta cu vreo 20 de familii stă pitit între brazii din Apuseni. Am ajuns acolo din Gârda de Sus, unde am lăsat mașinile și a urmat „pentatlonul”. Spun așa pentru că a fost o tură mult mai complexă decât plimbările obișnuite Bicheru. Am avut probă de biking, trekking, caving și, desigur, „push-biking”. Dar să le luăm pe rând.

Biking

Am urcat din Gârda de Sus spre Casa de Piatră pe un drum asfaltat, care după vreo 7 km s-a transformat în macadam prăfuit, de am început să simțim cu adevărat că suntem la munte. Se anunțau vreo 35 km de pedalat, cu aproape 1200 m diferență de nivel.

Trekking

Prima oprire a fost la Izbucul Tăuzului. Dacă ești atent, nu ai cum să ratezi indicatorul roșu care te îndrumă să cobori în vale, spre avenul inundat despre care se spune că are peste 90 de metri. Și nici nu ar trebui ratat, pentru că e o apă de un albastru-turcoaz nebănuit de frumos. Iar plimbarea până acolo: o potecă îngustă care te plimbă prin pădure, apoi te trece apa pe puntea de lemn, ca să te întoarcă apoi pe malul de unde poți vedea cum stânca se reflectă în apă. Pentru cei pasionați de entertainment, e locul unde Bear Grylls și-a filmat o parte dintre aventurile lui prin România.

hdr

hdr

A doua parte a secțiunii de trekking a fost urcarea din Casa de Piatră la Ghețarul Vârtop. Am lăsat bicicletele la pensiunea din drum. Aici găsești de toate: de la suveniruri cu Apusenii, la bere rece, înghețată sau sirop de brad cu apă de izvor (cei mai buni 2 lei cheltuiți pe ziua respectivă!). Din drumul forestier se face o potecă la deal, prin pădure, cu pantă destul de abruptă.  Vreo 40 de minute scrie pe indicator că ar fi plimbarea până la intrarea în peșteră, însă noi ne-am luat cu povești și n-am simțit când a trecut timpul.

JpegJpeg

Caving

Iată acum un ingredient nou în turele Bicheru: peștereala. S-a ales Ghețarul de la Vârtop pentru că niciunul dintre noi nu l-a văzut (sau nu-și mai amintea să-l fi văzut). Sorin a sunat înainte pentru programare. Deși după 15 iunie sunt șanse mari să găsești ghidul acolo, e mai sigur să dai un telefon să nu urci până acolo degeaba. Cu tot cu familia Marin din Turda, eram 16 persoane. Asta desigur, am aflat la intrarea în peșteră, când ni s-a cerut să ne trecem cu toții numele într-un tabel de „declarații pe proprie răspundere”. Dar nu asta ne-a surprins, ci faptul că în vârful muntelui, ghidul a scos din rucsac o casă de marcat mobilă cu care ne-a dat bonul pentru bilete (10 lei/ persoană). Eh, să vină ANAF-ul acolo să vadă cine-i cinstit față de stat!

02

Ne-am echipat cu toate hainele pe care le aveam în rucsac și am pus frontalele pe cap. Turul peșterii durează vreo 30 de minute. Intri prin Sala Ghețarului,  unde te întâmpină o coloană înaltă de gheață (de unde și numele peșterii), iar de acolo urci niște scări spre Sala Domului, numită astfel grație podelei pline de stalactite și a pereților frumoși decorați cu perdele de calcar. Pe un culoar strâmt ajungem în Sala Minunilor pentru a urca apoi spre sala cea mai impresionantă, „Sala Mare”. Acolo admirăm formațiunile, mai ales coloana de 6 metri care tronează în fața noastră. În peșteră sunt vreo 4 grade Celsius, iar podeaua e alunecoasă. Unii dintre noi sunt cu SPD-urile, iar pașii lor se aud ca niște tocuri pe un coridor. Nu ne abținem să nu facem glume. Aflăm că aici s-ar fi găsit primele urme de om din lume, care nu avea semnalmente prea impunătoare. Desigur, urmează alte glume interne pe care, de dragul PR-ului, nu le vom transpune aici.

Coborâm de la Ghețarul Vârtop și trecem pe lângă Coiba Mică. Peștera este inundată și nu se poate vizita fără echipament. În schimb, la Coiba Mare, avem două exploratoare care coboară pe galeriile peșterii, în timp ce restul grupului se mulțumește cu portalul de la intrare și se grăbește spre pauza de masă din Casa de Piatră.

Jpeg

Push Bike

Conform motto-ului neoficial Bicheru Cycling: „orice coborâre începe cu o urcare”. Ah, dar ce urcare a mai fost asta! Pe bolovani, pe ogașe și prin praf. Sub soare arzător și cu puțină apă rămasă, cei aproape 3 kilometri de push bike au fost cea mai provocatoare parte a excursiei. Dar, cu toată osteneala, când am ajuns în Poiana Călineasa am uitat de tot și ne-am întins sub un brad stufos. De acolo, Luci a fost primul care s-a ridicat, în epica confruntare „om vs vițică”. O altă scenă demnă de documentar, pe care însă umilele noastre cuvinte nu o vor putea descrie la adevărata valoare.

Jpeg

Masa

A cincea probă a pentatlonului a fost cea numită tradițional „potolirea pântecelui”. De la Poiana Călineasa am coborât la o mânăstire unde era o mare sărbătoare. Acolo am dat de primele resurse de apă, bere și alte de-ale gurii.

Am coborât apoi pe la Ghețarul Scărișoara, unde primii au prins plăcintă cu urdă și mărar, iar cei din urmă au primit pepene roșu de la Marin, care îl lăsaseră de dimineață la pensiune, în frigider. Regruparea de pe urmă a fost la o pensiune cu „autoservire” de pe traseu, unde le-am epuizat gazdelor toate stocurile.

06

Am ajuns în Alba Iulia aproape de lăsarea întunericului. Toți eram de acord că nu a fost cea mai ușoară tură, dar a fost pe departe una dintre cele mai frumoase!

*** Vezi tura pe bikemap.net

Cozia MTB 2017

Cozia MTB 2017

Concursuri Stiri

Primăvara înfloresc grădinile, cântă păsărelele și… se deschide sezonul competițional! Așadar bicherul își scoate bicicleta din garaj, unge lanțul, curăță furca și pornește la drum. Iar în acest weekend, drumul ne-a dus pe Valea Oltului, la Călimănești, acolo unde cei de la Cozia Racing Team au organizat competiția Cozia MTB ediția a VI – a.

01

Am ajuns în stațiune dis de dimineață, să avem timp să ne ridicăm kiturile de participare și să ne facem ultimele ajustări la echipament. Călimănești are un aer aparte, de stațiune din vremuri apuse, cu câteva investiții moderne pe ici pe colo. Nu știi dacă să te bucuri de WiFi-ul gratuit sau să admiri nostalgic reclamele din anii ’70 care încă se mai găsesc pe unele fațade de magazin. La Hotel Central este un contrast mai mare: în restaurant, cicliștii îmbrăcați în echipament mulat se amestecă printre pensionarii ce-și iau micul dejun înainte să intre la băi. Și văzând acest peisaj, nu ai cum să nu te întrebi: „Oare de la care dintre ei vine mirosul puternic de Ben-Gay?”

05Au fost 5 categorii în concurs, iar noi ne-am putut mândri să avem măcar câte un reprezentant la fiecare dintre ele:

- tură scurtă 33km și 1400+ (au participat Luci Deac – 3h36m, Iulian Malcoci – 3h45m, Nelu Cioica – 3h53m, Vlad Sever – 3h53m, Dani Crișan – 3h57m, Cristi Cioroga – 4h15m, Eniko Cioica – 4h31m și Adi Petrescu  – 4h46m)

- tură lungă 53km și 2100+ (reprezentați cu mândrie de Andrei Burnete – 5h45m)

- tură agrement 10km, aceasta din urmă fiind parcursă pe bicicletă (Robert Marian – 0h31m), dar și în alergare (Iulia Guș – 0h58m)

- tură junior (unde Ștefi – loc 5 și Andrei Petrescu – loc 14, au făcut furori)

DSC_0052

 

Startul s-a dat în ordinea de mai sus. La sosire a ajuns însă fiecare după puteri. Recunoaștem că ne-a surprins implicarea autorităților care au închis circulația pe un drum european pentru a face loc cicliștilor și alergătorilor. Nu știm câte primării ar fi avut așa deschidere!

09

Deși s-a plecat pe soare, norii au început să se adune în stațiune, iar gândul la poteci uscate și ciclabile s-a spulberat de la primele pedale. Peisajul a fost frumos, însă traseul destul de greu de parcurs. Push-bike la urcare, carry-bike la coborâre :) Concurenții ajungeau la finish cu cauciucurile încărcate de noroi și fețele transformate de oboseală. Niciodată nu ne-am văzut colegii de echipă atât de epuizați! După cum Eniko a spus: „Cred că cel mai solicitant concurs din viața mea.” Tot ea a fost cea care a terminat pe locul 4 la categoria 36-49 ani, cea mai bună clasare dintre Bicheri, alături de Ștefi (locul 5 la juniori). 

După cursă, ne-am întâlnit la tarabele cu mici și hamsii. Erau „Zilele Călimăneștiului”, așadar ne-am adăpostit de ploaie sub o umbrelă, așteptându-l pe Buri să termine cursa. Am schimbat păreri.

 

          

Mi-a plăcut mult la Cozia MTB 2017, după 2ani de stat pe margine în concursuri. Nu știu cum a fost în anii trecuți, însă în acest an traseul scurt a fost solicitant, cu urcări susținute și coborâri abrupte, peisaje foarte faine, single trail-uri lungi și suficient de rapide pentru cei care au luat mâna de pe frâne. Mi s-a terminat benzina pe la km 25, așa încât am avut timp de puțin studiu :) Am avut și push-bike, unele porțiuni probabil le-aș fi putut pedala cu un antrenament ceva mai bun. Marcaje suficient de evidente, puncte de alimentare cu de toate și voluntari implicați. Semne de exclamare la fiecare coborâre ceva mai periculoasă. Poate o gestionare mai bună a rezultatelor finale ar fi înlăturat și micile nemulțumiri ale unor participanți, auzite la finalul cursei.    Cristi Cioroga

Cea mai bună concluzie: „Bine că nu și-a rupt nimeni nimic… doar Luci și-a rupt ciorapii!”

07

Unde se antrenează bicherii

Unde se antrenează bicherii

Ture MTB

Dacă te plimbi prin Alba Iulia și, în mijlocul săptămânii, îți iese în cale un ciclist cu cască și echipament complet, e foarte posibil să fie unul dintre noi: bicher! Îl recunoști după cum arată: dacă are haine mulate, jambiere de compresie și șaua ridicată, e cel mai probabil pregătit să exploreze potecile Mamutului cu a sa bicicletă MTB. Dacă în schimb pantalonii și bluza îi sunt largi, iar casca e una full face, probabil este tot bicher, însă de la divizia „Downhill”.

Bicherii sunt o specie care nu prea sunt atrași de statul în casă. Așadar evadează. Iar Alba Iulia, orașul lor, le permite să facă ture chiar și într-o zi lucrătoare. Pentru că la doar un kilometru de centru, se deschid nebănuite poteci prin pădure. Sunteți puțini invidioși, recunoașteți!

Dar avem o veste bună: bicherii sunt oameni prietenoși! Așadar dacă ești din Alba Iulia sau ai drum prin oraș, ne-am bucura să ne însoțești la o tură de antrenament.

 

La Cărări

La Cărări

Ture MTB
Nici măcar în duminicile de vot nu a văzut Strungariul atâta vâlvă ca atunci când bicherii au ajuns acolo. Dube, mașini, biciclete, bicicliști: mobilizare maximă pentru a pleca în tură. Eram peste 20, cu copii și cu cățel cu tot!

DSC_0158

Unii au venit pentru traseu, alții pentru pozele pe care urma să le facă președintele Cristi, alții pentru că erau siguri că nu va fi o tură „rupere”, având în vedere că Ștefi (8 ani) era una dintre participante. Un lucru era însă comun pentru toți: cu așa vreme bună, nu avea nimeni chef de stat în casă.

Traseul pornește din Strungari, cu urcare pe Valea Recii, până la troiță. O urcare decentă, de vreo 15 km, care a fost împărțită în porțiuni mici cu pauze lungi, cum îi șade bine unei ture de început de sezon. Desigur, cine a vrut să își testeze limitele, a făcut-o pe o pantă abruptă de pe marginea drumului. Pe cât de imposibil de urcat, pe atât era de inutilă încercarea de a ajunge în vârf. Câștigătorul ar fi primit o scutire pe 3 ani de la plata cotizației, însă nimeni nu a ajuns la această performanță.
DSC_0205
Coborârea a fost pe la Pleși, pe un drum care mai mult cobora decât urca. Peisaje frumoase, care îmi aminteau de copilăria petrecută în acele locuri.
DSC_0392
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această tură:
Viața de sat. O ciurdă de vaci aici, niște oi lățoase într-o curte mai încolo. Un măgar care se uita la noi plictisit și niște câini care erau prea comozi să ne mai latre. Un bătrân stătea în pragul casei, ca în zi de duminică. Căpițele de fân și pomii înfloriți erau semn că sunt oameni gospodari în zonă. Timpul aici, așa cum scria Preda, era răbdător cu oamenii. 
DSC_0384
 
Ce nu mi-a plăcut la această tură:
Gunoaiele. În ultima tură, Buri a spus o vorbă mare „Nu mai încercați să salvați natura. Natura știe să se salveze singură. Încercați să salvați oamenii, că ei sunt tot mai bătuți în cap”. Pe cât erau de frumoase peisajele, pe atât erau de dizgrațioase gropile de gunoi făcute ad-hoc în pădure. Mi-a fost greu să accept cât de puțină educație au cei care aruncă saci întregi de peturi și plastice în mijlocul pădurii. Iar asta în timp ce, pe celălalt deal, se vedeau rănile defrișărilor masive. Amar și trist!
Traseul turei poate fi găsit aici.
Iar, acum, la final, câteva poze cu care Cristi  ne-a bucurat și de această dată:
DSC_0231
DSC_0270
DSC_0274
DSC_0276
DSC_0382
DSC_0390
DSC_0396

Alba Iulia City Race 2015

Concursuri

Ne-am legat strâns șireturile, am pus pe noi pantalonii fără bazon și am parcat bicicletele undeva, în Piața Cetății. Bicherului îi stă bine în șa, dar nu se ferește nici de alergare! Sâmbătă, pe 14 martie 2015, am fost la linia de Start la Alba Iulia City Race! Câteva minute sau ore mai târziu, ne-am reîntâlnit și la linia de finish, după ce am alergat 2.7 km, 10 km și respectiv 21 km.

Bicheru Cycling a avut reprezentanți la toate probele de concurs. La ora 10:00 fix s-a dat startul. Primii kilometri au fost prin cetate. Energizantă atmosferă, când tot orașul te susține, iar soarele îți râde în față. Apoi, am intrat pe drumul noroios din vii: un lung șir de omuleți colorați, care urcau să cucerească pădurea. Aici au intrat în joc și bicherii susținători. Undeva, pe partea stângă, erau Cristi și Vlad. Ei, care mereu pedalează, acum stăteau relaxați pe scaune pliante, enervant de comode. Obiectivul lui Faur surprindea fiecare alergător, pentru pozele ce aveau să fie mai târziu publicate pe acasenii.ro. Mai sus, era Ioana la galerie și Claudiu la poze.

Punctul de alimentare care mi-a rămas și îmi va rămâne mereu în minte a fost însă al doilea. Traseul de semimaraton se despărțise deja de cel de cros, iar noi am început urcarea serioasă spre Mamut. Pe stânga, apar și bicherii cu masa lor îmbelșugată de portocale și glucoză. Andrei, Robi și Florin la alimentare, Ionuț și Cristi la pozare. Au aclamat alergătorii cum numai ei știu: pancarte din numere de mașină, indicatoare din schiuri și epica întrebare “Da’ niște țuică nu serviți?”.
Până sus, pe vârful Mamutului, am alergat, dar am și mers. La coborâre la fel, pentru că era atât de mocirlit drumul, încât ne era greu să ne menținem echilibrul. Cea mai grea parte a fost însă finalul, când aveam traseul cu asfalt și dale. După peste 15 km alergați prin pădure, simțeam durere în fiecare pas pe care-l făceam pe beton. Atunci am văzut cei mai mulți concurenți care s-au oprit. Așa, cu câteva minute înainte de finish, simțeai că încheieturile te lasă. Dar pe noi nu ne-au lăsat (de tot!) și am ajuns să terminăm cursa.

La final, echipa Bicheru era prezentă pentru felicitări și sprijin în hidratare. Nu am avut participanți pe podium, dar am avut rezultate bune. Acum că ne-am făcut de cap cu alergatul, să ne întoarcem la pedalat!